Afaceri

Concurs pentru asociaţiile de business de pe ambele maluri ale Nistrului

Proiectul este realizat prin intermediul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite IPN.

Potrivit anunţului AID, în cadrul unui concurs deschis vor fi selectate 10 asociaţii de business, câte 5 de pe fiecare mal al Nistrului. Câştigătorii vor beneficia de asistenţă şi ajutor tehnic pe parcursul a 2 ani, inclusiv instruiri în sfera gestionării asociaţiilor, abilităţilor de colectare a fondurilor şi atragerea investiţiilor, precum şi stabilirea contactelor de afaceri cu parteneri din alte ţări. De asemenea, aceştia vor beneficia de 2 călătorii de studiu peste hotare, precum şi de un grant în sumă de 5 mii de dolari per organizaţie.

Vor fi eligibile asociaţiile obşteşti, uniunile de producători, patronatele, camerele de comerţ şi parteneriatele necomerciale. La evaluare vor fi luate în considerare realizarea activităţilor durabile, numărul de membri asociaţi/beneficiari acoperirea geografică vastă. De asemenea, se va atrage atenţie la manifestarea unui interes sporit de cooperare cu entităţi similare de pe celălalt mal al râului Nistru, pevenirea impactului negativ asupra mediului ambiant şi altele.

Dosarul de participare la concurs va conţine cererea de aplicare, declaraţia privind intenţia de a stabili legături de cooperare între entităţile de pe ambele maluri ale Nistrului, copia Certificatului de înregistrare care să ateste înregistrarea juridică a organizaţiei, copia Statutului organizaţiei. Totodată, este necesară şi o scurtă prezentare a activităţilor efectuate, materiale elaborate.

Termenul limită de depunere a aplicaţiilor este 4 martie, ora 16.00. Documentele pot fi expediate prin e-mail aid.info.ong@gmail.com sau în formă tipărită pe adresa: Asociaţia Obştească „Alternative Internaţionale de Dezvoltare”, str. Calea Ieşilor, nr. 10.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *