Astăzi 20 Septembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la 19 Septembrie 2018
Abonamente

Actualitate 29 Decembrie 2017, ora 06:12

Criză de urători în Moldova!

Marime Font

„Riscăm să rămânem fără identitate națională!”, atenţionează specialiştii, în timp ce moldovenii se plâng că nu are cine-i ura în noaptea dintre ani

O tradiție românească spune că, în ajun de An Nou, gospodarii primesc cete de urători, pentru a avea un an prosper cu roadă bogată. Secole la rând, oamenii noștri au păstrat cu sfințenie acest obicei. Însă astăzi, deși moldovenii continuă să lase porțile larg deschise, în noaptea dintre ani, se pare că nu mai are cine-i ura. TIMPUL a încercat să afle cum și de ce am ajuns să ne îngropăm tradițiile în hăul uitării.

„Anul trecut au venit foarte puțini urători”

Silvia, în vârstă de 46 de ani, a trăit mai mult de jumătate de viață într-un sat din nordul R. Moldova, după care, prin voia destinului, s-a stabilit la sud. De aproape un deceniu de când locuiește în s. Etulia, r-nul Vulcănești, femeia se bucură întotdeauna în ajun de An Nou, când urătorii îi calcă pragul. Totuși, ea spune că există mici diferențe între obiceiurile de la nordul și sudul R. Moldova. „Când m-am mutat aici, credeam că nu voi mai vedea cete cu urători, pentru că Etulia e un sat de găgăuzi. Mare mi-a fost mirarea să văd că și ei au preluat acest obicei, ba chiar de multe ori, pe la casele moldovenilor, copiii urează în română. E foarte frumos, numai că aici nu există obiceiuri precum calul, capra sau haiducii, ci pur și simplu copiii sau maturii umblă cu plugul”, povestește femeia.

Cu toate acestea, ne atrage ea atenția cu regret, în fiecare an, tot mai puține cete de urători se aud prin sat. Bunăoară, anul trecut, femeia a pregătit bani, dulciuri și fructe pentru aceștia, dar nu prea a avut cui le da. „Anul trecut au venit foarte puțini urători. Să fi fost vreo 10-15 copii. N-am cheltuit niciun sfert din banii puși de-o parte pentru ei. Anul acesta, le-am pregătit vreo 200 de lei, sper să vină”, spune Silvia.

„Acum satele sunt practic pustii…”

Dacă la sat se mai aude câte un urător pe ici pe colo, în Capitală acest obicei a dispărut aproape cu desăvârșire. Cel puțin aşa ne-a dat de înțeles Ana, o pensionară care locuiește în Chișinău, de trei decenii. Ea ne-a dat asigurări că, în tot acest timp, niciun urător nu i-a călcat pragul. „La oraș acest obicei nu mai există! Pe mine, în afară de rude, nu m-a urat nimeni demult. Dar în copilărie colindam cu surorile satul în lung și-n lat. Pe unde uram, pe unde făceam șotii, dar era interesant”, își amintește Ana.
Unii moldoveni caută și explicații la această schimbare. Ion, un bărbat de 67 de ani din s. Sângereii Noi, r-nul Sângerei, consideră că, în prezent, copiii sunt mai fascinați de noile tehnologii, decât de obiceiurile tradiționale. „Acum satele sunt practic pustii, oamenii pleacă pe un cap peste hotare și nu mai are cine te ura. Copii nu prea sunt, iar cei care, totuși, mai locuiesc în sat, stau în fața calculatoarelor”, se dă cu părerea Ion. Și el își amintește cu drag de copilărie: „Iată, în tinerețea mea, umblam cu băieții cu Malanca, primeam dulciuri, mere, nuci și colaci, pe care le împărțeam frățește. Era o bucurie de neimaginat. Acum, am 100 de lei pentru ei, dar dacă vor veni doi-trei copii să mă ureze, va fi bine”, speră gospodarul.

„Mă străduiesc să nu supăr urătorii, ca la anul să vină din nou”

Mihai, un tânăr de 28 de ani, ne dă asigurări că obiceiul uratului se păstrează și la Ungheni. De aceea, el va primi cu mare drag cetele de urători care, în opinia sa, aduc adevăratul spirit al Anului Nou. Dar și Mihai recunoaște că progresul tehnico-științific și-a lăsat amprenta asupra acestui obicei, deoarece tinerii de astăzi pun mai mult accent pe simplitate și rentabilitate, decât pe entuziasm. „Astăzi, practic s-a renunțat la portul tradițional, care pe atunci era obligatoriu, dar și la mai multe obiceiuri cum ar fi Capra sau Ursul. Deși, aparent, se mai folosesc în unele sate, mai mari, acestea sunt mai degrabă o excepție decât o regulă”, menționează Mihai.



Tânărul ne mai povestește că, de obicei, se străduiește să nu supere urătorii și îi remunerează după merit, ca să revină și la anul viitor. „Remunerarea depinde de componența cetei de urători, dar, de obicei, se dau dulciuri, colaci și câte 50- 100 lei pentru urare. În acest an, am pregătit 500 de lei, deși sunt puține șanse că vor veni atâția”, precizează Mihai.

Plugușorul vine din anticitate

Puțini cunosc că obiceiul uratului, care parcă ar fi pe cale să dispară, este atât de vechi, încât i se pierd originile în adâncul timpurilor. Doctorul și conferențiarul universitar Varvara Buzilă, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, a declarat pentru TIMPUL că urătura cea mai frecvent răspândită în Moldova istorică este Plugușorul, interpretată ca o istorie a cultivării grâului și a creșterii pâinii. „Textele acestei urături păstrează reminiscențe din vremurile când obiceiul însoțea sărbătorirea Anului Nou în primăvară, adică din antichitate. E vorba despre locul ales pentru arat și semănat de către bădița Vasile, personajul care inițiază oamenii obștii în plugărit, „La locul curat / La mărul rotat”, adaugă Buzilă.

Potrivit specialistei, obiceiul s-a menținut de-a lungul veacurilor, pentru că ponderea agriculturii în spațiul nostru a fost una mereu dominantă asupra păstoritului, dar și pentru că aveam o cultură agrară expresivă. Iar diferențele de obiceiuri de la nordul la sudul R. Moldova, în opinia folcloristei, sunt sesizabile, pentru că fenomenul culturii tradiționale, care le include și le conferă prestanță, îmbină clar două principii greu de împăcat la prima vedere, dar funcționale în virtutea tradiției. Acestea respectă modele, structuri, valori consacrate și le completează, și le reactualizează prin creativitate, bazată și ea pe tradiție, prin care sfera obiceiurilor s-a îmbogățit coerent. „În zilele noastre, privite de la distanță, dar într-un sistem determinant, aceste obiceiuri de pretutindeni din Moldova au în epicentru obiceiul Plugușorul. Spre exemplu, de cele mai multe ori textele orațiilor din nordul Moldovei, dar și din sud-vest sunt mai degrabă umoristice, fiind axate pe ideea de a-i distra pe cei urați, în timp ce textele prezentate în localitățile din centrul Moldovei și din partea de sud-est sunt foarte valoroase din punct de vedere folcloric, etnografic și istoric”, concretizează Varvara Buzilă.

Riscăm să rămânem fără identitate culturală și națională

Mai târziu, la urăturile de primăvară, precizează specialista, s-au inclus pentru alaiurile de Anul Nou și reprezentări teatralizate precum Căiuții, Calul, Cerbul, Capra, Ursul (la nord), Malanca (la nord și centru, în special, în satele care au în componență și etnici ucraineni), Cocostârcul (în satele de pe cursul de Mijloc al Prutului), doar urătură, fără colinde la Crăciun (într-un grup de sate din raioanele Ungheni, Nisporeni, Hâncești), doar urătura Plugușorul (într-un grup mare de sate vechi de codru din raioanele Strășeni și Călărași), Capra (în satele din r-nul Cantemir) și multe altele.

Obiceiurile vor pierde în continuare teren în fața unor forme culturale ale modernității, atenţionează Varvara Buzilă, dacă reprezentanții comunităților și ai societății în întregime nu se vor autosesiza și nu vor întreprinde măsuri pentru întreținerea viabilității acestora. „Obiceiurile sunt repere importante ale identității colective. Pierzând treptat din ele, pierdem și din identitatea noastră culturală, socială, națională. Prin înlănțuirea unor procese, scade solidaritatea şi coeziunea socială, voința colectivă de a conlucra pentru prosperitate, şi se agravează mai mult declinul economic”, conchide Varvara Buzilă.

Uratul nu este un fel de cerșit

Prof. Nicanor Țurcanu, conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, împărtășește viziunile Varvarei Buzilă, însă consideră că principala cauză a dispariției tradițiilor își găseşte explicația în fenomenele sociale de astăzi. „Din an în an, observăm tot mai puțin urători, deoarece protagoniștii acestor obiceiuri sunt tinerii și copiii. În R. Moldova există sate întregi fără copii şi desigur că acolo nu se mai aud clinchete de zurgălăi. Nu pentru că obiceiul este urât, dar nu mai are cine-l practica”, concretizează profesorul universitar.
Totodată, profesorul spune că românii au fost dintotdeauna tentaţi să-i răsplătească pe cei care le calcă pragul și că acesta este un obicei frumos. De aceea, chiar dacă în copilăria sa uratul era interpretat de unii ca un fel de cerșit, copiii nu au simțit niciodată nimic umilitor în acest obicei. Dimpotrivă, adaugă Nicanor Ţurcanu, el depunea toată pasiunea și sârguința pentru a ura cât mai frumos, iar, când primea nuci, covrigi și bănuți, se simţea fericit.

Un articol de: Ana Marchitan Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 10 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Tata cu trei feciori

Nu știu de ce, poate de-atâta că vine sezonul rece, când moldovenii (etnicii români), dârdâind de frig, revin la îndeletnicirea lor milenară – crearea folclorului – poate pentru că s-au întors deputații din vacanță și reîncepe sezonul fierbinte,...

() Citeşte tot articolul