Cu poporul nu te joci. Ba te joci

publicat în Comentariu pe 1 Februarie 2012, 05:44

În Moldova din când în când se schimbă vremea. Dar asta se întâmplă nu doar în Moldova. Se schimbă blana la animale.  

Ne schimbăm hainele. Schimbări „moldoveneşti” însă nu prea există după ’89. Atunci ne-am schimbat alfabetul. Deşi aia nu era atât o schimbare, cât o revenire… În rest, e o comedie continuă. De-a râsu’-plânsu’.

Pentru un anume moment, am avut impresia că şi politicienii s-au săturat de comedia lor continuă şi s-au înţeles să lase totul pe seama poporului. Să hotărască poporul cum e mai bine de ales preşedintele! Căci, măcar din când în când e bine să bagi în seamă oamenii care votează. Chiar şi de formă, cel mai adesea. Anunţul despre organizarea referendumului a fost făcut pe 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu. Probabil, la fierbinţeală. Se pare că le-a părut rău după asta, sau le-a fost frică. Nu de popor, Doamne fereşte, ci de „prieteni”. De - cum ar spune Caragiale - „traducere”. Politicienii au fost exact ca nişte cetăţeni pe care i-am văzut într-un reportaj vox populi la o televiziune: au vrut referendum, dar nu prea ştiu ce e aia. Sau poate că ştiu, dar - şi acesta e motivul - nu ştiu ce vor de la referendum. Cu alte cuvinte, au băgat destul în seamă poporul, gândindu-se un pic la el, dar după ce gluma a prins, e timpul să fim serioşi.

Chiar pe data în care I. L. Caragiale împlinea 160 de ani de la naştere, vestea cu renunţarea la referendum din partea Alianţei a părut ştire. Aşa e procesul. Probabil, doar Ghimpu mai crede în referendum. În rest, comedia a rulat odată cu protestele comitetului lui Roşca. Sau, ca în Caragiale: protestele comitetului lui Roşca care începe cu CAC (Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei). Trebuie să-ţi respecţi cererile şi să fii extrem de serios dacă îţi numeşti comitetul CAC.

Nu vreau să fiu retoric, dar se pare că suntem cu toţii retorici în faţa Puterii. Între anunţul organizării referendumului şi ştirea că referendumul nu va avea loc am serbat ziua lui Eminescu şi pe cea a lui Caragiale. Noi am serbat, nu şi ei. Unii dintre noi au mers şi la bibliotecă, au mai şi citit. Am ajuns la concluzia că lucrurile din societate s-au mai schimbat, totuşi, după Eminescu şi Caragiale. Întrebarea Cetăţeanului turmentat ar suna altfel. Cetăţeanul turmentat nu ar mai întreba cu cine votează, ci: Eu mai votez?!.