Astăzi 25 Ianuarie 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la 24 Ianuarie 2020
Abonamente

Istorie 25 Iulie 2019, ora 00:09

CRIMELE COMUNISMULUI. O femeie ciuruită de gloanțe

Marime Font

Fiecare republică sovietică, fiecare regiune, oraș sau sat urmau să consacre „cauzei socialismului” un anumit număr de capete umane.

În 2010, după desecretizarea arhivelor KGB, am început să studiez și eu unele dosare, pornind evident de la cele în care erau vizate rudele mele apropiate. O fostă colegă de la Ministerul Culturii m-a rugat atunci, fără nicio speranță, să încerc să găsesc și dosarul bunicii sale, Glicheria, de soarta căreia familia sa era preocupată încă din anul 1937. Cu ajutorul dlui profesor-doctor Mihai Taşcă, am descoperit că dosarul nr. 44697/30749, pe numele cetăţencei Glicheria Darmicenco din Camenca, se prăfuise chiar în arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova…

Jandarmul român și marea teroare sovietică

În vara anului 1937, adică tocmai atunci când „jandarmul român îi bătea cu biciul pe țăranii basarabeni”, după cum insinuează propaganda antiromânească, dincolo de Nistru, în RASSM (Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească), poliția sovietică NKVD a purces la arestări și execuții pe bandă rulantă.

Mai întâi, pe 30 iulie a acelui an, a fost emis „celebrul” ordin nr. 00447 „Cu privire la represiuni față de foștii chiaburi, delicvenți și alți subiecți antisovietici” al Comisariatului Poporului din URSS. În conformitate cu acest ordin, semnat sub parafa „strict secret”, fiecare republică sovietică, precum și fiecare regiune, oraș sau sat urmau să consacre „cauzei socialismului” un anumit număr de capete umane, după trei categorii: prima categorie – moartea prin împușcare, a doua categorie – 10 ani detenție în Gulag, a treia categorie – la discreția judecătorilor.

Loading...


În RASSM, au fost planificați pentru execuție 200 de oameni, însă, imediat după ce aceștia au fost ciuruiți, conducerea de la Tiraspol a făcut mai multe demersuri către Kiev și Moscova, de unde a primit consimțământul pentru împușcarea unui număr mai mare de moldoveni. Mai mult, conform aceluiași ordin, au fost supuși represiunilor și membrii familiilor celor arestați, inclusiv copiii minori, strămutați forțat din casele lor spre meleagurile Siberiei. Puțini au reușit să se salveze.

„Operația românească”

Pe 11 august 1937, NKVD al URSS a emis un alt ordin, cu nr. 00485, care stipula distrugerea elitelor grupurilor etnice. Astfel, în RASSM a fost lansată „Operația românească”. Orice locuitor care avea rude în România sau a vizitat cândva această ţară, sau măcar a avut de gând s-o viziteze, mai bine zis, toți cei care au avut vreodată tangențe directe sau indirecte cu românismul erau declarați „spioni români” și urmau să fie lichidați.

În cadrul acestei operațiuni, în Ucraina, din care făcea parte și RASSM, au fost supuși batjocurii sovietice, numită și „justiția poporului”, peste opt mii de oameni. Dintre aceștia, cinci mii cinci sute de inculpați au fost împușcați. Evident, era vorba de o obișnuită teroare a unui stat criminal împotriva propriilor cetățeni. Drept dovadă, vine și exemplul Glicheriei Darmicenco din Camenca - astăzi centru raional, iar pe atunci un sat obișnuit din stânga Nistrului. Această femeie a fost arestată și a dispărut fără urmă în acel sinistru an sovietic, 1937.

România, pământul salvării pentru fugarii din RASSM

Glicheria Darmicenco era o tânără ţărancă fără carte, săracă şi plină de griji, cu doar o văcuţă pe lângă casa-i de paie, care îi salva de la foame cei doi copilaşi. Nu ştia ce-i politica şi, cu atât mai mult, nu a văzut în viaţa sa vreun spion. Așa au decurs lucrurile până într-o zi, când ea însăşi a ajuns să fie învinuită prin acest cuvânt înfiorător la acea vreme.

În cadrul „operației antiromânești”, poliția sovietică din Tiraspol și-a amintit de soțul Glicheriei, Ion Darmicenco. În 1933 (anul în care sovieticii organizaseră o foamete cumplită în stânga Nistrului), Ion era poştaşul satului. La un sfârșit de zi, el s-a așezat la un pahar de vorbă cu niște prieteni și, din neatenție, a pierdut o scrisoare trimisă primăriei locale de către autorităţile raionului. L-au arestat imediat, însă bărbatul a reuşit să evadeze, recurgând la singurul procedeu posibil de a rămâne în viaţă: a trecut Nistrul şi a ajuns în Basarabia, adică în România.

Astfel, în noaptea de 20 august 1937, ostașii cu steluță în frunte au bătut la ușa Glicheriei. Au smuls-o de lângă pătucul plin de vise al copilaşilor, care au rămas să-şi aştepte mama, zeci de ani la rând, fără a o mai vedea vreodată. Cel mai mare dintre ei avea pe atunci doar șapte ani.

A fost ucisă fără a fi ascultată

Au învinuit-o fără temei că şi-a ascuns soţul, după evadarea acestuia, şi au declarat-o „spion român”. De altfel, în actul de învinuire, justiţia bolşevică nota fără remuşcări: „Corpuri delicte pe marginea cazului şi în cadrul dosarului nu există”. Lipsa probelor totuși nu i-a împiedicat pe torționari s-o ducă pe femeie, peste o lună şi ceva, în faţa plutonului de execuţie.

În cele câteva săptămâni de „cercetare”, dosarul a ajuns până la Moscova, de unde a revenit cu sentinţa NKVD: „Glicheria Darmicenco se pedepseşte cu moartea prin împuşcare”. Nici n-au chemat-o la judecată, n-au ascultat-o, nu i-au cerut ultimul cuvânt. Au ţinut-o într-un subsol puturos şi plin de sânge din Tiraspol, unde i-au şi ciuruit trupul firav de femeie. În dosarul penal, pierdut și el pentru zeci de ani, se păstrează actul de execuție, semnat de călăul mai multor condamnați de atunci, locotenentul de securitate Dokutski.

Şi pe Ion l-au prins, și pe el l-au împuşcat

În acel an, 1933, când Ion Darmicenco a reușit să evadeze din custodia NKVD, pe când traversa Nistrul, el a dat peste tatăl meu, Ignatie Mârzencu, care conducea patrula de grăniceri. Pe când era în viață, tata mi-a povestit despre acest caz și despre altele asemănătoare. Pe fugar l-au predat – atenție (!) - nu poliției române, ci autorităților locale, care l-au ajutat să se stabilească cu traiul într-un sat de lângă Soroca. În România se trăia mai bine, mai liber, pentru că statul avea grijă de cetăţenii săi şi fugarii din URSS credeau că nu-i va mai ajunge cuţitul bolşevic.

Dar a venit odioasa zi de 28 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a atacat mişeleşte România şi i-a furat Basarabia, în urma pactului secret încheiat cu Germania nazistă. După ocuparea Basarabiei, NKVD a pus imediat stăpânire pe libertatea şi vieţile oamenilor. Astfel, Ion Darmicenco a ajuns după sârma ghimpată a unui lagăr de exterminare sovietic. Peste numai câteva luni, i-au aruncat şi lui un glonţ în ceafă într-o groapă necunoscută a unei măcelării de oameni din Tatarstan. Ultima perioadă a vieţii sale a devenit subiect de cercetare pentru Asociaţia „Memorial” din Rusia.

Copiii lor se tem și astăzi de Tiraspol

A doua zi după arestarea Glicheriei, copiii săi au fost luați de bunica lor. Când au crescut, ei au început să-și caute ambii părinți. Au trimis scrisori la multiple instanțe de resort sovietice din Tiraspol, Chișinău, Moscova, dar și prin multe orașe ale Siberiei. S-au adresat pe la tot felul de ziare şi emisiuni populare de investigaţie. Însă totul a fost în zadar... Astfel, urmașii Glicheriei Darmicenco au aflat despre destinul părinților lor abia în anul 2010, deci, peste 73 de ani, când a fost descoperit dosarul în arhiva SIS a R. Moldova.

Menţionez că, în acest articol, am schimbat numele protagonistei, la rugămintea urmaşilor acesteia, inclusiv a fostei mele colege din Ministerul Culturii. Ea şi-a motivat doleanţa prin faptul că în stânga Nistrului încă trăiesc fiica şi feciorul lui Ion şi Glicheria (Darmicenco), care au acum peste şaptezeci de ani. Însă copiii lor, adică nepoţii lui Ion şi ai Glicheriei, sunt nevoiţi să ţină cont de regimul terorist actual de la Tiraspol, care nu-i altceva decât o progenitură a celui sovietic din 1937. Cică, dacă poliția tiraspoleană va afla că la Chișinău se scrie adevărul despre dispariția rudei lor, membrii familiei ar putea suporta mari neplăceri.

După toate acestea, nu-mi rămâne decât să mă întreb cu stupoare: în ce fel de ţară trăim noi, dacă într-o parte a ei există cetăţenii se tem să vorbească despre destinul părinţilor martiri, victime ale regimului sovietic, iar în cealaltă parte există alţi cetăţeni, în frunte cu președintele Dodon, care atacă tot ce-i românesc și se închină ocupației sovietice?

Actul de învinuire a Glicheriei Darmicenco, care conține versiunea poliției sovietice, precum că femeia și-ar fi ascuns soțul de pedeapsă și l-ar fi ajutat să treacă în România peste Nistru. Document perfectat la Tiraspol în 1937.

Documentul din dosar ce atestă execuția Glicheriei Darmicenco la 15 octombrie 1937, conform sentinței de condamnare la moarte a acesteia, în calitate de „spion român”. Semnat: „Locotenent de securitate Dokutski”.

Un articol de: George Mârzencu
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 23:25

BREAKING/// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

BREAKING/// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

 Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 21:57

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României. Asta înseamnă, pentru aproape orice român, Unirea din ianuarie 1859. Pare că toți moldovenii și toți muntenii, debordând de entuziasm, s-au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:39

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

Un cutremur de 6,8 pe Scara Richter s-a produs vineri seară în Turcia. Seismul s-a înregistrat în estul țării, la o adâncime de 10 kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:24

Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova

Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova, menţionând că astfel ţara noastră ar deveni o adevărată putere agricolă şi îi va creşte puterea de vot în UE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:01

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la ”Convenția Românilor de Pretutindeni”, că în Republica Moldova există 6-7 partide unioniste, dar care nu reușesc să ajungă la un numitor comun. Băsescu a susținut chiar că liderii acestor formațiuni au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:00

Reacția PAS după ce Grigore Cobzac a decis că va candida independent la Hîncești / Mai mulți membri PAS n-ar susține ideea ca pe această circumscripție să candideze Stamate

Reacția PAS după ce Grigore Cobzac a decis că va candida independent la Hîncești / Mai mulți membri PAS n-ar susține ideea ca pe această circumscripție să candideze Stamate

Fostul deputat Grigore Cobzac va candida independent pentru alegerilor parlamentare anticipate de pe circumscripția uninominală Hîncești. Cobzac a declarat pentru AGORA că decizia de a candida independent a fost luată de unii membri PAS care nu susțin ideea ca pe această...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:28

„Unirea, dacă vreți, o faceți dvs! – a spus ambasadorul Daniel Ioniță. Noi, în România, nu avem o problemă cu asta, dvs aici trebuie să vă lămuriți ce anume vreți!”

„Unirea, dacă vreți, o faceți dvs! – a spus ambasadorul Daniel Ioniță. Noi, în România, nu avem o problemă cu asta, dvs aici trebuie să vă lămuriți ce anume vreți!”

Ambasadorul român la Chișinău, Daniel Ioniță, a spus la o ceremonie de aniversare a Unirii Principatelor Române că „România a fost, este și va fi alături de R. Moldova” și o va susține pe calea către UE, către stabilitate, prosperitate și o viață mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:21

Circa 360.000 de litri de VIN s-au scurs într-un pârâu / VIDEO

Circa 360.000 de litri de VIN s-au scurs într-un pârâu / VIDEO

Un pârâu din comitatul Sonoma, din statul american California, a fost poluat miercuri cu circa 367.600 de litri de vin, relatează CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:11

10 boli periculoase ce ameninţă viaţa oamenilor din toată lumea

10 boli periculoase ce ameninţă viaţa oamenilor din toată lumea

Medicina a înregistrat o evoluţie fantastică. Astăzi se fac transplante de organe vitale, copii în eprubetă, se efectuează cu succes operaţii de schimbare a sexului, chiar şi unele cazuri de cancer sunt vindecate. Însă unele boli infecţioase încă fac ravagii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:02

SCANDAL LA SOFIA /// Doi spioni ruşi au fost DEMASCAȚI de autoritățile bulgare

SCANDAL LA SOFIA /// Doi spioni ruşi au fost DEMASCAȚI de autoritățile bulgare

Bulgaria intenţionează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomaţi ruşi, o nouă ilustrare a răcirii diplomatice între cele două ţări apropiate istoric, informează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 24 Ianuarie 2020, ora: 18:44 de Silviu Tănase

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Multă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:28

Accident rutier grav, la Căușeni. 5 victime au ajuns la spital

Accident rutier grav, la Căușeni. 5 victime au ajuns la spital

Accident de groază, la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens. Totul s-a întâmplat în data de 24 ianuarie, în jurul orei 13.40, la ieșirea din oraș.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 24 Ianuarie 2020, ora: 18:20

Vlad Țurcanu, candidatul PUN la Hâncești: Maia Sandu a ales să se comporte ca un lider de partid, nu ca un LIDER AL OPOZIȚIEI

Vlad Țurcanu, candidatul PUN la Hâncești: Maia Sandu a ales să se comporte ca un lider de partid, nu ca un LIDER AL OPOZIȚIEI

Aflat la o distanță de 10 luni, scrutinul prezidențial din Republica Moldova are parte în următoarele săptămâni de o repetiție generală, la scară locală, cu ocazia unor alegeri parlamentare anticipate (alegeri „noi”, cum sunt denumite ele în Codul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:17

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

Ministrul socialist al Educației, Corneliu Popovici a fost protagonistul unei gafe de proporții comise astăzi la evenimentul de inaugurare a campaniei naționale „Tinerii din Moldova pentru obiective globale”. În timp ce se afla în fața unui auditoriu de tineri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 17:33

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, spune că întâlnirea pe care au avut-o democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu cu omul de afaceri Nathaniel Rothschild nu a avut legătură cu PDM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 17:15

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

Din momentul în care a fost transmis în concesiune companiei AVIA Invest, fluxul anual al pasagerilor Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) a crescut de mai bine de două ori. Acum șase ani, când Aeroportul a fost dat în concesiune, fluxul de pasageri era de 1,3...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:48

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

Grav accident la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:45

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

„Împreună cu echipa mea îmi propun să fac neapărat din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul!”. Asigurările vin din partea deputatului Ilan Șor, liderul Partidului ȘOR. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:22

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat vineri, 24 ianuarie, la Iaşi, acolo unde a participat la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, că dezvoltarea regiunii de Nord- Est a României este la fel de importantă ca şi dezvoltarea Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:04

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Preşedintele Klaus Iohannis susține că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, arată că "în România avem o democraţie vie". La rândul său, premierul Ludovic Orban,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:00

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Inițiativa aparține lui Octavian Apostol și președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, iar anunțul a fost făcut astăzi, în ziua în care este marcată împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Unite din 1859, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)