Haideţi astăzi să vorbim despre atitudinea guvernării de la Chişinău faţă de acest eveniment istoric.

PD, iar PLDM mai voalat, sunt pe poziţia Moscovei

Partidele din cadrul AIE-2 sunt aceleaşi din AIE-1 care acum doi ani au reacţionat diferit la decretul lui M. Ghimpu privind Ziua de 28 iunie 1940 şi la participarea militarilor moldoveni la parada de la Moscova. PD, iar PLDM mai voalat, s-au situat deschis pe poziţiile Moscovei. Atunci am înţeles cu oroare că, detronându-l pe Voronin, am scăpat de dracul, dar am dat peste tată-său. Poziţiile erau atât de diferite şi de încrâncenate, încât Alianţa ajunsese pe malul prăpastiei. Viziunile acestor partide nu s-au schimbat între timp, dimpotrivă, s-au „cristalizat şi nuanţat”, iată de ce este de aşteptat ca ziua de 16 mai a.c. să „sensibilizeze adânc” relaţiile dintre cei trei lideri. Falsele Casandre din dotarea unor partide din Alianţă au început deja să prezică reluarea ostilităţilor din sânul coaliţiei de guvernământ din cauza modurilor diferite ale lui Lupu, Filat şi Ghimpu de a aborda nu numai cei 200 de ani de la anexarea Basarabiei, dar şi datele istorice legate de „eliberarea Basarabiei pe 28 iunie 1940”, valurile de deportări care au urmat după această „eliberare”, consecinţele celui de al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.

Zâmbind sau plângând, va trebui să ne lămurim cu trecutul nostru

Nu numai elitele, dar şi societatea moldoveană educată în şcoala sovietică, în baza manualelor făcute de ruşi, este divizată în abordarea acestor subiecte. Partidele politice de la guvernare, dar şi cele extraparlamentare, (PCRM e un caz clinic, aparte) au şansa istorică de a o rupe, în sfârşit, cu trecutul şi de a declara în faţa întregii lumi ce a însemnat pentru noi, moldovenii, anul 1812 şi cei 200 de ani care au urmat. Zâmbind sau plângând, oricum cu trecutul nostru va trebui să ne lămurim şi să ne despărţim de el odată şi odată. Cu ocazia evenimentului, se preconizează o mare Conferinţă ştiinţifică internaţională organizată de Academia de Ştiinţe de la Chişinău (cu participarea Academiei de la Bucureşti). Noi am scris despre faptul că Guvernul Alianţei, condus de Filat, nu a dorit să se implice şi să sprijine financiar organizarea respectivei conferinţe. Organizatorii ei s-au descurcat totuşi. Astfel, conferinţa nu va beneficia de „înalte participări” de rang guvernamental. Cauza e clară: frica tradiţională faţă de ruşi a politicienilor moldoveni, la care se mai adaugă interesul politic foarte egoist legat de… electorat. Nu putem nega faptul că o bună parte („bună”, e un fel de a spune…) a electoratului Alianţei abordează anul 1812 cu ochii şi mintea ruşilor. Motivul e simplu: aşa a fost crescut şi educat.

Câte cepe degerate dă Rusia pe independenţa noastră

În mod normal, respectiva Conferinţă ar trebui să se desfăşoare sub înaltul patronaj al celor doi preşedinţi – T. Băsescu şi N. Timofti. Sau a celor doi premieri – V. Filat şi V. Ponta. Apropo, dacă concertul lui Julio Jglesias se va desfăşura sub înaltul patronaj al lui V. Filat, de ce nu s-ar bucura de aceeaşi onoare şi o conferinţă ştiinţifică internaţională dedicată unui subiect atât de important? Dacă ziua de 16 mai va trece fără implicarea autorităţilor (înalte) de la Chişinău şi Bucureşti, multe, foarte multe angajamente paneuropene de integrare a R. Moldova în spaţiul de valori occidental se vor dovedi a fi simple vorbe, simple promisiuni, exerciţii de demagogie. Statul R. Moldova nu poate avea viitor, dacă nu o rupe „spiritual” cu Rusia. Rusia, ca stat imperial, nu poate admite ca o fostă colonie a sa să devină ţară cu adevărat independentă. Câte cepe degerate dă Rusia pe independenţa noastră ne-am convins în timpul vizitei lui Rogozin, dar şi zilele acestea, când Piaţa Marii Adunări Naţionale a fost încercuită cu panglica maronie rusească…

Ruşii trebuie să-şi ia armata acasă

R. Moldova este un stat care s-a născut „de nevoie”, fără o identitate clară, explicit formulată şi unanim acceptată. În chiar actul ei de botez – Declaraţia de Independenţă -, adevărata identitate românească a românilor moldoveni este mai mult sugerată. Înţelegem, atunci mai mult nu s-a putut. Dar astăzi? Din păcate, cele două decenii de existenţă a statului RM nu au adus mai multă claritate şi certitudine în identitatea moldovenilor. Din cauză că practic toate guvernările de la ’90 încoace au fost constituite din activişti ai vechii nomenclaturi sovietice şi comuniste, educaţi în spiritul fricii faţă de ruşi şi al urii de clasă faţă de „moşierii şi capitaliştii români”, tulburările identitare ale moldovenilor, în loc să fie eliminate, au fost aprofundate. Opt ani de regim comunist a însemnat un deceniu de coşmar antiromânesc; după căderea comuniştilor în 2009, Alianţa care a venit la putere nu a fost mai brează la capitolul „identitate”: articolul 13 stă falnic în Constituţia R. Moldova, ca Armata a 14-a rusească în Transnistria; bătălia pentru Istoria Românilor încă nu a fost câştigată de basarabeni; aspiraţiile proeuropene, conform sondajelor, se sting şi moldovenii sunt din nou măcinaţi de nostalgia uniunilor asiatice… Se întâmplă exact ceea ce doresc ruşii. Şi asta pentru că noi, moldovenii, nu ne-am lămurit cu propria noastră istorie. Când am văzut zilele acestea cum sute de ruşi tineri întindeau „panglica Sfântul Gheorghe” de sute de metri în centrul capitalei R. Moldova, în faţa clădirii Guvernului acestei ţări, am înţeles şi mai clar că elita politică de la guvernare nu va avea curajul să marcheze, împreună cu societatea civilă şi lumea academică, cei 200 de ani de la raptul imperial rus. Singurul gest moral, marcat de demnitate naţională şi statală, pe care ar trebui să-l facă pe 16 mai liderii politici ai R. Moldova este cel de a cere răspicat şi ultimativ de la ruşi ca aceştia să-şi ceară iertare de la moldoveni pentru anul 1812 şi să-şi retragă, fără condiţii, armata acasă. În caz contrar, R. Moldova va continua să rămână un teritoriu controlat de ruşi.

Care-i măsura adevărată a independenţei RM?

Asta şi este, de fapt, adevărata măsură a independenţei statului R. Moldova: oraşele noastre pline cu steaguri roşii şi bicolore, mii de metri de panglică maronie rusească, zeci de posturi de radio şi tv care emit non-stop în limba rusă pe teritoriul RM, chioşcuri burduşite cu ziare şi reviste în limba rusă, mii de tineri ruşi care termină în fiecare an liceele fără să cunoască limba oficială a statului, televiziuni „naţionale” care emit mai mult în limba rusă ş.a.m.d. Cât de orb trebuie să fii ca să nu observi că peste toate aceste anomalii pluteşte imaginea funebră a anului 1812?

Care e pericolul şi din care parte vine?

Propaganda rusească şi coloana a cincea a Rusiei la Chişinău emit zilnic semnale false de alarmă, chipurile, statalitatea R. Moldova e pusă în pericol de unioniştii moldoveni şi de către conducerea României. Pericolul pierderii independenţei RM vine însă din cu totul altă parte: nu de la presupusa „înghiţire” a RM de către România, ci de la impunerea unei identităţi false moldovenilor, consecinţa fiind transnistrizarea populaţiei băştinaşe. Moscova are suficientă experienţă în domeniu şi ştie că o ţară sfâşiată de dileme şi tulburări identitare este foarte uşor de controlat şi de stăpânit… Rusie beneficiază din plin de această… oportunitate şi după dispariţia URSS. Tristul jubileu de 200 de ani ar trebui să fie un prilej oferit de istorie pentru a ne lămuri cu Moscova în privinţa a ceea cine suntem şi ce vrem de la istorie…

…Se zice că despre istorie nu se poate vorbi la modul condiţional. De ce nu? Încercaţi să judecaţi istoria noastră modernă pornind de la întrebarea „Ce s-ar fi întâmplat cu noi, moldovenii, dacă ruşii în 1812 nu tăiau în două trupul Ţării lui Ştefan cel Mare?”. Încercaţi, cine vă poate interzice acest plăcut exerciţiu de imaginaţie? Ştiu, foarte mulţi spun că nu trebuie să ne concentrăm atâta asupra trecutului, că trecutul ne încurcă să ne mişcăm spre viitor. Aiureală. Noi, moldovenii, ne mişcăm atât de încet şi nesigur spre viitor fiindcă nu ne-am lămurit cu trecutul. Noi trebuie să ne lămurim cu trecutul, dar – fiţi atenţi! – de pe poziţiile şi interesele noastre, nu ale altora. Deocamdată atât. Să ne iubim Neamul, dacă nu dorim să-i supărăm pe străbunii de sub ierburile Patriei.