Carte

Colaj aforistic de EFIM TARLAPAN

Dragul meu urmaş al urmaşilor urmaşilor mei, ia aminte bine încă de pe băncile şcolii! Când apare virgula între subiect şi predicat, în proza vieţii începe haosul, iar istoria adevărată nu poate fi falsificată. Se falsifică istoria istoriei şi nu uita că în istorie are dreptul să intre cu târnăcopul numai arheologul. Îndeamnă-ţi semenii să studieze profund trecutul patriei, pentru că un popor care-şi uită istoria, rămâne şi fără geografie! Alegându-ţi profesia, ţine cont de următorul lucru: cel mai uşor e să te faci din medic popă: transformi scheletul în moaşte. Fii onest şi curajos, căci cetăţeanul care stă faţă în faţă cu nedreptatea şi tace e ca oglinda în buzunarul hoţului, iar cine stăvileşte izvoarele, înmulţeşte mlaştinile. La urna electorală, fii prudent: nu da puterea poporului în mâna nebunilor, deoarece e foarte rău când puterea minţii e în mintea puterii, iar ţara e în cel mai mare pericol atunci când la apelul ei răspund trădătorii. Patria să-ţi fie ca bulgărele, cu care, în vreme de pace, să te hrăneşti, iar la restrişte, să te aperi. Şi nu uita: datoria faţă de ţară nu se plăteşte în rate. Dacă semenul tău zice: „Mi-e ruşine că m-am născut în ţărişoara aceasta!”, trimite-l în mă-sa, ca să aibă posibilitate să-şi aleagă ţara naşterii… Fii modest ca Cel de Sus! Să-ţi zică alţii Dumnezeu, nu tu. Procură-ţi maşină, dar nu uita că, în secolul vitezei, moartea e o şefă care-şi schimbă şoferul la tot stâlpul. Ocroteşte-ţi sănătatea, ca să nu ajungi prea des la medic, pentru că acesta este uneori soldatul şi vameşul morţii, care trăieşte din durerile pacienţilor, iar, dacă ajunge să-ţi spună când ai să mori, e semn că nu mai aşteaptă nimic de la tine. Un tratament medical ar fi mai eficace poate dacă Dumnezeu ne-ar ajuta să împărţim bolile cu… doctorii. Nu te căsători peste hotare, căci mai bine e să ai patrie-mamă decât patrie-soacră. Nu încerca marea dragostei cu degetul. Însoară-te la timp, ca să nu ajungi flăcău tomnatic, încât să-ţi strângi mereu cureaua ca să nu-ţi cadă frunza. Logodnica să-ţi fie tânără, din cele care ştiu că fata e bine să se mărite înainte de a-i da laptele în focul dragostei. Ia-o frumoasă, dar şi înzestrată cu gust, pentru că femeia lipsită de gust se îmbracă după gustul unora şi se dezbracă după gustul altora. În gospodăria ta să cânte cocoşul, fiindcă acolo unde cântă găina dirijor e vecinul… Şi nu uita că vita cu cât e mai slobodă cu atât mai bine trebuie păzită. Apropo de libertate! Când îţi recunosc independenţa canibalii, să ştii că eşti ori prea slab, ori prea mic. Familia să-ţi fie numeroasă, nu din cele de azi, care se limitează la cel mult trei urmaşi: primul din dragoste, al doilea din curiozitate şi al treilea din neatenţie. Iubeşte-ţi copiii şi păzeşte-i de boală, căci când moare un bătrân, moare un om, iar când moare un copil, moare o lume. Nu invita pe oricine în musafirie. Există oaspeţi şi din acei pe care, după ce i-ai primit cu pâine şi sare, eşti nevoit să-i scoţi din casă cu cuţitul… În această ordine de idei, teme-te de legile care se sfârşesc cu semnul exclamării, dar mai mult de cele care se termină cu puncte de suspensie, căci acolo unde dictează degetul arătător, celelalte degete se încovoaie. Nu căuta întunericul cu lumânarea, căci numai visătorii au nevoie de întuneric, iar bezna n-are orizont. Nu-ţi exploata aproapele, pentru că până şi păduchele, oricât e el de păduche, nu trăieşte pe spatele propriului său popor. Ş-apoi sunt şi păduchi care cad: din fruntea ţării în sânul poporului… Iar puricile zice „Da’ mie mi-e totuna!” şi sare de pe victimă pe călău… Ajută-ţi semenii, dar nu şi pe cei mediocri, căci a susţine o nulitate înseamnă a-ţi băga capul într-un zero, iar cel cu talangă nu are nevoie de firul Ariadnei. Şi mai e una: a ridica monumente contemporanilor fără merit, înseamnă a arunca cu pietre în posteritate. Mergi la biserică, dar nu la oricare, căci e vai de biserica în care preoteasa e mai scumpă decât icoana şi nu uita că preotul îţi iartă păcatele, nu viciile. Ş-apoi, cum e ţara, aşa e şi biserica: cei mulţi adună în ea, cei puţini cară din ea, fie făţiş, fie tăinuit. Cunosc nişte hoţi de icoane, care, noaptea le fură, iar ziua se roagă la ele să nu fie prinşi. Adevărata biserică are un singur Dumnezeu şi un singur mitropolit. Unde-s doi mitropoliţi, să ştii că unul din ei n-are Dumnezeu. Nu căuta dreptate acolo unde hoţii sunt mai bogaţi decât procurorii, iar poliţiştii sunt ca potăile care se hrănesc, de obicei, cu oase de la ospăţul lupilor. Chiar de ne ameninţă catastrofa suprapopulaţiei pe Glob, teme-te nu atât de numărul oamenilor la kilometrul pătrat, cât al proştilor pe cap de locuitor, căci prostul, tăindu-şi creanga de sub picioare, a căzut pe capul lui Newton, fiind descoperită astfel şi legea prostiei universale. Dacă vrei să mergi într-un pas cu timpul, fii harnic, pentru că leneşul se mişcă prin viaţă cu viteza umbrei la care stă şi că sloganul lui dintotdeauna este: „Trăiască truditorii!”. Şi nu uita că, după dispreţul invidiei poţi afla preţul succesului, iar albina, oricât de multă ceară ar face, moare fără lumânare. Nu te grăbi să te pensionezi prea devreme, deoarece omul primeşte salariul ca să trăiască şi pensie ca să nu moară… 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *