Timpul Liber

Cum abordăm nonculorile în baia noastră?

Regula de bază este aceea de a împărţi „locul” nonculorilor şi anume, dacă folosim negrul în cazul mobilierului, albul îl vom regăsi în cadrul finisajelor. Şi cum griul este rezultatul îmbinării celor două nonculori, puteţi integra şi diferite nuanţe (mai deschise, mai închise) ale acestuia.
O baie albă poate fi personalizată cu accesorii în care negrul este predominant. Alegeţi imprimeuri alb şi negru, care să se regăsească în cadrul mai multor detalii, precum oglinzile, prosoapele, covoarele sau draperiile.

Într-o baie mică, mozaicul este o alegere potrivită. Dacă te-ai decis pentru unul negru, este absolut necesar să alegi un mobilier alb, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul accesoriilor.

Combinaţia alb/negru este una clasică, însă este specifică designului contemporan. Pentru a evita un decor plictisitor, puteţi folosi multe nuanţe care derivă din sau sunt apropiate de alb: alb „murdar”, crem sau grej.
De asemenea, jucaţi-vă cu nonculorile apelând la picturi pe pereţi. Un artist îţi poate transforma baia într-un loc atractiv. În funcţie de personalitatea ta, îţi poţi alege orice model, atâta timp cât nu te abaţi de la cromatica deja stabilită.

TIMPUL (Suplimentul Femeia)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *