Sănătate

Cuişoare – beneficii şi proprietăţi

Descriere
Originară din Insulele Mirodeniilor, această plantă înaltă şi subţire, veşnic verde, poate atinge înălţimi de 20 m. Florile ei cresc în buchete şi, când înfloresc, se deschid ca nişte clopoţei coloraţi în roşu cu alb. Totuşi, arborii maturi înfloresc rareori, pentru că mugurii florilor se culeg pentru a fi folosiţi drept cuişoare. Arborele produce aceste cuişoare abia la vârsta de 20 de ani şi rămâne fertil încă 50 de ani.

În scop terapeutic se utilizează mugurii de floare, care se distilează şi astfel se obţine ulei esenţial de cuişoare, cu efecte benefice notabile asupra stării de sănătate.

Cuprins
DescriereCuişoare – CompoziţieCuişoare – AcţiuneCuişoare- Indicaţii terapeuticeCuişoare – Precauţii şi contraindicaţiisus
Cuişoare – Compoziţie

Uleiul de cuişoare este compus în principal din eugenol, o substanţă anestezică şi antiseptică. Cuişoarele mai conţin tanini şi flavonoide – antioxidanţi anticancerigeni, care ajută şi la fortificarea peretelui venelor.

Cuişoare – Acţiune
Cuişoarele sunt antiseptice, antiparazitare, antibacteriene, antifungice, antivirale, anestezice, analgezice(calmeaza durerea), antiinflamatorii, tonice, stomahice(favorizeaza digestia), carminative(antibalonare), antiulceroase, antitrombotice, antioxidante si anticancerigene.

Cuişoare- Indicaţii terapeutice
Cuişoarele sunt indicate în caz de: viermi intestinali, dureri de dinţi, balonare, gastrită, dispepsii, dureri reumatice, infecţii ale nasului, urechii, gâtului şi infecţii genito-urinare, tromboză etc.

Administrare:
Pentru combaterea disfuncţiilor biliare se pun în salatele de fructe 1-2 vârfuri de cuţit de cuişoare pisate. Aceste salate se consumă înainte de mese, iar cura durează o săptămână.

– Împotriva balonării se ia un vârf de cuţit de pulbere de cuişoare înainte şi după masă.

– Pentru prevenirea răcelilor şi remedierea rapidă a respiraţiei urât mirositoare se mestecă 1-2 cuişoare.

– Durerile de dinti sau gingivale pot fi ameliorate cu aplicaţii locale de ulei de cuişoare.

– În faringite şi dureri de gât este indicat să se mestece cuişoare prăjite.

Cuişoare – Precauţii şi contraindicaţii
Consultaţi un specialist înainte de a vă administra uleiul esenţial: eugenolul pe care îl conţine poate avea efect cororziv asupra mucoaselor.

Capsulele cu ulei de cuişoare trebuie sâ fie filmate, protejate gastric, adică să nu poată fi erodate de sucul gastric.

Diluaţi uleiul esenţial în ulei vegetal înainte de a-l aplica direct pe piele, deoarece poate provoca arsuri.

Administrarea cuisoarelor este contraindicata persoanelor care au probleme cu coagularea sangelui si femeilor insarcinate. De asemenea, supradozarea irita sistemul nervos central.

csid.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *