Actualitate

Colindul din Ajunul Crăciunului

Copii la colindat în Maramureș

În zilele noastre colindul copiilor s-a degradat ca semnificație, invadând orașele, mijloacele de transport în comun, unde a căpătat aspect de cerșetorie. În zonele rurale, colindul copiilor păstrează încă frumusețea și emoția de altădată, cetele de colindători mergând pe ulițe și cântând ”Noi umblăm să colindăm”. În unele zone ale țării se păstrează tradiția ca tinerii care colindă să fie îmbrăcați în costume populare.

Colindele sunt religioase și laice. Cele religioase sunt colindele Domnului (”În drum spre Vicleim”, ”Nașterea Domnului”, ”Vestirea Păstorilor”, ”Închinarea Păstorilor", ”Pornirea Magilor după stea”, ”Închinarea Magilor”) și colindele Sfinților (”Colindul Crăciunului”, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion).

În general, capitolul teologiei creștine, cu puternice influențe de factură populară, este preferința celor mici, mai ales în cântecele de stea, precum ”Steaua sus răsare”, ”În orașul Vifleem”, sau ”Trei crai de la Răsărit”.

Copii la colindat cu Steaua în centrul Bucureștiului, 1940

Colindele laice (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc.

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În orașul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generație la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediții.

Colindători la Palatul Regal, 1938

Alt obicei cunoscut este Vicleimul, o formă de teatru popular care semnifică nașterea lui Iisus. Inspirat din literatura bisericească, Vicleimul păstrează detalii din colindatul cu măști. Altă formă de teatru popular sunt Irozii, în care personajele centrale sunt împăratul Irod, pruncul Iisus, magii.

Irozi în centrul Bucureștiului, 1938

Umblatul cu capra este un obicei ce ține, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Numele acestui obicei variază de la o regiune la alta — cerb în Hunedoara, capra sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță în Transilvania. În Muntenia și Oltenia capra e denumită brezaia.

Cete de colindători în Muzeul satului, 2012

Capra este însoțită de o ceată zgomotoasă cu nelipsiții lăutari care acompaniază dansul caprei, care sare, se rotește și se apleacă, în același timp clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului și a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sacre arhaice închinate renașterii divinității.

Copii la colindat cu Steaua în centrul Bucureștiului, 1940

Colindele laice (sau lumești) sunt adaptate de colindători la situația celor în fața cărora le cântă, adresându-se unor membri ai familie sau ai comunității: colind de copil mic, de fată mare, de flăcău, colindul omului bogat și milostiv, colind de preot, de cioban, de vânător, de pescar, de marinar, colind de viteaz, de familie, de însurățel, etc.

Unul dintre obiceiurile cele mai cunoscute ale copiilor colindători este umblatul cu Steaua. Acest obicei evocă momentul în care, la nașterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua care i-a călăuzit pe magi. Cele mai cunoscute cântece de stea sunt ”Steaua sus răsare”, ”Trei păstori se întâlniră”, ”O, ce veste minunată”, ” În orașul Viflaim”. Spre deosebire de colinde, transmise de la o generație la alta prin viu grai, cântecele de stea au fost culese în cartea lui Anton Pann, care a apărut în numeroase ediții.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *