Editorial

Comunistii n-au avut mama!

Ma intrebam in editorialul de ieri, intr-un context metaforic care admitea sa fii un pic patetic, daca au avut cumva comunistii mama. Astazi pot raspunde cu certitudine la aceasta intrebare: comunistii n-au avut mama. Ieri, solidarizati nu stiu cum si nu stiu de catre cine, comunistii au parasit sala de sedinte a parlamentului si n-au participat la alegerea sefului statului.

Nevotarea lui Marian Lupu de catre comunisti, scriam luni, inseamna nu numai tradarea electoratului, ci si a statului, tarii, a lui Dumnezeu. Motivele invocate de comunisti, sonorizate de sefa lor de fractiune, Maria Postoico, sunt toate scoase din arsenalul traditional al propagandei comuniste: Alianta pentru Integrare Europeana este una „radicala de dreapta”, nu a dorit crearea unei „coalitii pro-moldovenesti”, „desfasoara activitati de distrugere a statalitatii moldovenesti”, „de sustinere a partidelor radicale de dreapta”. Si de parca acestea nu ar fi fost de ajuns, amazoana rosie mai adauga ca, chipurile, „votul in favoarea lui Lupu ar insemna tradare fata de popor”, iar noi „nu ne vindem tara”. E adevarat, comunistii niciodata nu-si vand tara, fiindca niciodata n-au avut tara. Inca Marx le-a spus acest lucru…

Nealegerea sefului statului a pus Alianta in situatia sa caute solutii. Solutii exista, insa identificarea lor corecta trebuie insotita de o studiere atenta a lectiilor acesteia. Imi cer iertare ca ma vad nevoit sa ma autocitez, dar cu putin timp in urma am atentionat Alianta asupra unor greseli de tactica pe care, dupa parerea mea, le comit liderii AIE. Astfel, continui sa cred ca tactica cedarilor fata de comunisti convine numai comunistilor. Dupa constituirea AIE, comunistii au repetat de mai multe ori ca nu-l vor vota pe Lupu si ca nu recunosc noua Alianta.

Deoarece era clar ca ei nu vor participa la votare, conducerea Aliantei trebuia sa joace deschis si dur impotriva comunistilor, demascandu-i, dar nu sa-i menajeze si sa cocheteze cu ei. Liderii Aliantei trebuiau sa faca in fiecare zi ceea ce au facut ieri la tribuna parlamentului dupa esuarea votarii lui Lupu, dar nu sa caute „consens” si sa mearga la „cedari rezonabile”. Ieri, prin boicotarea alegerilor, comunistii le-au dat o lectie liderilor Aliantei, sugerandu-le cum trebuie de luptat impotriva lor.

Mesajul transmis ieri electoratului si societatii de catre Vlad Filat, Leonid Bujor, Dumitru Diacov si Marian Lupu a fost unul corect: unitatea Aliantei, pastrarea controlului asupra situatiei, buna guvernare in continuare a tarii. Acest mesaj insa trebuie sustinut cu masuri concrete de decomunizare a societatii si decriminalizare a economiei si a administratiei statului. Problema cadrelor continua sa ramana prima pe ordinea de zi: daca administratia statului – nu numai la nivel central, dar si la nivel mediu, raional – nu va fi completata cu cadre noi, tinere, reformatoare, actuala guvernarea are sanse putine sa se impuna.

Urmeaza, de asemenea, sa fie onorate promisiunile electorale vizavi de tragerea la raspundere a celor care in timpul fostului regim au admis abuzuri si ilegalitati. Deocamdata, nu se intampla nimic si opinia publica e in drept sa-si puna unele intrebari si sa aiba unele banuieli la acest capitol. Ca sa spulbere aceste indoieli, Alianta trebuie sa actioneze impotriva comunistilor deschis, dur, legal si energic si sa nu uite ca ea are un singur aliat in aceasta lupta – poporul. Spun aceasta fara nicio doza de patetism.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *