Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 17:36
Abonamente

Bună Dimineața 25 Mai 2017, ora 10:07    Din editia print

Marime Font

Copil adus pe lume pentru a fi ucis de lume

„Nu, nu îmi voi condamna copiii să trăiască în lumea asta care de fapt îi va și ucide. Mai bine nici nu îi nasc”, îmi zice zilele trecute o colega de muncă, în timp ce discutam despre teroarea de la Manchester, Marea Britanie, unde și-au pierdut viața 22 de persoane, în mare parte adolescenți.

Au mers la un concert pe care îl așteptau cu sufletul la gură și pentru care poate au fost cuminți săptămâni întregi doar, doar să le permită părinții să plece. Iar, sfârșitul concertului a fost tragic pentru 22 dintre cei prezenți. Acasă nu au mai ajuns să le povestească celor dragi cum a fost.

„Nu ai cum să renunți la bucuria de a fi strigat ”mamă” sau ”tată”, doar pentru că cei din jur, pierzând-și mințile apasă pe butonul STOP și își încheie socotelile cu viața. Nu este drept”, aruncă replica un coleg ce crește cu mare mândrie trei fete.



„Atunci copiii mei vor sta acasă. La evenimente fastuoase, unde se adună multă lume nu le voi permite. Este unica soluție. Acolo există mereu riscul să fie detonată o bombă”, se aude o voce mai de departe.

„Vor crește niște sălbatici. Nu vor ști ce este după poartă, departe de brațele calde ale părinților, iar după poartă nu mai este această căldură a părinților, este cruda realitate. Dragostea părinților și povața lor, sunt armele cu care aceștia totuși trebuie să iasă în lume”, mai adaugă colegul cu trei fete.

Zilele în care copilul stătea cât era ziua de lungă pe ulițe și se juca cu cei de seama lui, sunt demult apuse. Astăzi, un părinte adevărat stă cu frica în sân și atunci când odrasla lui se joacă în curte cu jucăria nouă ce a primit-o zilele trecute cadou. Iar când acesta crește mare și pleacă nopțile prin cluburi sau pe la concerte, părintele nu doarme, ci stă cu ochii lipiți de geam.

Mama îmi zicea odată: „Nu se pune problema că nu am încredere în voi, copiii mei, ci nu am încredere în cei ce trec pe lângă voi”. Și mare dreptate mai are, acum îmi dau seama.


Un articol de: Tatiana T. Macovei Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md