Cum arătăm din afară

publicat în Opinii & Editoriale pe 13 Iunie 2018, 07:58

A trecut și duminica în care Chișinăul și-a susținut direcția aleasă deja de mulți ani. Evident că m-am bucurat. Atâta vreme cât rămânem în vest, mai sunt speranțe. Când și Chișinăul, în care locuiește o treime din populația țării, va ceda propagandei proruse a socialiștilor, va fi târziu să ne mai facem planuri sau speranțe. Eventual ne vom face planuri de plecare. 

Dar chiar și așa, mulțumiți de rezultat, ar trebui să ne gândim, măcar din când în când, cum ne privesc cei din afară. În primul rând, mi s-a părut aproape amuzant că am aflat rezultatele alegerilor în aceeași secundă în care au apărut online. Și pentru că nu aveam acces la internet, am primit informația de la un poet (și prieten) din București.

Al doilea lucru care poate părea amuzant, dar e mai degrabă trist, constă în felicitările primite. O mulțime de oameni deosebiți mi-au scris că vor să felicite Chișinăul. Așa că acum, pe această cale, transmit și eu felicitările lor tuturor celor care au votat pentru direcția pe care o avem.

Poate că nu ne gândim la cât de mult se preocupă de ceea ce alegem oamenii cărora chiar le pasă de noi. Grija lor ar trebui să ne dea de gândit, să înțelegem că suntem acel elefant care se leagănă pe o pânză de păianjen și, în mod cu totul miraculos, pânza rezistă.

E exact imaginea politicii moldovenești și, implicit, a vieții noastre. O pânză care poate în orice moment să cedeze, dar pe care alegătorii din Chișinău o cârpesc și o întăresc la toate alegerile pentru primărie. Și pentru că politica noastră e tot mai șubredă, iar politicienii sunt corupți până la ultimul, putem să ne imaginăm că an de an, exact ca în cântecul învățat la grădiniță: „și fiindcă ea / nu se rupea / a mai venit un elefant”.
Deci, dezvoltând imaginea, avem deja 101, nu de dalmațieni, ci de elefanți, la care se mai adaugă procurori, primari, judecători și așa mai departe. Dacă e să facem haz de necaz, putem recunoaște că avem mai mulți elefanți în Moldova decât în Africa.

Iar pânza pe care se leagănă ei suntem noi, cu nivelul nostru de trai exact la fel de subțire și șubred. Noi, cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa, cu salarii prea mici pentru medicamente, cu pensii mizerabile, cu un nivel de corupție inimaginabil.

Moldova nu are nici un politician care să aibă o viață la fel de grea și plină de lipsuri cum e a noastră. Și cu toate astea suntem atât de ușor de păcălit cu estu’ și cu vestu’. E atât de ușor să fim convinși că poate „înainte era mai bine” și să repetăm greșelile din trecut. Și nu doar pentru că propaganda socialistă prinde bine, ci, în primul rând, fiindcă toți politicienii noștri sunt niște elefanți, cu case și mașini, concedii în străinătate, copii la studii în Europa.

Și atunci cum să ne mai mire că toți cei din afară stau cu ochii pe noi ca pe butelie?