Congresmeni democraţi cer date despre conturi asociate lui Donald Trump care ar avea legături cu Rusia

publicat în CSI / Rusia pe 25 Mai 2017, 09:18

Membri democraţi ai Camerei Reprezentanţilor din SUA au cerut informaţii din partea Deutsche Bank despre eventuale conturi asociate preşedintelui Donald Trump care ar avea legături cu Rusia, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters. 

Membri democraţi ai Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor au anunţat miercuri că i-au trimis o scrisoare directorului filialei din SUA a Deutsche Bank, John Cryan, în care cer informaţii despre credite primite de Donald Trump pentru afacerile imobiliare şi dacă acestea au fost garantate de Administraţia Rusiei.

Congresmenii cer şi informaţii despre o schemă financiară care a permis transferul din Rusia a zece miliarde de dolari.

"Congresul încă este în întuneric în legătură cu împrumuturile acordate de compania Deutsche Bank preşedintelui Trump, dacă acestea au fost garantate de Administraţia Rusiei sau au vreo legătură, oricare, cu Rusia. Este esenţial ca banca să ofere Comisiei informaţiile necesare pentru evaluarea scopului şi concluziilor evaluărilor interne", se arată în scrisoarea trimisă Deutsche Bank.

sursa: mediafax.ro