Instituţiile de învăţământ din localitățile mici vor fi transformate în filiale ale şcolilor de circumscripţie. Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, în urma ședinței săptămânale a Partidului Democrat din Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, modificarea prevede că „școlile vor rămâne să funcționeze cu cadrele didactice și cu elevii care învață acolo, dar instituția va fi arondată la o școală de circumscripție. Prin urmare, aceasta nu va avea cheltuieli pentru corpul administrativ: director, contabil, director de studii", a remarcat Babuc.
La fel, sursa citată a specificat că Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a elaborat patru grupuri de indicatori în baza cărora va fi efectuată evaluarea privind procesul de optimizare a şcolilor din ţară. „În perioada 2010-2017, în R. Moldova au fost închise 218 şcoli şi reorganizate 303 instituţii de învăţământ. Premisele care au dus la această reformă necesară au fost: numărul mic de elevi, o bază materială insuficientă și lipsa cadrelor didactice. Însă, ne-am convins că în acest proces au fost comise acţiuni pripite şi greşite. În acest context, am iniţiat un dialog cu autorităţile publice locale pentru a evalua procesul de optimizare a şcolilor. Pentru acest lucru, ministerul a elaborat patru grupuri de indicatori în baza cărora va fi efectuată această evaluare", a spus Babuc.
Ministrul a spus că primul grup de indicatori va viza impactul economic al procesului de optimizare prin care se va evidenția existența avantajelor economice, cum au fost utilizate economiile și dacă acestea au mers pentru întreţinerea sau îmbunătăţirea sistemului educaţional.
„Al doilea şi al treilea grup se referă la impactul asupra factorului uman, în special asupra elevilor şi a cadrelor didactice. Urmează să vedem cum copiii s-au adoptat noilor condiţii, care sunt viziunile părinţilor privind transportarea elevilor, cum se alimentează aceşti copii. Vrem să vedem şi care sunt condiţiile pedagogilor în urma acestui proces de optimizare, condiţiile de muncă, de transportare. Al patrulea grup de indicatori urmează să stabilească care a fost impactul închiderii şcolilor asupra localităţilor în care acest proces s-a produs. Ministerul va finaliza perioada de evaluare până la 1 februarie 2018, iar ulterior va stabili şi elabora o strategie de redimensionare a reţelei de instituţii de educaţie, astfel încât pentru noul an şcolar să avem o viziune clară despre cum trebuie să evolueze procesul de optimizare a şcolilor din R. Moldova", a afirmat Monica Babuc.
De asemenea, oficialul a declarat că Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării îşi propune elaborarea proiectelor şi modificarea Codului Educaţiei cu referire la implicarea ministerului în procesul de luare a deciziilor în reorganizarea reţelei instituţiilor de învăţământ. La fel, urmează a fi revăzută şi curricula şcolară, care în prezent este foarte încărcată. Totodată, vor fi întreprinse acțiuni pentru a micșora numărul rapoartelor prezentate de profesori.
|
Sfânta Cuvioasă Xenia, pomenită de Biserica Ortodoxă în 24 ianuarie, s-a născut la Roma, într-o familie nobilă, tatăl său era senator. Sfânta Xenia (Eusebia - numele de botez) a fost crescută în spirit evanghelic de părinţii săi, care erau...
( ) Citeşte tot articolulAlexei Navalnîi, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, a precizat, în primul său mesaj public din închisoarea de lângă Moscova unde se află încarcerat, că nu are nicio intenţie să se sinucidă şi le-a mulţumit, în acelaşi timp,...
( ) Citeşte tot articolulO femeie din Hîncești, în vârstă de 66 de ani, a fost violată de cumnatul ei. Cazul a avut loc în seara zilei de 22 ianuarie. Polițiștii au fost alertați ieri de către fiica victimei, care a povestit cele întâmplate, scrie unimedia.info
( ) Citeşte tot articolulZeci de mii de ruși au ieșit sâmbătă în stradă, la îndemnul opozantului Alexei Navalnîi, care a fost încarcerat săptămâna aceasta, după revenirea sa în țară. Manifestațiile au început în Orientul Îndepărtat și s-au...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulO rețetă simplă dar deosebit de gustoasă și plină de vitamine care ajută la slăbirea rapidă, dar armonioasă: salata cu ton și spanac! O poți consuma oricând pentru a da jos câteva kilograme. Ingrediente: 1 conserva ton 100 gr spanac baby 50 gr porumb 2 oua 50...
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul Brexit, românii vor mai putea intra în Marea Britanie cu buletinul doar până la 30 septembrie 2021. Ambasada României la Londra a precizat că cetățenii români care intenționează să călătorească în această țară vor avea...
( ) Citeşte tot articolulPreședintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj duminică, pe 24 ianuarie, cu prilejul împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. La 162 de ani de la Unirea Principatelor, că multe dintre idealurile de la 1859 îi animă încă pe...
( ) Citeşte tot articolulUn tânăr dornic să devină popular pe internet și-a incendiat mașina.
( ) Citeşte tot articolul41 - Împăratul roman Caligula, cunoscut pentru excentricităţile sale şi pentru despotism, este asasinat de Garda Pretoriană.
( ) Citeşte tot articolulNoua administrație de la Washington a reacționat prompt, sâmbătă, după ce mii de persoane au fost arestate în Rusia, transmițând un mesaj ferm către Moscova și cerând eliberarea imediată a opozantului Aleksei Navalnîi.
( ) Citeşte tot articolulCu ce averi a venit în funcție, cu acelea a și plecat. Cel puțin potrivit declarației de avere. Este vorba despre fostul președinte, Igor Dodon, care conform documentelor depuse la ANI pe tot parcursul celor patru ani de mandat în fruntea țării a trăit din salariu și a...
( ) Citeşte tot articolulÎn perioada sărbătorilor de iarnă cu toții punem câteva kilograme în plus. Perioada grea începe după finalul vacanței, când ne apucăm de slăbit.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Încearcă să eviți discuțiile cu partenerul de viață, mai ales că acesta este posibil să aibă numai intenții pozitive asupra ta. Comunica direct și sincer ceea ce simți, chiar dacă unele aspecte te îngrijorează. Diplomația este cea care te ajută atât...
( ) Citeşte tot articolulDe fiecare dată când „punem de-o supă”, inevitabil ne lovim de următoarea problemă: cum facem să adunăm spuma formată, astfel încât supa să fie limpede și fără gust ciudat? Și ce este, de fapt, acea spumă, de ce se formează?
( ) Citeşte tot articolulZeci de persoane au fost arestate, sâmbătă, în Rusia, cu ocazia manifestaţiilor organizate în întreaga ţară la apelul susţinătorilor lui Alexeï Navalnîi pentru a cere eliberarea acestuia.
( ) Citeşte tot articolulJurnalistul american de televiziune Larry King a murit la 23 ianuarie 2021, la vârsta de 87 de ani. Larry Kimg se afla spitalizat în Los Angeles, fiind diagnosticat cu COVID-19. A decedat la Cedars Sinai Medical Center, potrivit anunţului publicat pe Twitter de Ora Media,...
( ) Citeşte tot articolulPolițistul din cadrul INSP, care a lovit mortal o femeie și a părăsit locul faptei, se afla în stare de ebrietate la volan. Asta arată rezultatul probelor biologice, care a arătat că avea în sânge o concentrație a alcoolului de 0,68 g/l. Informația a fost...
( ) Citeşte tot articolulPoliţia rusă a reţinut-o sâmbătă pe Iulia Navalnîia - soţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în detenţie - la un protest care are loc la Moscova, după cum a anunţat chiar ea pe contul ei de Instagram, dintr-o dubă a poliţiei,...
( ) Citeşte tot articolulPe 23 ianuarie, la 14:00, ora Moscovei (11:00 GMT) ieşiţi pe principalele străzi ale oraşelor voastre”, îndeamnă Iarmîş în apelul său transmis pe Twitter, în contextul în care mai mulţi reprezentanţi-cheie ai echipei lui Navalnîi la Moscova...
( ) Citeşte tot articolulRetete de ciorbe si supe. Ciorbele si supele se afla printre preparatele preferate ale romanilor. Sunt savuroase si sanatoase si fac deliciul unei mese la care se asaza intreaga familie.
( ) Citeşte tot articolulIstoria națională cuprinde multe pagini de vitejie ale poporului român, încă prea multe necunoscute suficient de public. Una dintre aceste pagini o constituie victoria strălucită a trupelor române conduse de Mihai Viteazul, la Șerpătești pe 23 ianuarie 1595.
( ) Citeşte tot articolulBanii se numără printre nevoile primordiale ale omului. Ne ajută să ne îndeplinim dorințele, să ne satisfacem necesitățile și, de ce nu, să trăim în lux. La fel de importantă este și gestionarea finanțelor, însă uneori deciziile legate de bani pot deveni stresante...
( ) Citeşte tot articolulOrganismul italian de reglementare privind confidenţialitatea datelor a ordonat aplicaţiei video TikTok să blocheze conturile utilizatorilor din Italia pentru care nu a putut verifica vârsta, după ce o fată de 10 ani a murit în timp ce participa la o provocare pe platformă.
( ) Citeşte tot articolulDoi frați din Republica Moldova de 34 și 36 de ani cu cetățenie rusă au fost împușcați la Moscova în timp ce unul dintre ei își juca nunta. Autoritățile ruse au pornit un dosar penal pe acest caz, scrie tv8.md.
( ) Citeşte tot articolulDietele de post sunt cele mai eficiente pentru cei care vor să slăbească fără să stea să numere neapărat calorii. Este vorba de două diete de post zilnic, cunoscute ca diete cu restricții de timp.
( ) Citeşte tot articolul