CSI / Rusia

Congresul SUA cere documente despre ancheta privind amestecul Rusiei în alegeri

Agenția de presă arată că solicitarea ar putea reprezenta un efort de a evita repetarea unui episod din timpul președinției lui George W. Bush. Atunci, comitetul pentru serviciile de informații al Senatului a acceptat un aranjament neobișnuit cu CIA — Agenția Centrală de Informații — în cadrul anchetei asupra tehnicilor de interogare din închisorile americane secrete din străinătate. Anchetatorilor Senatului li s-a permis să consulte documentele doar într-o rețea de computere instalată într-un sediu al CIA, ceea ce ulterior a dat naștere unor acuzații că agenția a spionat munca de investigație.

"Nu va fi adecvat să revizuim aceste documente, așteptate a fi de ordinul a mii de pagini, la agenții. Ele ar trebui prezentate Comitetului pentru serviciile de informații al Camerei, pentru a permite membrilor timpul corespunzător pentru examinarea conținutului", au afirmat congresmenii Devin Nunes (republican), președinte al comitetului, și Adam Schiff, democratul cu rangul cel mai înalt din comitet.

Serviciile americane de informații susțin că Moscova a dus o campanie complexă de piraterie informatică și alte acțiuni pentru a spori șansele lui Donald Trump de a fi ales președinte, în timpul campaniei de anul trecut împotriva candidatei democrate Hillary Clinton. Atât Trump, cât și Rusia au respins acuzațiile. Președintele SUA a criticat serviciile pentru afirmațiile respective.

Și Senatul american, prin comitetul pentru serviciile de informații, derulează o anchetă pe aceeași temă.

Republicanii, din partea cărora a fost ales președintele Trump, dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului SUA. Democrații și unii republicani au cerut crearea unor comitete speciale pentru investigarea acuzațiilor menționate, dar liderii republicani din Congres au declarat că vor lăsa ancheta pe seama comitetelor deja existente. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *