Actualitate

Comparaţie controversată: La alegerile din 2018, Putin nu a participat la nicio dezbatere. Exact ca Iohannis

„În 2018, în campania pentru alegerile prezidenţiale, Vladimir Putin nu a participat la nicio dezbatere cu contracandidaţii săi. Exact ca Iohannis! În fiecare an, Putin organizează o „dezbatere” cu cetăţenii, în care întrebările sunt trimise dinainte şi atent selectate. Exact cum face Iohannis în această campanie.Tot la sfârşit de an, Putin face o „dezbatere” maraton cu jurnaliştii. Dintre cei peste 1.700 de ziarişti, doar doi-trei sunt de la presa internaţională. In rest intră doar cei aleşi pe sprânceană de Kremlin. Exact ca la marea dezbatere de azi a lui Iohannis”. a scris Secretarul General al PSD Mihai Fifor, pe Facebook.

Acesta a transmis o întrebare către cetăţeni: „Nu vă întreb, prin urmare, câte asemănări sunt între Putin şi Iohannis. Vă întreb altceva: există vreo deosebire?”.

Klaus Iohannis a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la sediul PNL, că marţi va organiza o dezbatere cu politologi şi formatori de opinie. Şeful statului a precizat că nu va participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă, deoarece aceasta „a fost parte activă a mârlăniilor pesediste şi a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiţiei”.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *