Afaceri

Compania ROGOB laureată a 3 premii importante

Compania s-a ales cu trei trofee, dintre care două în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2015” şi alta în concursul „Premiul pentru Realizări în Domeniul Calităţii”.

Astfel, în cadrul concursului „Marca Comercială a anului 2015”, compania ROGOB are următoarele distincţii:
1. Mercuriul de Aur la nominaţia Reputaţie şi Încredere, marca comercială ROGOB
2. Mercuriul de Aur la categoria produse Alimentare, nominaţia Debutul Anului, marca Comercială ROBBY
În cadrul concursului „Marca comercială a anului” au participat în jur de 60 de mărci comerciale, naționale şi internaționale, iar cele mai de succes au fost premiate la Gala Businessului Moldovenesc.

Compania ROGOB a fost premiată și în cadrul concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calităţii”, fiind laureată a celei mai înalte distincții.
Criteriile de evaluare a participanților din cadrul acestui concurs, au fost armonizate cu Modelul de Excelenţă al Fondului European pentru Managementul Calităţii (EFQM). Cei înscriși în concurs au fost apreciați conform a 9 criterii, grupate în două categorii: Rezultatele (4 criterii) și Posibilități (5 criterii), ambele grupe având ponderea de 50% fiecare. Juriul a examinat atât politicile și procedurile de asigurare a calității, cât și gradul de satisfacție a consumatorilor.

Concursul ,,Premiul pentru realizări în domeniul calității" premiază companiile cu rezultate semnificative, obținute la capitolul calitatea produselor și servicilor prestate de către acestea, dar care asigură și implementarea metodelor eficiente de management al calităţii în cadrul întreprinderilor.
FPC „ROGOB” SRL a fost fondată în anul 1997 şi astăzi este cea mai mare şi cea mai modernă companie producătoare de mezeluri din Republica Moldova. Întreprinderea este amplasată în satul Goianul Nou, dispune de propria rețea de magazine de firmă și are peste 450 de angajați.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *