Astăzi 21 Ianuarie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 12:37
Abonamente

Actualitate 26 August 2019, ora 07:11

Crimele Comunismului: „Iartă-mă, scumpule, că te-am născut”, a zis și a aprins lumânarea

Marime Font

După foametea organizată, oasele unor căplăneni, împrăștiate de cioroi și câini vagabonzi nemâncați de stăpânii lor, au fost înhumate într-o groapă comună  

Politica de înfometare, care a culminat cu foametea organizată în anii 1946-1947, este una dintre paginile triste ale istoriei naţionale a românilor basarabeni din perioada sovietică, după cum au fost și deportările, colectivizarea, deznaţionalizarea, chimizarea, strămutările populației în Federaţia Rusă şi alte republici unionale. Aceste politici au reprezentat forme ale terorii promovate pe toate teritoriile ocupate de URSS, cu scopul de a distruge coloana vertebrală a popoarelor și, în particular, de a nimici orice formă de rezistență a basarabenilor.
Petru Bulai, interpret, dirijor de cor și pedagog din s. Căplani, r-nul Ștefan-Vodă, ne relatează despre umilințele la care a fost supusă familia sa din toamna anului 1946 până în iarna lui 1947.

La începutul anului 1944, tânăra familie Bulai era una obișnuită în Basarabia ocupată de sovietici. Capul familiei, Moisei, născut în 1923, fusese mobilizat în Armata Roșie și trimis să muncească mai mulți ani într-un lagăr sovietic. Soție-sa, Sofia, născută în 1921, care avea două clase românești, însă vorbea germana, a rămas acasă să educe cei trei copii: Vasile, Victorița și Petrică. Cunoscând ce prezintă sovieticii încă din 1940-1941, după ce aceștia au trecut linia frontului în 1944, familia Bulai, ca și alți consăteni de-ai lor, au ascuns în tranşeea din grădină două butoiaşe cu grăunţe. Mai târziu, conținutul unui butoiaş s-a alterat, iar grăunţele din celălalt vas n-au mai reuşit să le mănânce…
Sofia locuia împreună cu cei trei copii la părinți, adică la buneii lui Petru, povestitorul nostru. În 1946, familia Bulai a fost impusă de autoritățile locale să dea un impozit agricol dublu la stat, inclusiv pentru cei care nu erau în stare să se achite.

Drumul spre Ucraina după merinde

În vara acelui an, împuterniciții de la sovietul sătesc veneau în gospodăria familiei Bulai și anunțau scurt: „Moș Serghe, pregăteşte o masă, pentru că diseară o să venim cu nişte „upolnomocenîe!”. Respectivii erau împuterniciţi de la raion, care apoi se îmbătau, cântau cântece sovietice şi încercau să le violeze pe cele două fiice ale gazdelor.


La începutul toamnei lui 1946, grupuri de săteni plecau după produse agricole în Ucraina de Vest, teritoriu numit pe atunci Polonia de către localnici. Oamenii luau cu ei tot ce puteau duce în spate. Alăturându-se unui asemenea grup, Sofia Bulai a luat de acasă toată zestrea, covoare, ba chiar și hainele copiilor, doar pentru a le aduce ceva de-ale gurii. Drumul era anevoios. Mergeau în vagoane cu cărbuni, care deseori erau atacate fie de înfometaţi, fie de bandiți. Aceştia dădeau jos tot ce se afla pe vagoane: fie suflete vii, fie saci cu merinde. De regulă, oamenii aduceau acasă câte o pâine de secară și cartofii care nu degerau pe drum. Numai Sofia Bulai a mers după merinde în acea perioadă de 11 ori.
În același timp, autoritățile luau cu forța pâinea de la gospodăriile țărănești și o duceau în gara Căușeni, depozitând-o sub cerul liber. Din cauza condițiilor climaterice, a umidității, grăunţele colectate nu mai erau comestibile şi, ca să nu fie aruncate, erau repartizate bieţilor înfometaţi sub formă de împrumut din contul roadei anului viitor.

Anul Nou cu patru morți

Familia Bulai a întâlnit Crăciunul și Anul Nou 1947 pe muțite, fără colinde și clinchet de clopoței, căci îi măcina nu numai foamea, dar și… zăpada de doi metri, și multă durere. „În perioada sărbătorilor de iarnă, la noi în familie era o jale dublă: murise bunelul Simion și fratele Vasilică - cel mai plăpând, care plângea mereu și se ținea de burtica umflată, mărturisește Petru Bulai. L-au înmormântat fără preot, care avea mai mulți morți în ziua ceea. L-a dus mama de una singură pe o săniuță la cimitir, unde groapa bunelului încă nu era astupată și l-au pus la picioarele lui. Mama venise de la înmormântare plânsă, degerată și istovită, nici nu putea vorbi. M-a cuprins pe mine și pe surioara Victorița și ne-a zis: „Măcar voi răbdați cum puteți!”, la care bunica a zis: „Tu măcar pe unul să-l scoți din halul ista…”.

Peste două săptămâni, Victorița, umflată și constipată de la mămăliga făcută mai mult din făină de știuleți de porumb și semințe de struguri măcinate la râșniță, a închis în tăcere și pentru totdeauna ochii ei mari și înțelegători în fața morții.
Peste altă săptămână, în streașina casei iarăși a apărut altița. Verișorul Andrei se umflase și se prăpădise.

Ultima înmormântare cu preot

Curând după aceasta, un milițian a venit în casa bunelului Serghei, ca să mai ceară impozite. Bunelul i-a răspuns că a dat toată pâinea la stat. Milițianul a răscolit pe sub paturi, în sobă, a ciocănit în pereți, până a găsit câteva kilograme de grăunțe ascunse după sobă. Atunci a încercat să-l convingă pe gospodarul casei să semneze niște hârtii, precum că a ascuns pâine. L-a scos în curte și a tras câteva focuri din revolver. Când nepoțelul Petru, care se ținea de poalele bunicii, s-a repezit la picioarele milițianului, țipând îngrozit: „Nu-l bate pe bunelul!”, a fost imediat lovit cu cizma în burtă, de i s-a oprit respirația. Supărat, copoiul n-a mai stat pe gânduri și l-a împușcat pe gospodar. „Și iar la casa noastră au atârnat altița, își amintește Petru Bulai. A treia zi l-am îngropat creștinește. A fost ultima înmormântare din sat cu preot. În scurt timp, preotul a fost alungat din sat și învinuit că a înmormântat „un dușman al poporului”.
„Celor doi frați ai mei le-au găsit loc de înmormântare, alte sute de căplăneni au fost lăsați sub gardul cimitirului. Tocmai în primăvară, oasele lor împrăștiate de cioroi și câini vagabonzi nemâncați de stăpânii lor, au fost îngropate într-o groapă comună”, adaugă Petru.

O ceapă cu coajă și cinci boabe de fasole...

În martie 1947, Sofia nu mai avea ce duce în Ucraina şi a făcut rost de câteva kilograme de carne de cal, în schimbul unor opinci bortelite și mâncate de șoareci, opărite şi prăjite. Mai târziu însă au urmat câteva zile de post negru: o ceapă cu coajă și cinci boabe de fasole. Femeia era disperată, căci unicul său copil rămas în viață era balonat din cauza foamei şi abia respira. „Țin minte, își amintește Petru Bulai, cum plângea lângă pătucul meu: „Iartă-mă, scumpule, că te-am născut”, a zis și a aprins lumânarea... Mai târziu, a venit fratele ei mai mare, Constantin, care m-a învelit într-un cojoc și m-a dus la el acasă. La unchi, situația era relativ mai bună și m-a scos din iarnă”.
În acelaşi timp, la Căplani a fost deschisă o cantină, la care se alimentau copiii distrofici, conform unei liste.„Iniţial, pe mine nu m-au înscris în liste, dar mama s-a adresat cumnatului tatei, care era preşedinte de soviet sătesc şi el ne-a ajutat. Chiar dacă aveam şase ani, nu mai eram în stare să mă deplasez şi mama mă învelea într-o pătură şi abia de mă ducea la cantina din curtea şcolii. Copiii erau toţi distrofici. Iar cantina era un cazan militar mare, în care se fierbea geandră (apă fiartă cu niscaiva fasole şi păsat), o bucată de pâine cât o cutie de chibrituri și trei prune uscate. Înainte de asta, treceam pe la un alt cazan, în care era untură de peşte veche, urât mirositoare, din care trebuia să iau o linguriţă. După ce primeam porţia mea, mama mă punea la umbră pe pătură şi aştepta ca toţi cei înscrişi să-şi ia tainul. Dacă la urmă mai rămânea ceva în cazan, nu se întorcea nici ea flămândă acasă”, menţionează Petru Bulai.

Dezgropau cadavrele şi se înfruptau din ele…

În acele timpuri cumplite, oamenii erau gârboviţi, sleiţi, îmbrăcaţi în zdrenţe, desculţi şi cu ochii plecaţi. Foamea i-a făcut să mănânce câini. Nici șobolani şi şoareci nu mai erau prin sate. Alteori, flămânzii dezgropau cadavrele şi se înfruptau din ele… În primăvara lui 1947, buruienile au devenit hrana localnicilor: ștevie, pur, usturoi sălbatic, floare de salcâm, mlădiţă de vie, alune de pământ, rădăcini de papură. În acel an, au fost însămânţate foarte puţine terenuri. Împuterniciți ai organelor sovietice nu permiteau muncitorilor de pe câmp să mănânce grăunțe, spunându-le că sunt otrăvite, iar serile, la intrare în sat, toți erau controlați minuţios.
Familia Bulai a lucrat trei zile la semănat porumb. Mama Sofia făcea cuiburi cu sapa în pământul nearat, iar feciorul Petru arunca câte un grăunte…

Mariana S. ȚĂRANU


 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Ianuarie 2020, ora: 12:06

Poze cu ROBII sovietici din Basarabia /// Zaharia Cușnir

Poze cu ROBII sovietici din Basarabia /// Zaharia Cușnir

A făcut senzație publicarea unui pachet de fotografii din satele basarabene ale anilor 50-60, la apogeul Uniunii Sovietice. Pe mine m-au întristat și vă spun de ce.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 11:53

Contrabandist cu imaginație. Vezi unde a ascuns un moldovean sute de pachete cu cafea din Italia

Contrabandist cu imaginație. Vezi unde a ascuns un moldovean sute de pachete cu cafea din Italia

Contrabandist cu imaginație. Un moldovean de 45 de ani din Nisporeni a ascuns mai multe produse alimentare fără acte în rezervorul unei stropitori, crezând că nu vor fi găsite, însă nu i-a mers.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 11:51 de Silviu Tănase

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști Din editia print

Zilele trecute lidera PAS Maia Sandu a oferit un interviu pentru TVR Moldova unde a conturat primele teze referitoare la viitoarea campanie prezidențială. Deși a ezitat să-și anunțe participarea în viitoarea campanie prezidențială, declarând că „PAS va susține un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 11:46

Constantin Codreanu reacționează la acuzațiile la adresa Consulatului României de la Bălți

Constantin Codreanu reacționează la acuzațiile la adresa Consulatului României de la Bălți Foto: simbol

1. Am considerat oportun să reacționez la acest articol pentru că, dincolo de orice, vorbim de interfața statului român cu care interacționează românii din Republica Moldova și de imaginea noastră ca stat. În plus, de fiecare dată când vorbim de situații în...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 10:50 de Silviu Tănase

Ion Chicu se duce cu „sapa după avioane” și îi dă replici stupide Președintelui Klaus Iohannis

Ion Chicu se duce cu „sapa după avioane” și îi dă replici stupide Președintelui Klaus Iohannis

Tunul de lemn este o producție Moldova-Film, realizată la apusul Imperiului Sovietic. Filmul prezintă povestea unui bătrân, liniștea căruia a fost tulburată de apariția unui avion nemțesc care le-a ucis pe rând găinile, apoi oaia. Bătrânul găsește un tun pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 10:01

De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei

De sărbători, Loteria Națională a oferit câștiguri de peste 14,5 milioane de lei

În perioada 1 decembrie – 15 ianuarie, Loteria Națională a oferit câștiguri în valoare de 14 575 000 de lei. Dintre acestea, 19 norocoși au descoperit premii mari în bilete de loterie în sumă de 5 619 439 de lei. 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 21 Ianuarie 2020, ora: 09:15

OPINII ALTERNATIVE / Saharneanu îl critică pe fostul lider PPR, Vlad Țurcanu

OPINII ALTERNATIVE / Saharneanu îl critică pe fostul lider PPR, Vlad Țurcanu

Ex-deputatul Valeriu Saharneanu, reprezentant al Partidului Popular Românesc, a dezvăluit cum a ajuns fostul președinte al formațiunii, Vlad Țurcanu, să conducă partidul, dar și cum, ulterior, nu s-a mai implicat în activități.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 09:04

VIDEO// Arest preventiv pentru minorul din ORHEI, care și-a ucis prietenul pentru o platformă XBOX

VIDEO// Arest preventiv pentru minorul din ORHEI, care și-a ucis prietenul pentru o platformă XBOX

Minorul de 14 ani care a ucis cu sânge rece un alt minor de 12 ani a primit mandat de arest pentru 30 de zile, după ce ieri a fost reținut pentru 24 de ore. Băiatul este suspectat că ar fi omorât un băiat de 12 ani, iar cadavrul l-a ascuns într-o clădire nefinisată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 08:54

Cadavru găsit într-o fântână de canalizare

Cadavru găsit într-o fântână de canalizare

Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost depistat în această după-amiază într-o fântână de canalizare de pe strada Alecu Russo, din sectorul Ciocana al capitalei. Solicitată telefonic, Natalai Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 08:25

GALA CINEAȘTILOR 2020: Cele mai bune filme din Moldova

GALA CINEAȘTILOR 2020: Cele mai bune filme din Moldova

 Ieri, 20 ianuarie, a avut loc „Gala Cineaștilor 2020”. Evenimentul a fost organizat în premieră de către Uniunea Cineaștilor din Moldova în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Laureații Galei...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 Ianuarie 2020, ora: 07:52

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IANUARIE 2020. BERBECII SUNT CONFUZI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 21 IANUARIE 2020. BERBECII SUNT CONFUZI

Horoscopul zilei de 21 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Ianuarie 2020, ora: 06:33

Electromobilitatea – Companiile petroliere și de utilități încearcă să preia controlul: își fac propriile rețele de încărcare a mașinilor electrice

Electromobilitatea – Companiile petroliere și de utilități încearcă să preia controlul: își fac propriile rețele de încărcare a mașinilor electrice

Mai mult de trei sferturi (79%) din infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice din Europa era controlată de companiile de utilităţi şi petroliere.

( ) Citeşte tot articolul

Carte 21 Ianuarie 2020, ora: 05:49

Cum vorbim, cum scriem?: Despre ton şi intonaţie

Cum vorbim, cum scriem?: Despre ton şi intonaţie Din editia print

În prezent, în spaţiul audiovizualului există numeroase (ca să nu zicem nenumărate) posturi de radio şi TV, care încearcă din răsputeri să ne ademenească, să capteze cu orice preţ atenţia publicului. În avangarda acestei permanente competiţii sunt cei de la...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 21 Ianuarie 2020, ora: 00:25

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a minţii

Şapte trucuri pentru folosirea mai eficientă a minţii

Conştientul emite raţionamente şi subconştientul produce; conştientul alege şi subconştientul livrează marfa. Vă prezentăm câteva trucuri. Este de la sine înţeles că puteţi adăuga cele care corespund aşteptărilor, nevoilor sau dorinţelor voastre. 

( ) Citeşte tot articolul

Film 20 Ianuarie 2020, ora: 20:52

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Radu Jude, primul regizor român cu trei producții la Berlinale 2020

Cea de-a 70-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin se va desfășura între 20 februarie și 1 martie 2020

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 20:23

Au vrut să fugă ca EL CHAPO, doi pușcăriași din Lipcani au încercat să evadeze săpând un tunel

Au vrut să fugă ca EL CHAPO, doi pușcăriași din Lipcani au încercat să evadeze săpând un tunel

Doi deținuți de la Penitenciarul nr.2-Lipcani intenționau să evadeze printr-un tunel săpat sub zidul închisorii, dar au fost prinși până să-și pună planul în practică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 20:03

Parlamentul vrea să cumpere 110 tablete pentru deputați, în valoare de peste DOUĂ MILIOANE de lei

Parlamentul vrea să cumpere 110 tablete pentru deputați, în valoare de peste DOUĂ MILIOANE de lei Foto: Ramin Mazur

Portalului e-licitatie.md arată că Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova a demarat o licitație publică pentru a achiziționa 110 de tablete noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 19:18

RUSIA: Putin a depus la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei

RUSIA: Putin a depus la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei

 Preşedintele rus Vladimir Putin a depus luni la parlament propunerile sale de amendare a Constituţiei, la mai puţin de o săptămână de la anunţul său surpriză privind o reformă a sistemului politic, transmite AFP. Proiectul de lege, publicat pe site-ul Dumei de Stat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 18:56

MAI există „blocul ACUM” ? /// PPDA anunță că nu o susține pe Olesea Stamate și cheamă alte partide să-l susțină pe Mihai Druță

MAI există „blocul ACUM” ? /// PPDA anunță că nu o susține pe Olesea Stamate și cheamă alte partide să-l susțină pe Mihai Druță

Platforma Demnitate și Adevăr a anunțat că nu o va susține pe Olesea Stamate în cadrul alegerilor parlamentare anticipate pe circumscripția uninominală Hîncești și optează pentru candidatura lui Mihai Druță. Anunțul a fost luat în cadrul ședinței de astăzi a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 16:35

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Mimarea combaterii corupției, arestări ilegale și învinuiți achitați pe bandă rulantă!

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)