„Nu m-am gândit încă ce vreau să fac după ce voi fi eliberat. Dacă aveam şase ani, vă spuneam, probabil, că vreau să fiu cosmonaut sau să fac parte din trupele speciale, dar acum, după patru luni de detenţie, nu pot să spun… Mai întâi, să mă văd liber”, mi-a zis Veaceslav, un băiat de 16 ani, pe care l-am întâlnit la Penitenciarul nr. 13 din capitală.
I-am vizitat pe deţinuţi minori la iniţiativa ONG „Clipa Siderală”. Aceasta vrea să construiască un centru de ajutorare a minorilor care au copilărit în internate, iar ulterior – din lipsa unei ocupaţii, a unui serviciu – au ajuns la închisoare.
Pe Veaceslav l-am zărit în una din celule. Era confuz, nu înţelegea cine suntem şi de ce îi tulburăm… liniştea. Chiar dacă în celulă erau şapte persoane, doar Slavic, cum îi spun colegii de aici, îşi manifestă nemulţumirea. Mai târziu, a acceptat să-mi spună mai multe despre sine. Am aflat că şi-a petrecut un an în internat, după ce maică-sa a fost condamnată la un an de închisoare. Întrebat cum a ajuns să fie întemniţat, el mi-a răspuns fără ezitare: „Am furat discuri de la maşini. Aveam nevoie de bani… ca să merg la internet”. Stă la penitenciar de patru luni, dar va rămâne aici încă un an şi câteva luni. Despre viitor n-a vrut să-mi vorbească. Cu privirea fixată în pământ, mi-a spus: „Nu-mi fac planuri de viitor de pe acum. Mai întâi să ne vedem sănătoşi şi voioşi la libertate…”. În acel moment, deţinutul de alături a accentuat: „Nu se ştie cine va ajunge la libertate. Nu putem şti nimic din timp”. Mai multe despre temerile lor n-am putut să aflu. Mi-au spus doar că acolo pericolele îi pândesc la orice pas. Veaceslav a schimbat rapid subiectul, declarând că are, totuşi, un vis. „Vreau să mă plimb prin oraş cu un „Ferrari” roşu”, mi-a zis zâmbind, dar cu o tristeţe apăsătoare în priviri.
Conform unor rapoarte, în 2008 circa 80% dintre minorii aflaţi în detenţie în penitenciarele din republică erau analfabeţi sau nu posedau cunoştinţe elementare de matematică, chimie sau biologie. Cu toate acestea, adolescenţii cu care am discutat s-au arătat nemulţumiţi de faptul că, la ore, pedagogii din penitenciar le predau materia din clasele mici. „Facem lecţii de română şi matematică, dar nu ne place să mergem la ore. Aici sunt băieţi care au terminat şi clasa a noua, dar ei ne dau exerciţii de clasa a V-a sau a VI-a. Plictiseală totală”, mi-a declarat un deţinut care stă de doi ani în închisoare.
Denis, un tânăr de 17 ani, condamnat la şase ani şi jumătate, a absolvit gimnaziul şi o şcoală profesională. Mi-a povestit frânturi din viaţa sa: „Am avut o copilărie frumoasă. Mergeam des cu prietenii la iaz. Crăciunul şi Sărbătorile de Paşti le petreceam întotdeauna acasă, cu părinţii”. Motivul aflării lui acolo mi l-a descris în câteva cuvinte. „Mă întorceam într-o seară de la lucru şi m-am ciocnit cu un om beat pe drum… A urmat o bătaie şi dimineaţă l-au găsit mort. Patru prieteni au spus la poliţie că eu l-am bătut, dar… nu e aşa”. Tânărul devenise un pic agitat, iar ochii îi jucau în lacrimi. „Vreau să merg cât mai repede acasă, să-mi ajut părinţii, aşa cum îi ajutam până la puşcărie”, a adăugat Denis. Tot cu lacrimi în ochi mi-a vorbit şi un alt tânăr, care avea ispăşite doar trei zile de detenţie. Despre sine n-a dorit să-mi vorbească multe, dar, când m-am apropiat de el, a început să plângă. Mi-a spus că învăţa foarte bine, că avea note mari datorită cărora ar fi avut toate şansele să-şi aleagă o profesie bună…
Studiile arată că detenţiile, fie ele şi de scurtă durată, influenţează negativ dezvoltarea copiilor. Asta o sesizezi mai ales după ce vezi cum supravieţuiesc copiii în închisoare, în ce condiţii trăiesc aici… Dacă tinerii de astăzi ar avea ocazia să vadă cum arată o celulă sau să discute cu deţinuţii, cred că s-ar teme să comită o crimă. La moment, în Penitenciarul nr. 13 sunt deţinuţi 27 de minori, printre care şi o minoră – condamnaţi pentru jaf, tâlhărie, omor, viol etc.
Ala Coica,
stagiară la TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
