Astăzi 25 Ianuarie 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la 24 Ianuarie 2020
Abonamente

Actualitate 4 Decembrie 2019, ora 09:42

Cu trenul de la Zurich la Berlin sau de la Viena la Veneția. Lupta cu încălzirea globală reînvie transportul feroviar de noapte în Europa

Marime Font

Făcute faimoase de filme precum "Crimă din Orient Express", trenurile de noapte aproape au dispărut în Europa, însă în prezent unele companii se gândesc să le reintroducă graţie modernizării, transmite Bloomberg.

În secolul trecut, trenurile de noapte rulau pe rute precum Paris-Istanbul sau Londra-Veneţia. Însă, pe măsură ce trenurile de mare viteză au permis scurtarea duratei călătoriilor, iar apariţia companiilor aeriene low cost şi a reglementărilor dure impuse de UE au făcut trenurile de noapte neviabile din punct de vedere, marile companii au renunţat la aceste servicii.

În prezent, însă, după ce activiştii pentru mediu, precum Greta Thunberg, i-au făcut pe oameni să se ruşineze atunci când zboară cu avionul, segmentul trenurilor de noapte dă semne de revenire. De data aceasta nu mai este vorba de un număr mic de călători de lux care călătoresc în trenuri opulente precum Orient Express, ci de oameni obişnuiţi şi turişti interesaţi de impactul asupra mediului.

Loading...


Toate acestea sunt o veste bună pentru Paul Winkler, un inginer de la grupul german Siemens AG, care timp de 27 de ani a construit trenuri şi care nu credea că va mai construi trenuri de noapte pentru un client din Europa Occidentală. "Eram la un punct în care am crezut că s-a terminat. Oamenii treceau la avioane şi călătorii cu trenul de mare viteză. Unele rute populare au fost închise", a spus Paul Winkler, potrivit Agerpres.
Astfel, călătoriile cu trenul de noapte pe ruta Zurich-Madrid au fost oprite în 2013. Conexiunile între Germania şi Amsterdam, Danemarca şi Paris au fost oprite în 2014. Operatorul italian Trenitalia a oprit ruta Roma-Paris în 2015 pentru ca în 2016 grupul german Deutsche Bahn AG să pună capăt serviciului său de noapte.

În prezent, însă, o gură de oxigen pentru Siemens este o comandă în valoare de 200 milioane euro pentru trenuri de noapte venită de la operatorul austriac Oesterreichische Bundesbahnen-Holding AG (OeBB). Acesta este singurul operator feroviar din Europa Occidentală care nu doar menţine dar a decis să îşi extindă oferta de călătorii cu trenul de noapte.

La mijlocul acestei luni, Siemens va începe să producă 13 noi trenuri de noapte pentru OeBB la uzina sa de la Simmering, din apropiere de Viena, unde se construiesc trenuri încă din secolul 19. Noile vagoane, care vor suferi prima modificare de design din ultimele şase decenii, vor fi gata de testare la finele lui 2020.

Deocamdată comanda venită de la OeBB este prima şi singura comandă pentru trenuri de noapte primită de Siemens de la o companie feroviară vest europeană în ultimii 15 ani.

Austria, ţară amplasată în centrul continentului şi fără mari aeroporturi, nu a renunţat niciodată la trenurile de noapte. Compania feroviară OeBB a preluat vagoanele pe care Deutsche Bahn le-a retras din circulaţie şi a preluat serviciile pe rute precum Hamburg-Zurich şi Zurich-Berlin.

Numărul pasagerilor transportaţi de OeBB pe rutele de noapte ar urma să înregistreze un avans de 10% în acest an însă pe unele conexiuni precum Viena-Zurich s-a înregistrat chiar o creştere de peste 20%. Compania austriacă a relansat cursele pe ruta Viena-Veneţia, iar în luna ianuarie 2020 va demara cursele pe ruta Viena-Bruxelles. În prezent, un număr de patru parlamentari germani cer introducerea unor curse de noapte pe ruta Berlin-Bruxelles, pe care OeBB ar putea să le deservească în cooperare cu Deutsche Bahn.

Chiar şi ţara natală a Gretei Thunberg, Suedia, pregăteşte o licitaţie publică pentru noi curse de trenuri de noapte spre alte ţări europene, după ce numărul pasagerilor pentru cursele de noapte dinspre Goetheborg şi Stockholm până în zona arctică au crescut cu 43%.

În luna noiembrie, autorităţile feroviare din Norvegia au recomandat creşterea curselor de noapte iar elveţienii se gândesc să reintroducă vagoanele de tip cuşetă pe care le-au retras din circulaţie în 2009. În Italia, operatorul Trenitalia, care oferă în continuare curse interne cu trenul de noapte, are de gând să cheltuie 300 milioane euro pentru noi locomotive şi modernizarea vagoanelor. În sfârşit, trenul de noapte Caledonian Sleeper care face legătura între Londra şi Scoţia a fost modernizat.

"În Europa, trenurile de noapte au un viitor din două motive: unul este flight shaming, care îi face pe oameni să se gândească de două ori înainte de a călători cu avionul, iar al doilea este obiectivul de a avea o zonă feroviară unică în UE", a spus Francois Davenne, directorul general al Uniunii Internaţionale a Căilor Ferate (UIC).

În aceste condiţii, eforturile OeBB de a-şi moderniza serviciul de tren de noapte pare de bun augur. Noile sale vagoane, care vor intra în circulaţie din 2022, vor mai multe cuşete, mai multă intimitate, cabine de lux cu paturi mai mari şi compartimente accesibile persoanelor cu cărucioare. 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 23:25

BREAKING/// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

BREAKING/// Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux

 Două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate în Franţa, unul la Paris şi un altul la Bordeaux.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 21:57

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Cristian Tudor Popescu: Niciunul dintre președinții și premierii României după `89 nu este moldovean

Hai să dăm mână cu mână/Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României. Asta înseamnă, pentru aproape orice român, Unirea din ianuarie 1859. Pare că toți moldovenii și toți muntenii, debordând de entuziasm, s-au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:39

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

FLASH /// Cutremur puternic în Turcia, de 6,8 pe Scara Richter

Un cutremur de 6,8 pe Scara Richter s-a produs vineri seară în Turcia. Seismul s-a înregistrat în estul țării, la o adâncime de 10 kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:24

Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova

Traian Băsescu: Nu există obiectiv mai mare acum decât reunificarea cu Moldova

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat vineri că nu există obiectiv mai mare acum pentru România decât reunificarea cu Republica Moldova, menţionând că astfel ţara noastră ar deveni o adevărată putere agricolă şi îi va creşte puterea de vot în UE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:01

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Traian Băsescu „mătură pe jos” cu unioniștii din R. Moldova: „Mie unul mi-a ajuns până în gât! Mi se pare că m-au luat așa, de păcălici”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la ”Convenția Românilor de Pretutindeni”, că în Republica Moldova există 6-7 partide unioniste, dar care nu reușesc să ajungă la un numitor comun. Băsescu a susținut chiar că liderii acestor formațiuni au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 20:00

Reacția PAS după ce Grigore Cobzac a decis că va candida independent la Hîncești / Mai mulți membri PAS n-ar susține ideea ca pe această circumscripție să candideze Stamate

Reacția PAS după ce Grigore Cobzac a decis că va candida independent la Hîncești / Mai mulți membri PAS n-ar susține ideea ca pe această circumscripție să candideze Stamate

Fostul deputat Grigore Cobzac va candida independent pentru alegerilor parlamentare anticipate de pe circumscripția uninominală Hîncești. Cobzac a declarat pentru AGORA că decizia de a candida independent a fost luată de unii membri PAS care nu susțin ideea ca pe această...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:28

„Unirea, dacă vreți, o faceți dvs! – a spus ambasadorul Daniel Ioniță. Noi, în România, nu avem o problemă cu asta, dvs aici trebuie să vă lămuriți ce anume vreți!”

„Unirea, dacă vreți, o faceți dvs! – a spus ambasadorul Daniel Ioniță. Noi, în România, nu avem o problemă cu asta, dvs aici trebuie să vă lămuriți ce anume vreți!”

Ambasadorul român la Chișinău, Daniel Ioniță, a spus la o ceremonie de aniversare a Unirii Principatelor Române că „România a fost, este și va fi alături de R. Moldova” și o va susține pe calea către UE, către stabilitate, prosperitate și o viață mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:21

Circa 360.000 de litri de VIN s-au scurs într-un pârâu / VIDEO

Circa 360.000 de litri de VIN s-au scurs într-un pârâu / VIDEO

Un pârâu din comitatul Sonoma, din statul american California, a fost poluat miercuri cu circa 367.600 de litri de vin, relatează CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:11

10 boli periculoase ce ameninţă viaţa oamenilor din toată lumea

10 boli periculoase ce ameninţă viaţa oamenilor din toată lumea

Medicina a înregistrat o evoluţie fantastică. Astăzi se fac transplante de organe vitale, copii în eprubetă, se efectuează cu succes operaţii de schimbare a sexului, chiar şi unele cazuri de cancer sunt vindecate. Însă unele boli infecţioase încă fac ravagii,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 19:02

SCANDAL LA SOFIA /// Doi spioni ruşi au fost DEMASCAȚI de autoritățile bulgare

SCANDAL LA SOFIA /// Doi spioni ruşi au fost DEMASCAȚI de autoritățile bulgare

Bulgaria intenţionează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei la Sofia după ce a acuzat de spionaj doi diplomaţi ruşi, o nouă ilustrare a răcirii diplomatice între cele două ţări apropiate istoric, informează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 24 Ianuarie 2020, ora: 18:44 de Silviu Tănase

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Stoianoglo, moldovenii și justiția

Multă cerneală a curs în ultimii 10 ani despre reforma justiției... Am avut 20 de guverne în 30 ani, fiecare al doilea venea și reformă de doamne ferește totul și justiția ajungea într-un asemenea hal, încăt era numai bună s-o mai reformezi odată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:28

Accident rutier grav, la Căușeni. 5 victime au ajuns la spital

Accident rutier grav, la Căușeni. 5 victime au ajuns la spital

Accident de groază, la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens. Totul s-a întâmplat în data de 24 ianuarie, în jurul orei 13.40, la ieșirea din oraș.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 24 Ianuarie 2020, ora: 18:20

Vlad Țurcanu, candidatul PUN la Hâncești: Maia Sandu a ales să se comporte ca un lider de partid, nu ca un LIDER AL OPOZIȚIEI

Vlad Țurcanu, candidatul PUN la Hâncești: Maia Sandu a ales să se comporte ca un lider de partid, nu ca un LIDER AL OPOZIȚIEI

Aflat la o distanță de 10 luni, scrutinul prezidențial din Republica Moldova are parte în următoarele săptămâni de o repetiție generală, la scară locală, cu ocazia unor alegeri parlamentare anticipate (alegeri „noi”, cum sunt denumite ele în Codul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 18:17

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

GAFĂ de proporții a ministrului Educației. Cum a încurcat discursurile și le-a vorbit tinerilor despre procurori și avocați

Ministrul socialist al Educației, Corneliu Popovici a fost protagonistul unei gafe de proporții comise astăzi la evenimentul de inaugurare a campaniei naționale „Tinerii din Moldova pentru obiective globale”. În timp ce se afla în fața unui auditoriu de tineri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 17:33

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Filip se distanțează de Candu și Sîrbu

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, spune că întâlnirea pe care au avut-o democrații Andrian Candu și Sergiu Sîrbu cu omul de afaceri Nathaniel Rothschild nu a avut legătură cu PDM.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 17:15

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

(VIDEO) Siguranța zborurilor și modernizările. Un film despre schimbarea la față a Aeroportului Chișinău după concesionare

Din momentul în care a fost transmis în concesiune companiei AVIA Invest, fluxul anual al pasagerilor Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) a crescut de mai bine de două ori. Acum șase ani, când Aeroportul a fost dat în concesiune, fluxul de pasageri era de 1,3...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:48

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

ACCIDENT GRAV la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital / FOTO

Grav accident la Căușeni. Cinci persoane au ajuns la spital, după ce un șofer a ieșit pe contrasens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:45

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

Ilan Șor: voi face din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul

„Împreună cu echipa mea îmi propun să fac neapărat din Moldova un stat la fel de dezvoltat ca și Israelul!”. Asigurările vin din partea deputatului Ilan Șor, liderul Partidului ȘOR. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:22

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban: „Nu trebuie să îi uităm niciodată pe fraţii noştri din Republica Moldova”

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat vineri, 24 ianuarie, la Iaşi, acolo unde a participat la manifestările dedicate Unirii Principatelor Române, că dezvoltarea regiunii de Nord- Est a României este la fel de importantă ca şi dezvoltarea Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:04

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Iohannis, după ce a fost huiduit la Iași: Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie

Preşedintele Klaus Iohannis susține că huiduielile apărute în timpul discursului său de la Iaşi, la manifestările organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, arată că "în România avem o democraţie vie". La rândul său, premierul Ludovic Orban,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Ianuarie 2020, ora: 16:00

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Denumirea mărcii „UNIREA” a fost înregistrată la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

Inițiativa aparține lui Octavian Apostol și președintelui Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, iar anunțul a fost făcut astăzi, în ziua în care este marcată împlinirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Unite din 1859, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)