Internațional

Congresul SUA l-a citat pe avocatul personal al lui Donald Trump pentru audieri

Comisia nu a precizat motivul citării lui Cohen, însă ziarul New York Times afirmă că avocatul se află și în atenția Biroului Federal de Investigații, în legătură cu contactele cu Moscova ale campaniei electorale a lui Trump. Cotidianul citat de Reuters a menționat implicarea lui Cohen — printre alți apropiați ai președintelui american — într-un plan nerealizat de comunicații neoficiale, care ar fi urmărit un acord de pace între Rusia și Ucraina și ridicarea sancțiunilor americane împotriva Rusiei.

Comisia l-a chemat la audieri și pe fostul consilier pentru securitate națională Michael Flynn, care a demisionat în februarie din cauza scandalului provocat de legăturile sale cu ambasadorul rus la Washington.

Au primit citații de la comisie și firmele lui Flynn și Cohen, respectiv Flynn Intel și biroul de avocatură Michael D. Cohen și Asociații.

Un oficial din Congresul Statelor Unite a declarat agenției Reuters, sub rezerva anonimatului, că au fost solicitate și documente de la CIA (Agenția Centrală de Informații), NSA (Agenția pentru Securitate Națională) și FBI (Birou Federal de Investigații). Acestea ar trebui să arate cine din administrația fostului președinte Barack Obama a cerut dezvăluirea identității apropiaților lui Trump ale căror comunicații au fost interceptate din greșeală.

Independent, au emis citații și procurorii federali care conduc o anchetă penală împotriva lui Flynn. Aceștia urmăresc să obțină informații inclusiv privind tranzacțiile bancare și comunicațiile în care a fost implicat fostul consilier. Firma olandeză Invovo BV a plătit în 2016 grupului Flynn Intel 530.000 de dolari, potrivit unei declarații depuse de grup la Departamentul Justiției, în martie anul acesta. Un document consultat de Reuters arată că Invovo este proprietatea omului de afaceri turc Ekim Alptekin.

Și Departamentul Apărării îl anchetează pe generalul în retragere Michael Flynn, suspectat că nu a dezvăluit sume primite de la diferite entități din Rusia și Turcia.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *