Actualitate

Contractele de administrare a blocurilor locative va fi modificat

Potrivit unui comunicat de presă al APC, contractul aprobat de Consiliul municipal Chişinău conţinea prevederi generale asupra spectrului de lucrări incluse în tarif, care nu asigură o informare detaliată a consumatorului asupra volumului, termenului caracteristicilor calitative ale serviciilor ce urmează să fie efectuate. Totodată, documentul nu includea prevederile standard privind dreptul de reducere a plăţii în caz de nerespectare a volumului şi calităţii lucrărilor efectuate. Nu erau indicate nici modalităţile de achitare a plăţilor pentru lucrările efectuate.

În context, juriştii APC au solicitat ca documentul să fie adus în concordanţă cu prevederile legale şi să se asigure informarea adecvată, completă şi precisă a consumatorului (inclusiv garanţiile, termenele de efectuare şi evaluare a calităţii serviciilor). Contractul trebuie să conţină prevederi care vor oferi consumatorilor posibilitatea să verifice îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către administrator. 

Timpul.md via ipn
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *