Astăzi 13 August 2020, Joi - Ultima actualizare la ora 14:07
Abonamente

Actualitate 7 Decembrie 2019, ora 09:26

Criza care va declanșa alegerile anticipate. Când ar putea fi demis Guvernul Orban

Marime Font

Guvernul Orban ar putea fi demis la începutul anului viitor, susțin surse parlamentare, dacă executivul va modifica legislația electorală astfel încât alegerea primarilor să se facă în două tururi. Asumarea răspunderii sau emiterea unei Ordonanțe de Urgență pentru un astfel de proiect va declanșa criză politică în urma căreia, în primăvară, ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

Premierul Ludovic Orban a anunțat deja că ia în calcul angajarea răspunderii pentru abrogarea recursului compensatoriu (proiect adoptat însă de Parlament), pentru modificarea OUG 114, dar și pentru abrogarea unor prevederi privind transportul în comun. Conform unor surse, executivul ar putea apela la această soluție și în privința desființării Secției Speciale, dar și pentru alegerea primarilor în două tururi. Modificarea legislației electorale va duce la depunerea unei moțiuni de cenzură care cu votul PSD și UDMR ar putea fi adoptată. Dacă executivul este demis, în primăvara anului viitor vor fi organizate alegeri anticipate.

Surse din PSD au declarat pentru Digi24.ro că este luată în calcul această variantă în sesiunea următoare. „Probabil vom depune o moțiune de cenzură în prima sesiune parlamentară din 2020”. PSD poate profita de o eventuală angajare a răspunderii pentru a depune două moțiuni prin care să încerce să demită guvernul. Constituțional, poate fi depusă o singură moțiune într-o sesiune parlamentară, însă angajarea respunderii prevede posibilitatea sancționării guvernului printr-o moțiune de cenzură.

Loading...


Moțiunea de cenzură va fi votată de UDMR
UDMR va vota o moțiune de cenzură dacă este introdus votul în două tururi la alegerile locale, a anunțat vineri liderul deputaților UDMR, Korodi Attila. Acesta a declarat pentru Maszol.ro, că Uniunea va vota în favoarea unei eventuale moțiuni de cenzură inițiate de către PSD dacă actualul guvern va merge până la capăt cu intenția de a introduce votul în două tururi la alegerile locale din 2020.

„Este foarte probabil să înfruntăm Guvernul. Pe de o parte, ar putea duce la căderea guvernului, iar pe de altă parte, este sigur că decizia va fi respinsă de către Curtea Constituțională. Sunt sigur că vom găsi suficienți în Parlament care să ne sprijine”, a declarat Korodi Attila.

Liderul deputaților UDMR susține că PNL ar putea să provoace deliberat căderea propriului guvern pentru a convoca alegeri anticipate. „Bănuim că PNL, modificând legea electorală prin angajarea răspunderii, intenționează să provoace căderea guvernului conducând la alegerile parlamentare anticipate solicitate de Klaus Iohannis, printr-o criză guvernamentală”, a mai spus Korodi.

Președintele Klaus Iohannis, le-a transmis luni liberalilor un semnal pentru susținerea alegerilor în două tururi. „În două tururi se pot obține rezultate frumoase”, le-a spus șeful statului celor de la PNL, subliniind însă că „un primar bun câștigă fluierând”, au declarat surse participante la ședință pentru Digi24.ro.

În Parlament, în acest moment, se află în comisiile de la Camera Deputaților patru proiecte de lege pentru alegerea primarilor în două tururi, însă matematica parlamentară arată că partidele care susțin această modificare nu au suficiente voturi. Rămâne astfel varianta Ordonanței de Urgență sau a angajării răspunderii.

Cum se poate ajunge la anticipate
Guvernul ar putea fi demis cu voturile PSD, UDMR și cu votul parlamentarilor minorităților naționale controlați de PSD. În total, PSD, UDMR și cei 7 deputați ai minorităților ar stânge 239 de voturi, față de cele 233 de voturi necesare pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură.

Dacă guvernul este demis, președintele poate face două propuneri consecutive de premier care să fie respinse de Parlament, după care pot fi declanșate anticipatele.

„Vă reamintesc că am fost primul care am spus că îmi doresc alegeri anticipate. Am spus-o şi înainte de campanie, şi în campanie, şi după campanie. Şi o mai spun acum o dată. Eu îmi doresc alegeri anticipate şi discuţiile pe care le voi avea cu liderii politici ţintesc şi acest obiectiv”, a declarat joi, Klaus Iohannis.

digi24.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 13 August 2020, ora: 13:13

Ruptura cu Belarus va costa Rusia peste 29 de miliarde de dolari. Dar acesta e doar vârful icebergului

Ruptura cu Belarus va costa Rusia peste 29 de miliarde de dolari. Dar acesta e doar vârful icebergului

Escaladarea conflictului ruso-belarus crește riscul ca situația să evolueze conform scenariului ucrainean, cu totala ruptură completă a relațiilor dintre țările noastre, scrie Nezavisimaia Gazeta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 August 2020, ora: 12:51

Academica Clinceni a transferat un internaţional din Republica Moldova

Academica Clinceni a transferat un internaţional din Republica Moldova

Academica Clinceni va avea în lot încă un internaţional moldovean, Alexandru Boiciuc, alături de Eugeniu Cebotaru.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 August 2020, ora: 11:39

Cimitir-parc de 20 de hectare, finalizat la Cluj-Napoca. Boc: Conceptul de cimitir-parc a fost dezvoltat în ţările vestice. Va fi o locaţie simbolică menită să aducă linişte clujenilor

Cimitir-parc de 20 de hectare, finalizat la Cluj-Napoca. Boc: Conceptul de cimitir-parc a fost dezvoltat în ţările vestice. Va fi o locaţie simbolică menită să aducă linişte clujenilor

Cimitirul-parc ”Moş Ion Roată” din Cluj-Napoca, cu o capacitate de peste 5.500 de morminte şi cu o capelă pe patru niveluri, a fost finalizat, iar lucrările acu fost recepţionate. Cimitirul se întinde pe 20 de hectare, iar costurile s-au ridicat la circa 51 milioane de lei, iar conform...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 August 2020, ora: 11:37

ROMÂNIA / Traseism politic mai ceva ca în Caragiale: Actualul primar liberal va candida din partea PSD. Contracandidatul pesedist a trecut la PNL

ROMÂNIA / Traseism politic mai ceva ca în Caragiale: Actualul primar liberal va candida din partea PSD. Contracandidatul pesedist a trecut la PNL

Alegerile din septembrie aprind jarul politic. E vremea-n care prietenii devin dușmani, socialiștii pozează în liberali și liberalii în socialiști. În perioada aceasta, traseismul politic se transformă oficial în doctrină, iar interesul n-are moral și n-are „prințipuri”, vorba...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 August 2020, ora: 09:59

Război civil în Europa?!? O laureată Nobel lansează scenariul cutremurător

Război civil în Europa?!? O laureată Nobel lansează scenariul cutremurător

Ultima dictatură din Europa s-ar putea prăbuși într-o mare de sânge, pentru că Lukașenko târește țara spre război civil, acuză scriitoarea Svetlana Alexievici.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 August 2020, ora: 09:50

CT Popescu, Cristi Puiu și jurnalismul în cheie moral corectă de pe malurile Dâmboviței

CT Popescu, Cristi Puiu și jurnalismul în cheie moral corectă de pe malurile Dâmboviței

Intoleranța agresivă față de orice puncte de vedere contrare evidențiată și de linșajul mediatic la care a fost supus regizorul Cristi Puiu sunt semne ale unei îngrijorătoare degradări sociale.

( ) Citeşte tot articolul

Chișinău 13 August 2020, ora: 09:26

(VIDEO) În lipsa oricăror standarde de emisii, Chişinăul se sufocă de gaze de eşapament!

(VIDEO) În lipsa oricăror standarde de emisii, Chişinăul se sufocă de gaze de eşapament!

Haideţi să vorbim despre un subiect mai important decât orice premieră automobilistică de azi, mai periculos decât orice accident, pentru că ne ucide încet pe fiecare dintre noi, cei care trăim în Chişinău.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 13 August 2020, ora: 01:08

Dieta cu nuci te ajută să slăbești 1 kilogram pe zi: Iată cât de ușor se ține

Dieta cu nuci te ajută să slăbești 1 kilogram pe zi: Iată cât de ușor se ține

Dieta cu nuci. Iată cum poți slăbi 1 kilogram pe zi! Dieta cu nuci este inspirată din dieta mediteraneană.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 August 2020, ora: 00:31

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 August 2020, ora: 00:24

Horoscop financiar luna septembrie. Ce zodii vor avea parte de prosperitate la început de toamnă

Horoscop financiar luna septembrie. Ce zodii vor avea parte de prosperitate la început de toamnă

Previziuni pentru toate zodiile în luna septembrie. Găsești aici horoscop financiar luna septembrie complet pentru zodia ta. Află dacă astrele sunt de partea ta și vezi ce surprize ți-au pregătit în această lună, dar și ce trebuie să faci pentru a depăși momentele neplăcute....

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 August 2020, ora: 00:20

Cum a ajuns Basarabia în componența Imperiului Rus

Cum a ajuns Basarabia în componența Imperiului Rus

La începutul secolului XIX, "omul bolnav"-Imperiul Otoman dădea semne tot mai clare de slăbiciune, de care încearcă să profite Rusia Ţaristă.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)