Istorie

Comicii români Stroe şi Vasilache lansează primul film sonor – „Bing Bang”

Bing si Bang sunt doi şomeri visători, de care nu se lipeşte nicio slujbă. Astfel, sunt siliţi să fie directori de bancă, dar de bancă… în Cişmigiu. Îi urmărim în încercările lor haioase de a-şi potoli foamea, jucându-şi şansa la lozuri şi căutând slujba mult visată, totul asezonat cu cântece şi multă voie bună… Celebrului cuplu de umorişti, format din artistul evreu Nicolae Stroe (1905-1990) şi artistul român Vasile Vasilache (1907-1944), îi revine şi meritul de a fi prezentat prima emisiune „Ora veselă” difuzată de Radio Bucureşti în ianuarie 1929. După decesul prematur al lui Vasile Vasilache în bombardamentul Bucureştiului din aprilie 1944, Nicolae Stroe a continuat singur transmiterea în direct, ani în şir, începându-se totdeauna cu refrenul: Alo, alo, aici e Stroe / (şi Vasilache),/ Şi roagă să-i daţi voie, / O clipă să vă-nveselească, / Să glumească iar cu Voi…”. Se zice că marele Constantin Tănase însuşi era admiratorul lor şi chiar le-ar fi solicitat să scrie pentru spectacolele sale.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *