Deşi creşterea economică a Germaniei promite în sfârşit să se reflecte şi în salariile nemţilor, prudenţă manifestată de guvernul Merkel în a lua măsurile economice care se impun ameninţă stabilitatea economică a întregii regiuni, susţine analistul britanic Tomas Hirst, într-un comentariu pentru Business Insider.
Cele două fete ale zonei euro
Diferenţele dintre performanţele economice ale statelor membre au trasat graniţe invizibile pe întreagă zona.
Pe de-o parte avem nucleul dur al Europei, reprezentat de Germania, Franţa, Austria, Olanda, iar pe de altă parte sunt Grecia, Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda – sunt două regiuni separate pe criterii economice.
Situaţia este reflectată direct de randamentul titlurilor de stat emise de guvernele acestora, dar mai ales de cifrele şomajului din cele două lumi distincte ale zonei euro.
Germania înregistrează un trend descendent al şomajului, de la 10% în 2007, la 4,3 procente în 2014.
Austria a navigat constant pe apele liniştite ale unui şomaj sub 5% în toată această perioada, în timp ce Franţa a înregistrat o creştere de 3 procente în ultimii 6 ani.
Rată şomajului a explodat însă într-un mod dramatic în statele supuse politicii de austeritate impuse de creditori: Grecia şi Spania.
Pentru greci, o creştere a ratei şomajului de la 8,9% la 26%, petrecută între 2007 şi 2014, a reprezentat una dintre cauzele crizei în care s-a afundat ţară în aceşti ultimi ani.
Aceeaşi traiectorie a urmat-o şi piaţă muncii din Spania, în doar 7 ani procentul şomerilor de pe tărâm iberic sărind de la7% la peste 23 de procente.
Germania dictează preţurile
Chestiunea de baza în analiză ratei şomajului este că, în general, un şomaj crescut arată că economia ţării respective are şansă să se dezvolte în viitor, având o forţă de muncă ce poate fi folosită de investitori.
Un şomaj scăzut reflectă faptul că o economie operează cu motoarele turate aproape la maxim, creşterea economică şi reducerea şomajului putând duce la creşterea preţurilor.
Aici se observă şi diferenţa majoră din Europa.
Germania şi Austria operează în prezent cu o "rată naturală" a şomajului, orice reducere a acesteia ducând automat la o creştere a salariilor şi implicit la o majorare a preţurilor.
În schimb, Spania şi Grecia, cu un şomaj de peste 20% şi perspective reduse de creştere economică, au prea puţine şanse să mizeze pe o creştere a salariilor medii.
Divergenţă economică înregistrată între cele două regiuni din zona euro ar trebui să fie reflectată, în mod normal, de dobânzi de referinţă diferite stabilite de băncile centrale ale statelor respective.
Cum ţările din zona euro au ajuns să lucreze strict pe dobânzile cheie fixate de Banca Centrală Europeană, se va dovedi în curând că acestea pot fi prea strânse pentru economiile unor state şi prea largi pentru altele.
În aşteptarea salariilor mari
Până acum teoria această s-a dovedit valabilă în ultimele două decenii, când salariile nemţilor au crescut într-un ritm nemaintalnit în economia acestei ţări.
Creşterea economică anunţată pentru acest an hrăneşte speranţele nemţilor pe măsură ce şi consumul din Germania se îndreaptă spre un nivel record al ultimilor 14 ani.
Creşterea salarială din Germania poate fi de bun augur şi pentru ţările de la periferia zonei euro, acestea având şansă să exporte o cantitate mai mare de produse la preţuri competitive pe piaţă germană.
Pentru că acest lucru să se transforme în realitate este nevoie că guvernul condus de Angela Merkel să accepte o inflaţie chiar mai ridicată de pragul de 2% luat în calculele BCE.
Sunt însă prea puţine şanse că acest lucru să se întâmple.
Anul trecut, Germania a înregistrat un excedent bugetar de 0,4% din PIB, în ciuda faptului că avea posibilitatea să se împrumute de pe piaţă la dobânzi sub 1% pentru următorii 30 de ani.
În ianuarie, titlurile de stat cu maturitate la 5 ani emise de guvernul de la Berlin au intrat pe randament negativ, ceea ce înseamnă că investitorii au început să plătească bani din buzunar pentru a deţine obligaţiunile statului german.
Pieţele pur şi simplu asteapa un semn că Germania va lansa o nouă serie de titluri de stat cu maturitate pe termen lung, dar jocul prudent al Angelei Merkel nu lasă loc şi pentru o politică economică mai adecvată situaţiei actuale.
Ingrediente pentru o nouă criză
Riscurile la care Germania expune întreagă economie europeană sunt imense.
În 1998-2001, administraţia Clinton a preferat să joace la fel de prudent cartea excedentului bugetar, refuzând să emită titluri de Trezorerie, în ciuda aşteptărilor pieţei.
O parte dintre economiştii americani cred şi acum că această politică a stat la baza apariţiei bulelor din piaţă imobiliară, efectul fiind revăzut ulterior în criză declanşată în 2008.
Deşi Europa nu urmează cu stricteţe acest scenariu, se întrevede deja posibilitatea că investitorii dezamăgiţi de randamentul redus sau negativ al titlurilor de stat de pe piaţă euro să-şi redirecţioneze banii spre alte active, care promit un câştig mai consistent.
Zile trecute, preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, a atras atenţia că proprietăţile imobiliare din Germania sunt supraevaluate, preţurile "umflandu-se" cu peste 20% în primele luni ale acestui an.
"Calculele Bundesbank sugerează că în acest moment ne confruntăm cu o supraevaluare a proprietăţilor din mediul urban.
În medie, preţurile sunt cu 10-20 de procente peste nivelul real. În imediată apropiere a marilor oraşe, supraevaluarea poate fi mai mare", a spus Weidmann, negând însă posibilitatea declanşării unui "balon de săpun" în sectorul imobiliar german.
Odată cu demararea programului de relaxare cantitativă al BCE şi cu goana după titluri de stat pe piaţă europeană, costul creditelor în economiile mari, precum cea a Germaniei, este de aşteptat să scadă. Ceea ce va duce la o creştere continuă a preţului proprietăţilor imobiliare.
Merkel trebuie să ia o decizie
În această privinţa, guvernul german va trebui să intervină direct.
O creştere a impozitelor pe tranzacţii imobiliare ar putea să taie apetitul investitoruilor de a-şi direcţiona banii în această zona.
Dar, în aceeaşi măsură, ar putea avea efecte dezastruoase asupra randamentului şi aşa minim sau negativ al obligaţiunilor de stat ale Germaniei.
Chiar şi ţinând în frâu creşterea economică şi inflaţia, Germania nu va putea evita lărgirea faliei care separă statele din nucleul puternic al economiei zonei euro de ţările aflate la periferie.
Iar dacă creşterea economică nu va reveni la un ritm normal în regiune, Banca Centrală Europeană va fi nevoită să infuzeze mai mulţi bani în piaţă, doar că să ajungă din nou în punctul de unde a plecat actuală criză europeană.
Un scenariu mai viabil ar fi emiterea unor noi titluri de stat pe care Germania, Olanda şi alte state favorizate de situaţia lor economică să le pună în vânzare pentru a investi banii în codaşele zonei.
Din nefericire, oricât de viabilă ar părea această idee este şi cea mai puţin agreată de guvernanţii de la Berlin. Ceea ce transformă echipa Angelei Merkel într-un adevărat pericol economic pentru toată zona euro.
sursa: business24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
