Actualitate

Cozonacul moldovenesc PIERDE TEREN în faţa celui italian

Svetlana Caraman îşi aminteşte că în 2005 a obţinut primele trei reţete de panettone de la un brutar italian. Ulterior, cartea de reţete s-a îmbogăţit.

"Avem panettone cu ciocolată cu lapte, avem panettone cu ciocolată cu cacao ciocolată belgiană. La fel avem panettone de succes cum este trufini care are o aromă şi un conţinut de cacao foarte abundent", a spus Svetlana Caraman, brutar.

Pentru a ţine pasul cu cei italieni, şi reţetele cozonacilor tradiţionali au fost modificate.

"Dacă acum zece ani cozonacul tradiţional era destul de modest atât la aspect cât şi la ingrediente, era neambalat, păi acum brutarii au făcut din acest produs o operă de patiserie. Cozonacul este abundent de umpluturi de mac, umpluturi de vişină, cu caise, nucă sau chiar ciocolată", a mai adăugat Svetlana Caraman.

"Întreprinderea producea în jur de 150 de tone de produse pascale, acum noi ne-am propus ca obiectiv anul acesta să producem în jur de 170 de tone. Obiectivul nostru a reieşit din faptul că producţia noastră este solicitată pe piaţă. Necătând la faptul că mai sunt concurenţi", a menţionat Boris Andros, directorul combinatului de panificaţie.

Cumpărătorii susţin că sunt atraşi de tot ce e nou.

"Am cumpărat cozonac de paşte după reţetă Italiană, un panettone. – Este mai gustos? De ce optaţi pentru aşa ceva? – Nu am mai cumpărat dar vreau să fac comparaţie."

"Ce aţi cumpărat? – Trei rulade şi o pască de sfinţit la biserică. – De care aţi luat, tradiţională? – Cu lămâie. "

"Eu am luat de toate câte puţin, ceea ce mi-au recomandat oamenii. – Şi panettone aveţi? Da, şi panettone."

Preţul unui cozonac începe de la şapte lei şi 80 de bani şi poate ajunge până la 83 de lei.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *