Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană convoacă Congresul extraordinar al partidului

publicat în Actualitate pe 16 Iulie 2019, 09:39

Mișcarea Acțiunea Europeană iese la luptă și îi cheamă pe cetățeni să fie alături. Vrem să nu mai fie hoți la putere, indiferent de partidul în care se află. Nu mai vrem să se schimbe „hoții lor, cu hoții noștri”. Vrem ca toți cei care au subminat economia și toți cei care au furat poporul și au comis crime economice să primească cele mai grele pedepse, până la închisoarea pe viață. Orice faptă de corupție să fie pedepsită, fără excepție.

Prin acțiunea sa politică, MAE are ca scop final integrarea Basarabiei în spațiul bunăstării și securității din familia euro-atlantică. Aceasta se poate realiza doar prin Unirea cu Țara Mamă, România.

Având în vedere situația social-politică actuală, absența partidelor unioniste în Legislativ, proliferarea mesajelor antinaționale și contestarea adevărurilor istorice în arcul guvernamental, precum și necesitatea consolidării forțelor autentice de dreapta, Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană a decis convocarea Congresului extraordinar al partidului pentru data de 21 iulie 2019.

Evenimentul se va desfășura duminică, 21 iulie, începând cu orele 11.00 în Sala Roșie a Centrului „Summit Events” (str. Tighina, 49/3, mun. Chișinău).

În cadrul Congresului delegații vor pune în discuție evoluția de mai departe a Partidului, modificarea sau adoptarea unui nou Statut, alegerea Președintelui Partidului, alegerea altor organe de conducere. În cadrul aceluiași eveniment va fi discutată strategia și programul politic al partidului.

Lucrările congresului sunt publice.

Consiliului Național al Partidului Mișcarea Acțiunea Europeană

Sursa: IPN