Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la 20 Septembrie 2018
Abonamente

Actualitate 2 Iunie 2017, ora 07:22

Copilăria prin ochii a cinci generații

Marime Font

Copilăria este vârsta în care începe a se contura personalitatea fiecărui om. Cum era această perioadă acum câteva decenii și cum este în prezent? Ce amintiri au copiii de ieri și ce cred despre copiii de azi? Ce momente le-au marcat copilăria, dar și ce regrete au adunat în timp, aflați din reportajul ce urmează.

„Copiii prezentului nu-și mai trăiesc copilăria”

Petru are 60 de ani și își amintește cu drag de copilărie, pentru că aceasta a fost perioada în care libertatea i-a fost camarad de încredere. Bărbatul spune că a fost un copil fericit, deși încă de la vârsta de 12 ani a avut o serie de responsabilități care ulterior, l-au ajutat să-și definească personalitatea. „Nu doar eu, dar toți copiii generației mele au fost liberi. E adevărat că eu am fost independent, încă de când eram mic. M-am născut la sfârșitul lunii mai. Iar pe vremea aceea femeile, nu aveau prea mult timp pentru a se reface după naștere. A venit vara și mama avea de prășit pământurile colhozului. Așa că mă lua și pe mine pe deal, mă punea într-un coș în care erau aranjate niște cearșafuri și mă lăsa undeva la umbră la începutul rândului. Abia când se întorcea pe celălalt rând, venea să vadă ce fac ca să mă hrănească. Și uite așa am crescut ferit de orice boală”, povestește bărbatul.

După ce a crescut, Petru s-a apucat de șotii, își aduce aminte cum păștea oile, cum împreună cu alți copii pleca în livezi la furat cireșe sau piersici, cum se jucau în noroi după ploaie, dar și cum a început să muncească. „Am făcut multe năzdrăvănii, sărmana mamă, câtă rușine a tras. Apoi pe la 12 ani, părinții au început a avea încredere în mine. De aceea mă trimiteau să pasc oile, iar pentru mine nu exista bucurie mai mare. Lăsam animalele pe imaș și mă scăldam toată ziua în lacul din apropiere. Pe la 14 ani, vara, alături de alți colegi de clasă, lucram în colhoz, iar elevii cei mai harnici primeau diferite foi de odihnă sau excursii. Așa am vizitat Moscova, Odesa, Sankt Petersburg, am fost la munte și la mare”, spune interlocutorul meu.



Petru recunoaște că a avut o copilărie în veșnică mișcare și că a legat prietenii durabile, dar regretă sedentarismul și veșnicul control la care sunt supuși copiii în prezent. „Am un nepoțel stabilit la Moscova. Acum are deja 14 ani, dar încă pe când avea nouă ani și venea în vacanță, stătea toată ziua la calculator. Zădarnic încercam să-l scot afară și să ne jucăm. Auzeam doar reproșuri din partea părinților săi: „vezi să nu cazi!”, „vezi să nu te murdărești”, „vezi să nu ieși în drum!”. Nu vreau să judec pe nimeni, e adevărat, acum sunt alte vremuri și copiii sunt poate mult mai deștepți decât am fost noi. Dar, din păcate, nu-și mai trăiesc copilăria”, concretizează bunicul.


„Aș da orice să mai pot găti măcar o dată pentru mama”


Silvia este o femeie de 46 de ani și la fel ca și Petru s-a născut și a crescut la țară. Femeia este mezina unei familii numeroase și a avut o copilărie plină de aventuri. Mama ei a crescut și a educat nouă copii, dar cu toate acestea nu a lipsit nicio zi de la munca colectivă. De aceea, vara când femeia era plecată la prășit, Silvia avea în grija sa o întreagă gospodărie. „Mama pleca la prășit în colhoz și mă lăsa să pasc rățuștele și bobocii. Dar eu, după ce oboseam să hoinăresc toate râpile și dealurile împreună cu ei, mă apucam de făcut clătite rusești și zahăr ars. Aveam 11 ani și nu știam proporțiile, de aceea făceam foarte mult aluat, iar după ce hrăneam toți copiii de pe uliță, oboseam să le mai prăjesc și aruncam cantitatea rămasă. Făceam acest gest, ca să nu ne certe mama că am îndrăznit să mă apropii de foc nesupravegheată. Acum, peste ani realizez cât de egoistă eram. Poate că s-ar fi bucurat mama, dacă venea după o zi de muncă și mânca niște clătite proaspete. Acum aș da orice să mai pot găti măcar o dată pentru ea”, își amintește femeia cu lacrimi în ochi.

Silvia spune că experiența copilăriei a învățat-o să le ofere copiilor săi libertatea de care au avut nevoie și să le fie o prietenă de încredere. De aceea femeia nu înțelege tendința tinerilor părinți de a-și controla copiii. „Eu am o fiică și un fecior, ambii au crescut oameni demni și nu au apucat pe cărări greșite nici în copilărie, nici în adolescență, pentru că am construit o relație de prietenie cu ei. Observ în jurul meu din ce în ce mai mulți părinți care-și privează copiii de libertatea vârstei și așa ajut să-i piardă definitiv”, spune mama.

De la vârsta de 6 ani plecam singură la Chișinău


Victoria are 30 de ani, este din raionul Strășeni și poate scrie un roman despre șotiile pe care le-a făcut în copilărie. Femeia spune că la vârsta de 6 ani ajungea singură la școala de muzică din Chișinău, iar la 10 ani călătorea la fel singură până la Tiraspol, acolo unde locuia bunica sa, pentru că mama nu avea timp s-o însoțească. „Mama mi-a dat foarte multă libertate. Până la vârsta de 15 ani am știut doar să mă joc și să-mi fac temele, nu m-a încărcat cu treburile casnice, deoarece este de părere că toate lucrurile au timpul lor. Mama nu avea timp să mă însoțească, de aceea îmi explica drumul și eu plecam singură la școala de muzică de la Chișinău și la bunica la Tiraspol. Așa am învățat să fiu independentă încă de la 6 ani, să-mi susțin părerea și să comunic cu oamenii. Acum procedez la fel cu fiica mea de 5 ani, nu o implic în activitățile casnice și o las să se joace cât mai mult afară cu semenii săi. Ne jucăm și împreună, dansăm, colorăm, o las să-și susțină punctul de vedere și să crească liberă. Ce-i drept, încă nu-i permit să plece nesupravegheată, deoarece lumea s-a schimbat, nu mai este ca acum 20 de ani”, recunoaște Victoria.

„Până la 11 ani am fost un copil fericit, după care mama a plecat peste hotare”


Mariana are 20 de ani și face parte din generația urmașilor cărora fenomenul migrației le-a afectat copilăria. Astfel, această perioadă se împarte în viziunea tinerei în două etape, înainte și după plecarea mamei în Israel. „Până la 11 ani am fost un copil fericit, după care mama a plecat la muncă peste hotare, iar eu și fratele meu am rămas în grija tatălui. Primele luni mi-a fost foarte greu, apoi între mine și tata s-a înfiripat o frumoasă prietenie. Tata mi-a oferit toată dragostea și încrederea sa, am fost un copil liber să plec unde vreau și cu cine vreau, doar dacă-l anunțam. Nu mi-a impus niciodată limite, dar m-a ajutat să mi le stabilesc singură. Am învățat împreună cu el să gătesc, să-mi împletesc cosița și chiar să mă joc. Când mama s-a reîntors după 5 ani, nu-i venea să creadă ce relație frumoasă am reușit să construim”, spune fata.

Copilăria lui Maxim, un adolescent de 13 ani, a fost mereu protejată de părinții săi. Adolescentul spune că în mare parte timpul și activitățile sale sunt monitorizate de mama și tatăl său. „Chiar și în timpul care îl petrec la calculator părinții mei se interesează ce fac, pe ce site-uri navighez. Ei spun că în aceste zile pentru un copil e foarte nesigur timpul petrecut pe internet. Pe mine nu mă deranjează că părinții văd tot ce fac eu. Am încredere în ei. Ei doar vor să aibă grijă de mine și să mă protejeze”, spune Maxim. Acesta a mai spus că verile lui, de cele mai multe ori le petrece acasă, în Chișinău. Și-ar dori mai mult să petreacă timpul la bunici, însă părinții își doresc ca toată familia să fie împreună acasă. Cât despre cele mai frumoase vacanțe, le petrece la bunicii săi. „Bunelul meu crește iepuri, păsări și chiar are câteva capre. Îmi plac animalele și de câte ori mă duc, îi ajut pe bunici în îngrijirea acestora. Mi-ar plăcea să stau mai mult cu ei, însă trebuie să urmez și școala”, spune adolescentul.

Potrivit Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2016, erau 685,5 mii de copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 17 ani, dintre care 51 la sută băieți și 49 la sută fete. Circa 64 la sută dintre aceștia locuiesc în mediul rural, iar în structura populației, ponderea copiilor a scăzut. În anul 2005, fiecare a patra persoană era copil, pe când în anul 2015, fiecare al cincilea cetățean avea acest statut.


 

Un articol de: Ana Marchitan Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul