UE / Nato

Criza refugiaţilor, abia la început: Un milion de migranţi vor debarcă anul acesta în Grecia

"În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, în fiecare zi ajung în Grecia între 2.000 şi 3.000 de persoane. Să nu ne facem iluzii. Refugiaţii vor continuă să sosească atât timp cât continuă războiul în Siria", a spus Leggeri într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel.

UE şi Turcia au convenit la sfârşitul anului trecut un plan de acţiune prin care guvernul de la Ankara s-a angajat să stăvilească valul de migranţi în schimbul unui ajutor financiar cu o valoare iniţială de trei miliarde de euro – destinat refugiaţilor sirieni de pe teritoriul turc – şi a reluării procesului de aderare a Turciei la UE, precum şi a celui de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci.

Însă, la fel cum au apreciat şi alţi responsabili europeni, şeful Frontex consideră că Turcia încă nu depune suficiente eforturi pentru a se achita de obligaţia pe care şi-a asumat-o. Guvernul de la Ankara trebuie "să facă viaţă imposibilă" mafiilor formate de traficanţi, a indicat Fabrice Leggeri, el subliniind că autorităţile turce au "obligaţia şi posibilitatea" de a acţiona împotriva acestor grupuri infracţionale.

Pe de altă parte, şeful Frontex a negat posibilitatea că frontieră dintre Grecia şi Macedonia să fie închisă pentru migranţi şi a precizat că obiectivul sporirii efectivelor acestei agenţii europene în respectivă zona este grăbirea procesului de înregistrare a migranţilor, nicidecum închiderea graniţei.

Şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a cerut, vineri, implementarea urgenţă a acordurilor Uniunii Europene cu Turcia, argumentând că sunt necesare măsuri urgenţe pentru diminuarea afluxului de refugiaţi.

"Am discutat cu premierul Italiei despre criză refugiaţilor; acordurile UE-Turcia trebuie implementate urgent pentru că avem nevoie de progrese", a declarat Angela Merkel după întrevederea cu Matteo Renzi, potrivit Mediafax.

Italia a blocat un plan al Uniunii Europene care prevede alocarea a trei militarde de dolari Turciei în schimbul angajamentelor de diminuare a afluxului de refugiaţi extracomunitari.

"Noi nu avem nicio problema, nici cu Turcia, nici cu Germania privind oferirea a trei miliarde de euro autorităţilor turce. Italia manifestă disponibilitate. Dar aşteptăm că instituţiile europene să ofere anumite răspunsuri despre modul în care vor fi folosite aceste contribuţii", a spus, la rândul sau, Matteo Renzi, citat de ziarul La Repubblica.

Conform unui sondaj, 40 la sută dintre cetăţenii germani consideră că Angela Merkel ar trebui să demisioneze din cauza politicilor favorabile primirii refugiaţilor. 

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *