Astăzi 15 Noiembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la 14 Noiembrie 2018
Abonamente

Istorie 3 Ianuarie 2018, ora 06:18

Condamnați să moară de foame

Marime Font

Pe 28 iunie 1940, trupele sovietice au ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța, care aparțineau statului român la acel moment. Din primele ore după ocupație, au început represiunile împotriva tuturor cetățenilor pe care regimul de ocupație îi considera periculoși pentru URSS, care au culminat cu deportarea în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a elitei intelectuale, a administrației române și a fețelor bisericești rămase pe teritoriile ocupate. După câteva zile petrecute în vagoanele pentru vite, bărbații au fost despărțiți de soții și copii, fiind duși în închisorile Gulagului. Femeile și cei mici au fost duși în Siberia sau Kazahstan, pentru a fi folosiți la munci fizice necalificate. Autoritățile sovietice nu au creat condiții pentru ca deportații să fie asigurați cu hrană și, în consecință, a crescut drastic mortalitatea printre aceștia. 

Sistemul de cartele alimentare

În prima săptămână, familiile deportate în Kazahstan intenționat nu au fost asigurate cu hrană. Oamenii erau nevoiți să vândă lucrurile pe care reușiseră să le ia de acasă sau să le schimbe pe mâncare cu localnicii. Apoi a fost introdus sistemul de cartele.

În cazul familiilor, ajunse în Siberia, acest sistem a fost instituit chiar din prima zi. Raţia alimentară pentru o persoană constituia 200 grame de pâine pe zi. Boris Vasiliev își amintea că mamă-sa a primit cinci foi cât jumătate de caiet, împărțite în pătrățele numerotate. Erau atâtea pătrățele câte zile avea luna. La magazin, i-au tăiat un pătrățel din fiecare foaie și biata femeie s-a întors plângând cu bucata de pâine. Mai mult nu le dădeau nimic, doar ceai sau apă fiartă.


Cele 200 de grame de pâine trebuiau răsplătite prin muncă, fiind împărțite doar femeilor care lucrau și îndeplineau norma fixată de autorități. Dacă o mamă se îmbolnăvea sau era epuizată de muncă, ea și copiii săi erau lipsiți, respectiv, de mâncare și mureau.

În primele luni de deportare, familiile își primeau tainul de la prăvăliile improvizate. Cu toate acestea, pâinea nu era adusă cu regularitate, iar calitatea ei era sub orice nivel. Era caldă și crudă, încât o puteai frământa ca s-o coci iarăși. De regulă, o aduceau pe la orele două-trei de noapte și oamenii prindeau rând de cu seară.


150 de grame de pâine pentru doi ari săpați

Primăvara, îndată ce se dezgheța pământul, copiii deportaților ieșeau în câmp, pe terenul unde se cultivaseră cartofi. Răscoleau solul și strângeau cartofi putrezi, pe care îi aduceau acasă şi îi spălau, îi curățau, îi pisau și făceau un fel de „turte” coapte pe plită, nesărate, fără făină. Spre vară, oamenii mâncau ștevii cu tot cu rădăcină, urzică și chiar și lobodă, iar ceva mai târziu ciuperci și zmeură. Mai multe familii s-au salvat, mâncând supe din broaște țestoase. Alții, pentru a supraviețui, omorau pisici și câini, cu care se alimentau. Erau și cazuri când oamenii se umflau de foame și își pierdeau viața.

Foamea, la care au fost supuși deportații, o descrie în memoriile sale și Ecaterina Chele, profesoară din Bălţi. În perioada decembrie 1941 – februarie 1942, scrie ea, au primit jumătate de kilogram de pâine pe zi, dar din iunie li se dădea 200 grame de făină de grâu, dacă îndeplineau norma de trei ari la săpat. Pentru doi ari primeau numai 150 de grame de pâine.

Când a apărut roada anului 1942, cei care lucrau zi și noapte au început să fie hrăniți doar cu jumătate de lipie pe zi. Explicația era simplă - pâinea se duce pentru necesitățile frontului.

„Legea celor 12 spice”

În situația în care toți deportații sufereau de foame, femeile nu reușeau să-și îndeplinească norma de lucru. Astfel, tainul pe care îl primeau nu era complet. Iar din primăvara lui 1942, pâinea era eliberată direct la locul de lucru al femeilor, unde supraveghetorii nu le permiteau să ia nicio bucățică acasă, pentru copii. Uneori, mamele îşi găseau copiii seara morți de foame și frig. De aceea, îi luau pe cei mici cu ele și le dădeau chiar acolo să mănânce, iar apa o beau din canale.

Alteori, femeile își umpleau pe furiș buzunarele cu boabe de cereale de pe câmp, expunându-se unui mare risc. Dacă erau prinse, nimereau sub incidența „Legii celor 12 spice”, care prevedea condamnarea pentru asemenea acțiuni la zece ani de închisoare. Olga Bujor-Motoc descria cu lacrimi în ochi suferința prin care a trecut mamă-sa, care secera secară împreună cu o altă deportată, Olga Fuștic. Dacă nu se afla departe, se ducea și ea până la ele, unde făcea focul și cocea spice de secară, pe care le mâncau. Într-o zi, când ea nu era cu ele, cele două femei au vrut să-i aducă și ei câteva spice coapte. Dar, ghinion, le-a ieșit înainte paznicul, care le-a găsit în buzunare 200 de grame de spice. În scurt timp, ambele au fost condamnate la câte doi ani de pușcărie. Sute de alte familii au împărtășit această tragedie.

Copiii mâncau din gunoi

Copiii, care nu împliniseră vârsta de 12 ani, umblau cu cerșitul pe la localnici, culegeau pomușoare sau se angajau cu ziua. Una dintre supraviețuitoarele calvarului, Ana Sorocean, își amintește că tinerii, dar și copiii, alegeau resturile din gunoi. Localnicii vărsau căldările în tomberoane, de unde cei mici adunau capete de pește și alte resturi. Iar Xenia Gore relatează despre cum kazahii aruncau la gunoi cojile de zămos, pe care copiii le râșneau și asta le era pâinea. Când găseau o coajă mai grosuță, o rupeau și o împărțeau între ei. Surorile sale mai mari, adaugă Xenia Gore, au fost luate în colhoz, unde nu primeau bani, ci numai de mâncare. De aceea, după o zi de muncă la colhoz, lucrau în gospodăriile kazahilor. De regulă, strângeau balega uscată de vacă. „O loveam cu călcâiul și o desprindeam de pământ. Așa mergeam și poc! Poc! Umpleam sacul și îl căram în spate kazahilor, ca să ne dea ceva de mâncare. Pentru un sac plin ne dădea o pălușcă de zară, rămasă după ce băteau untul. Ei o beau pentru a-și potoli setea. Erau călduri mari. Luam pălușca ceea și fuga acasă. N-o beam singură, i-o duceam mamei s-o împartă la toți”, îmi amintește Xenia Gore.

Pentru copiii, care lucrau cu ziua la kazahi, o zi de muncă la prășit era răsplătită cu o căldare de cartofi și cu o masă. Vara, copiii pășteau și mulgeau vitele localnicilor, pentru care primeau carne, lapte și brânză.

Și în 1943 deportații continuau să moară de foame

În primii ani de deportare, din cauza foamei, a condițiilor climaterice, a lipsei oricărei îngrijiri medicale și a atitudinii față de deportați, mulți dintre aceștia au decedat. Aproape fiecare familie a pierdut atunci câte cel puțin un membru. Mai întâi au murit bătrânii, apoi copiii mici, dar au fost și cazuri când și-au pierdut viața familii întregi. Ana Sorocean spunea că din cei în vârstă nu a scăpat viu niciunul. Potrivit ei, în iarna lui 1941, când a început o foame cumplită, familia sa a pierdut trei membri. Primul a fost bunicul său, Andrei, care a decedat la începutul lui decembrie. La mijlocul aceleiași luni i-a murit și bunica. Sora mai mică, Paraschița, avea doar trei anișori când s-a îmbolnăvit și s-a stins văzând cu ochii. Toți au fost înmormântați la un cimitir, nu departe de casă. Iar Elizaveta Dulghier a pierdut acolo trei surori și pe frate-său. Depășind cu greu această situație, mamă-sa zicea: „Mai bine Stalin nu se năștea pe fața pământului! Din cauza lui mi-am îngropat patru copii pe pământ străin, cum de îl mai ține pământul?!”. La rândul său, Eugen Livovschi, membru-corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, își amintea că, în Siberia, oamenii continuau să moară de foame și la începutul anului 1943.

Înfometarea populației a fost provocată de autoritățile sovietice pentru a dezumaniza oamenii. Fiind supuși acestei criminale metode de reeducare, ultimul scop al deportaților era de a nu ceda în fața morții.


Mariana S. ȚĂRANU,
conferențiar universitar, doctor în istorie

 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 21:01

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă, care investighează prezumata imixtiune a Fundației Open Dialog în politica moldovenească, Igor Vremea, a făcut astăzi publice întrebările la care urmau să răspundă lidera PAS, Maia Sandu, dar și liderul PPDA, Andrei Năstase,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 19:20

Guvernul a adoptat astăzi hotărârea, potrivit căreia, din data de 1 ianuarie 2019, bătrânii care au o pensie mai mică decât minimul de existență, adică 1.589 de lei, vor primi pensii majorate cu 10 la sută. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:36

Preşedinta UNJR Dana Gîrbovan: Rezolutia Parlamentului European impotriva Romaniei, sub pretextul ca apara statul de drept, desconsidera insasi valorile cuprinse in conventiile si tratatele invocate in preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeana.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:35

Guvernul a aprobat astăzi regulamentul privind funcționarea căminelor studențești. Documentul prevede îmbunătățirea condițiilor de trai în căminele studențești, precum și condiții facilitate de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:06

Proiectele sociale de anvergură, derulate de Guvernul Filip sunt apreciate de cetățeni. Cel puțin așa arată datele ultimului sondaj de opinie, realizat de IMAS și prezentat astăzi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 16:58

Europarlamentarul Andi Cristea, copreședintele grupului de prietenie parlamentară UE-RM, susține că votul de astăzi al Parlamentului European, care vizează Republica Moldova, este un document politizat, care nu-şi are locul în context electoral. Amintim că Parlamentul European a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 15:13

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a păstrat astăzi, 14 noiembrie, verdictul Curții de Apel în dosarul lui Veaceslav Platon. Magistrații CSJ au declarat drept neîntemeiat recursul depus de avocații acestuia împotriva deciziei CA. Prin urmare, a fost menținută condamnarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 15:09

Raportorul Parlamentului European pentru Georgia, Andrej Mamikins, a criticat, într-un discurs rostit marți seara, dorința unor deputați de a critica această țară, în condițiile în care acolo se desfășoară alegeri prezidențiale. Înaltul oficial de a Bruxelles...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 14:46 de Natalia Hadârcă

La această concluzie a ajuns un grup de cercetători care a studiat situația comunităților din apropierea frontierei Localitățile de pe ambele maluri ale Prutului au fost puternic ideologizate în perioada sovietică. Oamenilor li se impunea ideea că, pe celălalt mal, nu pot...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 13:34

ULTIMA ORĂ // SIS anunță că „a destructurat o grupare paramilitară”

ULTIMA ORĂ // SIS anunță că „a destructurat o grupare paramilitară”

Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun cu Procuratura mun. Chişinău, Oficiul Principal au realizat o operaţiune complexă în cadrul căreia a fost destructurată activitatea unei formaţiuni paramilitare ilegale, care acţiona sub paravanul aşa-numitor jocuri de tip...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 13:29

O petiţie însoţită de peste 100 de mii de semnături a fost depusă, astăzi, de către secretarul general-adjunct al PDM, deputatul Eugen Nichiforciuc, la sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Prin acestă petiție se solicită sprijinul instituţiilor europene...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:57

Partidul Democrat din Moldova se bucură acum de cea mai mare încredere din ultimii ani. Peste 16 la sută dintre cetățeni sunt gata să voteze pentru această formațiune, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Această tendință se menține timp de doi ani. Celelalte partide...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:38

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, consideră că poliţiştii care stau ascunşi pe traseele naţionale cu scopul de a obţine bani de la şoferii care depăşesc limita de viteză trebuie să stea la puşcărie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:06

Secretarul american al Energiei, Rick Perry, a cerut Ungariei și vecinilor săi să renunțe la conductele rusești de gaze, care, potrivit Washingtonului, sunt folosite pentru a întări presiunea Moscovei în Europa Centrală și de Est, scrie Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:56

Iernile lungi şi grele din România intră în istorie. După zece luni de extreme şi recorduri naţionale, în ţara noastră urmează o iarnă blândă, cu episoade scurte de zăpadă şi ger.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:53

„Politica externă a Rusiei este alcătuită dintr-un amestec bizar de tradiții ale birocrației corupte și ale lumii interlope. Europenii încearcă să-și bazeze acțiunile pe cu totul alte idei despre realitate, de aceea, aceleași lucruri pentru Kremlin și Europa au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:51

Europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius este una dintre vocile critice la adresa ţării noastre. Acesta și-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de adoptarea legii votului mixt din Republica Moldova. Asta deşi a fost ales de trei ori în Parlamentul de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:40

 Moldova așteaptă de la Uniunea Europeană un raport instituțional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere, nu un document politizat, care face jocul electoral al opoziției de la Chișinău. Declarația a fost făcută de către președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:20

Rusia blochează accesul observatorilor internaționali la depozitul de armament de la granița dintre Ucraina și Moldova, unde sunt stocate mai mult de 20.000 tone de muniție, a declarat Vadim Cernîș, ministrul pentru teritoriile ocupate temporar și persoanele strămutate intern din...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 14 Noiembrie 2018, ora: 08:06

Organizațiile maghiare de extrema dreapta desfășoară contra cost campanii agresive împotriva NATO și UE și alimentează conflictul interetnic din vestul Ucrainei, scrie astazi publicatia EUobserver.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:44

Prețul barilului de petrolul a scăzut puternic, marți, accentuând tendința de scădere abruptă, pe măsură ce oferta tot mai mare pare pregătită să depășească cererea anul viitor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:24

Un preot care s-a urcat la volan beat a provocat o nenorocire marţi seară, în Suceava. Ameţit bine de aburii alcoolului, George Ionuţ Apetrei a scăpat maşina de sub control şi a intrat în plin două femei care mergeau pe margine unui drum din Mitocu Dragomirnei. După impactul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:23

Cel de-al optulea și ultimul sezon al serialului Game of Thrones (n.r. Urzeala Tronurilor) va fi lansat în luna aprilie, 2019, au anunțat producătorii. Reprezentanții HBO au confirmat că serialul se va întoarce în prima jumătate a anului 2019, însă nu au dezvăluit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:14

 Horoscopul din 14 noiembrie favorizează planul profesional al zodiilor. Astrele sunt binefăcătoare cu nativii zodiacului. Horoscopul zilnic din 14 noiembrie anunță succese profesionale și bani pentru o zodie! Viața i se schimbă radical!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 07:11 de Ana Marchitan

reportaj Preotul care muncește în construcții peste hotare

Preotul care muncește în construcții peste hotare Din editia print

Parohul bisericii din s. Teleșeuca, r-nul Dondușeni, a plecat în concediu în Franța pentru a-și cumpăra lemne de foc și a-și putea întreține familia

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)