CSI / Rusia

Cultul terorii: De la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin, trecând prin Stalin

Ceauşescu se proiecta în Mihai Viteazul. Stalin l-a iubit pe Ivan cel Groaznic (1530-1584). La fel şi urmaşul sau, Vladimir Putin, pentru ai cărui apologeţi traducerea corectă a numelui ţarului psihopat ar trebui să fie “Ivan cel Strict”. Deci problema cu acel monstru era severitatea, nu criminalitatea să.

Se scriu cărţi, se înfiinţează muzee cu bugete generoase din banii publici, totul spre a glorifică timpurile autocratice, fie ele ale ţarismului ori ale bolşevismului. Ţarul Ivan al IV-lea, un personaj dezechilibrat, devorat de pasiuni sanguinare irepresibile şi vindicativ la extrem, a fost de fapt modelul lui Stalin, mai ales după Al Doilea Război Mondial.

Într-o celebra discuţie cu marelele regizor Serghei Eisenstein şi cu Nikolai Cerkasov, genialul actor care îl interpreta pe Ivan în filmul acestuia (construit din două părţi), Stalin s-a dedat unor reflecţii despre istoria statalităţii ruse şi a luptei împotriva oricăror tendinţe care ar putea torpilă autoritatea liderului absolut. A exaltat rolul poliţiei secrete înfiinţate de Ivan (opricinina) că vârf de lance împotriva “boierilor trădători” şi l-a criticat pe Eisenstein că nu accentua suficient patriotismul acelor călăi. Mai mult, pe Stalin îl deranjase (în partea a două a filmului, pe care o văzuse în avanpremieră) faptul că Ivan, la care el preţuia “voinţă inoxidabilă”, era portretizat că un personaj hamletian.

Pentru cel numit de poetul Osip Mandelștam “plăieșul urcat la Kremlin”, țarul care-și ucisese propriul fiu, despotul terorizat de spectrul complotului universal, era, de fapt, un “personaj progresist”, prea puțin înțeles de istorici, fie ei burghezi sau marxiști. “Da, tovarăși, sunt necruțător cu dușmanii socialismului”, proclama Stalin ca replică la o acuzație din “Testamentul” lui Lenin. Brutalitatea extremă devenea astfel, la fel ca în cazul lui Ivan cel Groaznic, o virtute admirabilă. Nu degeaba și-a intitulat prozatorul britanic Martin Amis cartea despre Stalin, “Koba the Dread”.

Acum, în era Putin, se recurge la rescrierea istoriei exact în această direcție. Sunt recuperate, reabilitate și venerate toate figurile din trecut care s-au opus oricărui suflu al libertății. Rusia eternă este definită sub semnul tiraniei liberticide. Generali, amirali și atamani albgardiști sunt glorificați alături de mareșalii sovietici, de la Kliment Voroșilov și Mihail Tuhacevski, la Gheorghi Jukov și Konstantin Rokossovski (cel parașutat drept ministru al Apărării în Polonia sovietizată).

Sunt resuscitate arhetipurile polițienești de genul Felix Dzerjinski și Iuri Andropov. KGB-ul este prezentat drept o instituție eroică. Liberalii din trecut sunt ignorați ori ponegriți. Memoria istorică este sistematic desfigurată și falsificată. Asociația “Memorial” se află sub continuu asediu. Pactul sovieto-german din 1939, o culme a celui mai abject cinism, este din nou înfățișat ca o expresie a sagacității. Ceea ce marele sovietolog Alain Besançon numește la pensée Poutine este de fapt o paradigmă mitologică absolutistă în care sunt integrate nostalgii imperiale și aspirații megalomane într-un construct sincretic menit să legitimeze un sistem întemeiat pe agresiune militaristă, violență structurală, corupție, clientelism și chiar crimă. Așa cum bine observa și Nina Hrușciova (profesoară la The New School în New York și străneapoată biologică/nepoată adoptivă a lui Nikita Hrușciov) într-un articol din martie trecut intitulat “Vova the Dread and the Fiction of Russia”, există o întreagă literatură ficțională care poate servi la fel de bine ca oglindă a minții și spiritului în care acționează Vladimir Vladimirovici Putin. “Bend Sinister”, romanul unui alt Vladimir Vladimirovici (adică onorabilul Nabokov), este ilustrarea perfectă a gândirii dictatoriale din care se adapă intimidantul imaginar putinist. “Rusia este o cultură ipotetică“, spunea aceeași Nina Hrușciova: “conduși de despoți pentru mare parte a istoriei noastre, suntem mai degrabă obișnuiți să trăim în ficțiune decât în realitate”. Însă chiar născut din ficțiunea unor astfel de tribulații istorice, cultul terorii despre care facem vorbire în acest text a fost și rămâne cât se poate de real și nefast…

sursa: contributors.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *