Frumusețe

Cum alegem o placă de îndreptat părul?

Amintiți-vă cu ce sentiment plăcut ieșiți de fiecare dată din salonul de frumusețe, unde ați fost pe mâinile bune ale unui specialist în domeniu, care a creat o adevărată operă de artă din părul dvs. 

Industria contemporană a frumuseții, urmărind ultimele inovații tehnologice, contribuie la faptul ca fiecare femeie să-și creeze propriul salon la ea acasă. Multitudinea de accesorii pentru aranjarea părului oferă femeilor posibilitatea să se coafeze repede și ușor și să arate așa de parcă tocmai au fost în vizită la un coafor cu experiență.

Unul dintre dispozitivele cu care se poate ajunge la imaginea dorită este placa pentru păr. Cu ajutorul acesteia, părul rebel poate fi aranjat astfel încât să arate ca o pânză de mătase. Placa luptă chiar și cu cel mai neascultător păr, atât pe vreme bună, cât și atunci când e umed.
Avantajul acestui accesoriu e evident – procesul e ușor, rapid și efectiv. Totuși sunt și unele minusuri. Se spune că placa deteriorează structura părului și îl face mai puțin rezistent. De aceea, pentru ca să faceți alegerea corectă, vă recomandăm să citiți sfaturile ce urmează.

În ce constă „îndreptarea”?

Înainte să vă decideți asupra modelului pe care să-l alegeți, e nevoie să înțelegeți cum lucrează de fapt o placă. Așadar, în momentul îndreptării se eliberează surplusul de lichid din păr. Sub cuticulele părului este un strat de cortex, care conține compuși de hidrogen ce sunt responsabili de gradul de ondulare a părului.

Când e vremea umedă, acești compuși devin mai activi, de aceea atunci când plouă sau ninge părul e mult mai rebel decât de obicei. În această situație, sarcina plăcii este ca prin încălzire să elibereze stratul cortexului de excesul de umiditate, care contribuie la ondularea părului.

Învelișul plăcilor

După cum se știe, expunerea regulată a firului de păr la căldură duce la schimbarea structurii părului. Astfel, acesta devine mult mai fragil. Anume din aceste considerente, principalul criteriu în alegerea plăcii este învelișul. Uitați de economie. De înveliș depinde cât de inofensivă va fi placa pentru podoaba dvs. capilară.

La momentul actual sunt disponibile pe piață plăci acoperite cu metal, ceramică, turmalină și teflon. Plăcile din metal sunt populare datorită prețului redus, însă tot ele au cea mai negativă influență asupra structurii părului. Metalul se încălzește neuniform, tocmai de aceasta pe suprafața plăcilor apar suprafețe cu temperaturi foarte înalte. Ca urmare, părul suferă de arsuri și de apariția vârfurilor despicate.

Un alt înveliș des întâlnit este ceramica. E un material contemporan, care se încălzește uniform, asigurând o alunecare ușoară. Astfel, părul e mult mai protejat, arată sănătos și e lucios. Dezavantajul plăcii din ceramică este că pe ea se pot depune produsele cosmetice folosite pe păr înainte de aranjare. Pentru a evita acest lucru, e nevoie de șters plăcile cu o cârpă umedă, după fiecare folosire.

Materialele mai inovative, ca turmalina sau teflonul, dețin mai multe puncte forte. Turmalina, de exemplu, la încălzire eliberează ioni negativi care neutralizează electricitatea statică. Teflonul nu permite lipirea produselor de aranjare a părului pe suprafața plăcilor.

Regulatorul regimului termic

Regimul termic se alege, de obicei, în funcție de structura, tipul și calitatea părului. Per ansamblu, plăcile se încălzesc într-un interval de la 140 la 230 de grade. Dacă aveți părul subțire, deteriorat, atunci folosiți cel mai redus regim de temperatură. Posesoarele unui păr sănătos își pot permite folosirea regimului maximal al temperaturii.

Regulatorul termic de obicei e instalat pe mânerul dispozitivului și e foarte simplu în utilizare. Unele plăci sunt dotate cu o scală de temperaturi, pe care e indicată semnificația fiecăreia dintre ele. Cele mai des întâlnite nivele de temperatură sunt: minim, mediu și maxim.

Mărimea plăcilor

Există plăci înguste (cu o lățime de până la 2,5 cm) și plăci late (cu o lățime de peste 2,5 cm). Cele înguste sunt potrivite pentru îndreptarea șuvițelor și a bretonului. Nu sunt indicate pentru îndreptarea părului lung: procesul va dura foarte mult timp. Totuși plăcile înguste au o proprietate importantă. Cu ajutorul lor se pot crea bucle. Plăcile late, în schimb, oferă posibilitatea de a lucra cu șuvițe mai groase, ceea ce vă va permite să economisiți mai mult timp.

Sfaturi utile

• Dispozitivele noi permit până şi îndreptarea părului umed, fără a-l deteriora.

• Unele modele au funcţia de a se închide automat. Acest fapt previne cazurile de supraîncălzire a plăcilor.

• Gândiţi-vă unde veţi păstra placa. Unele modele sunt însoţite de huse rezistente la temperaturi înalte în care veţi putea pune placa, fără a aştepta ca ea să se răcească. În cazul în care o astfel de husă lipseşte, atunci puteţi păstra placa agăţând-o într-un cui sau plasând-o frumos la locul ei.

• Înainte de a folosi placa, în mod obligatoriu aplicaţi pe păr un spray, lăptişor sau ulei cu protecţie termică. Aceste produse învăluie fiecare fir de păr, protejându-l de supraîncălzire. De asemenea, aceste spray-uri conferă părului luciu, elasticitate şi un aspect mătăsos.

• Îndreptaţi părul şuviţă cu şuviţă, pentru a obţine un rezultat impecabil. Procesul va dura mai mult, însă aspectul final va merita efortul.

Vă doresc să faceți cea mai bună alegere!

Elena Sărăteanu

Timpul Suplimentul Femeia
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *