Muzică

Concursul

Prima a ieşit pe scenă Nina din partea tractoriştilor. Ea, de fapt, este nevastă de tractorist, care de-acum îi cam surd şi sărmana Nina îşi rupe baierele de fiecare dată când încearcă să-l scoată beat de sub tractor. Nina şi-a ridicat pieptul plin de medalii încă de la ruşi, l-a umflat aşa, după cum ni s-a părut nouă, destul de satisfăcător şi când a scos un sunet de libertate – au strecheat toate vacile pe o rază de doi kilometri, s-au ouat prematur găinile de la ferma lui Ghiţă şi a căzut tricolorul de pe primărie. Dar, ce folos! Că omul ei cum dormea sub tractor aşa dormea şi mai departe.

Mai apoi a ieşit directorul şcolii. Şi aista are un bas de se bâlbâie clopoţelul când sună la recreaţie. Valerian Ion s-a crăcănat gospodăreşte şi a prins a deschide gura. Mamă-ă-ă-ă ce s-a auzit din ea!!! Când a ieşit un muget, dirigintei din a opta i s-au dezlipit sprâncenele, lui Colea i s-a şters viza Schengen din paşaport, iar mobilul Verei de la contabilitate a început a vorbi singur.
Directorul a ocupat locul doi.

Apoi pe scenă a urcat Ioache pe care eu nu-l prea sufăr încă de mic copil. Ei, a ţipat şi el „Libertate”, lumea l-a aplaudat iar eu, dacă nu aveam ce face, îi strig: „Încă o dată, că nu s-a auzit nimic!”. Ioache a tăcut mâlc. A coborât de pe scenă şi, tiptil, tiptil a venit la spatele meu. Şi când mi-a urlat odată la ureche „Liiibeeeertaaaaateeee!”… mi-au crăpat în acelaşi moment şi cureaua de la pantaloni, şi timpanele. Că mi-a crăpat cureaua e bine, că de altfel nu mai izbuteam să…, dar iaca îi rău că timpanele mi-au zburat tocmai pe cumpăna fântânii.
Ce să vă mai scriu. L-am dat în judecată, numai că ce folos. El a strigat şi acolo, la poliţie, ceva despre libertate şi l-au eliberat.
Acum eu îs surd de tot, însă când aminteşte cineva de cuvântul ista, aşa mă trec fiorii de îmi vine să mă frec de toţi stâlpii naţiunii noastre locale. Oare cine l-o mai inventat? Nu mai bine strigam altceva?

Cu speranţă, Igori Timpan din Ţipărica Nouă
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *