Astăzi 20 Ianuarie 2019, Duminică - Ultima actualizare la 19 Ianuarie 2019
Abonamente

Opinii & Editoriale 14 Februarie 2017, ora 06:43

Marime Font

Cum are loc un proces penal în justiția noastră în proces de reformare

În august 2013, presa vuia despre o reținere ieșită din comun a unei doctorese și a soțului ei, fost polițist, care erau acuzați de escrocherie în proporții deosebit de mari, după ce ar fi deposedat de imobile, prin înșelăciune, cel puțin 19 persoane vulnerabile, o mare parte dintre care au decedat sau au dispărut în scurt timp după ce și-au pierdut locuințele. 

Reținerea mediatizată cu interes sporit

Cei doi au fost încătușați în fața camerelor de luat vederi de către mascați înarmați până în dinți, deși la prima vedere nu reprezentau niciun pericol. În aceeași zi, responsabili din poliție și procuratură au anunțat în cadrul unei conferințe de presă că inculpații ar fi folosit în activitatea lor infracțională substanțe psihotrope și că ei, dacă vinovăția le va fi dovedită, riscă de la 8 până la 15 ani de închisoare. Fostul șef al Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug, și actualul procuror-șef Anticorupție, Viorel Morari, declarau atunci că urmărirea penală continuă. Și că, de se va constata implicarea în această schemă criminală a notarilor, procurorilor sau a altor angajați ai instituțiilor de stat, aceștia toți vor fi neapărat trași la răspundere penală.
Lumea a răsuflat ușurată, auzind-i. În mod deosebit s-au bucurat de triumful dreptății victimele celor doi și rudele acestora. „În sfârșit, s-au apucat serios de lucru”. Am auzit aceste cuvinte din gurile mai multor oameni și țin minte cu precizie că anume așa a fost, pentru că eu însumi eram implicat în investigarea acestui caz. Cu doi ani mai devreme, mi-au bătut la ușă familiile unor regretați chișinăuieni care au decedat în circumstanțe suspecte și apoi apartamentele lor au ajuns în proprietatea inculpaților. Schema era atât de bine pusă la punct, încât nici cei care mi-au cerut ajutorul, nici eu, n-am crezut că poliția și procuratura vor mișca un deget pentru a o distruge. De bine de rău, în ea erau implicați într-adevăr și notari, și polițiști, și procurori, și medici, și asistenți sociali. Înțelegând că mașinăria statului nu poate să-și nimicească propria creatură, am cercetat cazul cu maximă atenție și, împreună cu alți colegi de-ai mei, am hotărât să facem un film despre neghiobia aceasta. Este vorba de serialul documentar „La Hanul Morții” care îi are ca protagoniști anume pe cei doi. După cum a scris și presa anterior, este vorba despre medicul de familie din Durlești Nadejda Ghirba și fostul polițist Gheorghe Vintaniuc.

Procurorii au pierdut probele în cazul celui mai scump apartament

A trecut de atunci ceva vreme și lumea a dat uitării acest caz. Moldovenii credeau că au înflorit și lăcrămioarele în curtea lor. Totuși, peste câteva luni, din cauza că procurorii întârziau cu remiterea dosarului în instanța de judecată, inculpații au fost eliberați din arest preventiv. Deși inițial se vorbea de 19 cazuri, în cele din urmă, în judecată au ajuns doar cinci. Când am cerut explicații, procurorii ne-au spus că celelalte episoade vor fi conexate numaidecât după ce va fi încheiată urmărirea penală.

Deosebit de suspectă pare a fi tărăgănarea înaintării acuzării pe cazul unui bărbat privat de libertate de către inculpați și complicii lor în propria sa locuință din inima Chișinăului. Apartamentul se află chiar lângă Catedrală, într-o clădire recunoscută drept monument de arhitectură și este, cel mai probabil, cel mai scump apartament pe care l-au obținut prin înșelăciune cei doi. La momentul reținerii lor, anume în sângele acestui bărbat au fost depistate substanțe psihotrope. Inclusiv din aceste considerente, inițial, procurorii afirmau că acest caz va ajunge primul în judecată.


De atunci au trecut patru ani și cei doi sunt liberi în continuare, iar procurorii nu au mai remis în instanța de judecată niciun singur episod. Atenție, nici chiar episodul despre care vorbeam mai sus. După atâta amar de timp, procurorii spun că încă nu au găsit probe suficiente despre vinovăția inculpaților în acest caz. Adică, în anul 2013, dovezile existau din plin și erau mai mult decât evidente, după cum au arătat și investigațiile noastre, iar acum s-a întâmplat o minune și toate probele s-au epuizat… Vrei nu vrei, te întrebi: poate că prețul și locul amplasării apartamentului este la mijloc și poate că imobilul respectiv a fost deja juruit altcuiva de către inculpați, în schimbul libertății?
Nu este o părere subiectivă, ci doar o întrebare pe care ne-o punem, pornind de la modul în care decurge urmărirea penală pe acest dosar, precum și de la alte fapte care au legătură directă cu inculpații și care s-au întâmplat pe parcurs.

Femeia care se vrea să moară

În primul rând, pe unul din cazurile care se află în judecată, partea vătămată este Valentina din filmul „La Hanul Morții”, care, după ce a fost lipsită de apartament, trăiește de ani buni în stradă. De regulă, ea înnoptează la poarta casei unde locuiau inculpații, imobil pe care ei l-au preluat la fel de abuziv de la trei frați. Toți trei sunt morți. Firește că inculpații nu o primesc în casă, chiar dacă afară îngheață pietrele. Dimpotrivă, din spusele vecinilor, ei o alungă de la poartă, ca pe-o străină. Inițial, poliția a anunțat că Valentina este dispărută și a găsit-o doar cu ajutorul nostru. Apoi, la insistențele noastre, procurorii ne-au promis că vor face tot posibilul pentru a o interna deocamdată la un azil pentru bătrâni. Noi am anunțat despre aceasta și Ministerul Protecției Sociale, și Direcția Asistența Socială.
Suntem în a patra iarnă de atunci, dar nimeni nu și-a amintit de Valentina. Ar trebui să recunosc că deseori ea este hrănită de cineva din rudele mele, care a aflat despre ea din film… Totodată, observând lipsa totală de reacție, dar și de bun simț a tuturor instituțiilor statului, apare o altă întrebare: cine are nevoie de moartea Valentinei? Pare-se că nimeni altcineva, în afară de inculpați și cei care ar fi putut intra în cârdășie cu aceștia, pentru a le fi asigurată libertatea. Dacă Valentina va dispărea de pe lume, nu va mai exista proprietarul de drept al apartamentului său, cu atât mai mult cu cât ea nu are nici părinți vii, nici soț, nici copii.

Procurorii, polițiștii și notarii rămân neatinși

În al doilea rând, nimeni dintre notarii, polițiștii și procurorii care, din varii motive, au acordat protecție inculpaților în perioada „activității lor criminale” dacă îl citez pe Bodrug, nici nu a ajuns în vizorul urmării penale. Și aceasta chiar dacă, în filmul „La Hanul Morții” este demonstrată participarea – fie din rea-voință, fie din incompetență - a mai multor notari și reprezentanți ai instituțiilor de drept la această operă malefică. Când am anunțat despre cele întâmplate Ministerul Justiției, ni s-a spus că activitatea celor 14 notari despre care se vorbește în primul episod al filmului va fi verificată. În scurt timp după aceasta ne-am trezit atacați în judecată de vreo zece notari. Până în prezent, doar un dosar este pe rol. În schimb, Ministerul Justiției a luat apă în gură.
Despre polițiști e mai dificil să vorbim, întrucât inculpatul a lucrat la Interne și numele celor care puteau fi trași la răspundere în cazul unei investigații serioase este prea mare. Totuși, există un procuror, cel puțin unul, care și astăzi ocupă aceeași funcție și datorită căruia inculpații au putut să-și realizeze nestingheriți planurile. Nici măcar lui nu i-a fost înaintat barem statutul de bănuit.

Tergiversarea ca privilegiu pentru dispariția fizică a martorilor

Or, lucrurile au rămas pe vechi și nimic nu s-a schimbat după mediatizata și promițătoarea reținere a celor doi. În judecată, procesul continuă cu pași de melc. Timp de patru ani, instanța a audiat doar patru din cele cinci părți vătămate și doar o parte dintre martorii unei singure părți vătămate. Ar trebui să fim atenți la faptul că martorii morților care au rămas fără apartamente sunt tot bătrâni. Și, între timp, mor și ei. Adică procesul rămâne fără martori. Dacă și în cazul celorlalte patru episoade martorii vor fi audiați la fel de încet, ne mai așteaptă 16 ani de audieri. După care, de vor fi audiați martorii inculpaților, vom mai pierde circa 20 de ani. În cele din urmă, dacă și inculpații, procurorii sau judecătorii vor mai fi în viață, inculpații vor putea să se aleagă cu o pedeapsă minimă de închisoare fără executare sau, de ce nu, de achitare. În acest timp, inculpații ar putea să mai deposedeze de locuințe pe cineva, de ce nu…
Mai sus am descris felul în care are loc un proces penal în R. Moldova. Asemenea exemple sunt foarte multe în țara noastră, mai ales atunci când în joc sunt interesele cuiva cu bani grei. În cazul oamenilor mici, sentința este pronunțată cât ai zice pește. Atunci toate probele și mărturiile, și acuzațiile, sunt floare la ureche, vorba poetului.  

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 23:29

 Președintele Dodon, a avut astăzi un program de lucru foarte aglomerat. Dimineața și-a tras un selfie făcător de minuni cu Mitropolitul Vladimir, mai apoi si-a tras niște poze la federația de șah iar la finele zilei de lucru, s-a filmat în chiloți cum se crucește in fața...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:22

 Polonezii și-au luat adio de la primarul orașului Gdansk, Pawel Adamowici, unul dintre cei mai respectați politicieni din țară, asasinat de un dezechilibrat mintal, duminica trecută. Peste 50 de mii de oameni au luat parte la funeralii în orașul-port de la Marea Baltică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:17

 România se pregătește din vara anului trecut, sub coordonarea prim ministrului, pentru retragerea Marii Britanii din UE fără un acord. Este una dintre precizările făcute de Ministerul de Externe pentru Știrile TVR.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:13

 Mii de persoane au protestat sâmbătă în capitala Ungariei, Budapesta, împotriva Guvernului condus de prim-ministrul Viktor Orban şi a legii care modifică regimul orelor suplimentare, relatează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 22:08

 Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj cere Ministerului Educației retragerea titlului de doctor acordat fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, confirmând după un an de cercetări că aceasta și-ar fi plagiat teza de doctorat,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:49

 Dacă ești român, e imposibil să îți fi petrecut copilăria fără să fi auzit de celebrul deochi. Știi povestea: venea o rudă în vizită, seara se întâmpla să te simți rău, așa că părinții sau bunicii tăi trăgeau concluzia cea mai logică...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:45

 Tabelul periodic a fost descoperit într-un laborator de chimie de la University of St. Andrews, din Scoția. În depozitul departamentului de chimie nu s-a făcut curățenie generală încă de la deschiderea din 1968. Un efort de acest fel a fost făcut în 2014, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 21:40

 Trei turişti, între care un copil de 14 ani, care s-au rătăcit în Munţii Făgăraş, pe Valea Arpaşului, au fost recuperaţi de jandarmii montani după mai bine de 12 ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 12:54

 Cel puţin o dată pe an – de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie (perfectă sincronizare a celor două ţări, România şi Republica Moldova!) – e de bun simţ să-i chestionăm pe urmaşii lui Vasile Alecsandri, cum e cu lectura poeziei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 12:22

Investiții masive, gazoducte, atragerea Serbiei în acordul de liber schimb al Uniunii Euroasiatice și alte „minuni”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 11:32

 Simona Halep, numărul 1 mondial a întâlnit-o în Turul III de la Australian Open pe jucătoarea americană Venus Williams. Simona a câștigat în două seturi 6-2 6-6-3. În sferturile de finală Simona Halep o va înfrunta pe mult mai celebră Serena...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 11:20

 Miliardarul Bill Gates, în vârstă de 63 de ani, a fost surprins, în weekend, în timp ce aștepta la coadă de la un fast-food din Seattle să-și cumpere burger, cartofi prăjiți și suc.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 11:04

 Reporterii e la Deschide.MD , au reușit să afle cine este „eroul” pentru care mai mulți reprezentanți ai societății civile s-au grăbit să-l linșeze public pe polițist pentru faptul că a refuzat să-i răspundă acestuia în limba rusă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 08:08

Ex-primarul municipiului Chișinău, vine cu acuzații dure în adresa unuia dintre liderii ACUM – Andrei Nastase.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 07:41

 Abou Zakkour, un bărbat în vârstă de 68 de ani, locuitor al oraşului sirian, Aleppo, a devenit cunoscut drept Omul Galben. El se îmbracă în această culoare de 35 de ani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 07:35

 Ministrul de stat pentru Europa şi America al Regatului Unit, Sir Alan Duncan, i-a transmis ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, că indiferent de deznodământul procesului Brexit, drepturile cetăţenilor români din Marea Britanie vor fi respectate,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Ianuarie 2019, ora: 07:25

 Dacia Duster cu șenile este unul dintre cele mai utile automobile create vreodată. Și asta nu doar pentru că ne-ar fi tuturor necesară, la ce drumuri avem.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 22:43

 Pe principul cui pe cui se scoate, un bărbat care putea să moară din cauza alcoolului a fost supus unei intervenții chirurgicale în care medicii au fost nevoiți să pompeze o cantitate impresionantă de bere în corpul său.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 16:00

 Rusia va înlocui legendarele pistoale de tip Makarov - în armată şi poliţie - cu o nouă armă armă care poate funcţiona la o temperatură de până la -70 de grade Celsius şi să străpungă o vestă antiglonţ de la distanţa de 100 de metri, a anunţat vineri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 14:18

Un fotograf profesionist a avut nevoie la Orheiland de ajutorul pazei pentru ași convinge copilul să meargă acasă, după 4 ore de distracții și plimbare. Alexandru Kiriak a fotografiat Orheiland-ul de noapte de la înălțime, iar pozele ilustrează o atmosferă parcă desprinsă din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 12:51

Încă o mostră de ipocrizie, oferită de liderul PPDA, Andrei Năstase. După ce, în anul 2015, a catalogat PLDM drept partid implicat în furtul din sistemul bancar, astăzi acesta cooperează intens cu cei pe care i-a blamat. Mai mult, oameni din anturajul fostului șef al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:48

Regele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi,  împlinește astăzi 71 de ani!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:47

Nu există alternativă pentru Republica Moldova decât continuarea procesului de apropiere de Uniunea Europeană, a declarat ministrul de externe român, Teodor Meleşcanu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:43

 Rachete cu o rază de acțiune până la 500 kilometri se află acum la o distanță de 400 de kilometri de teritoriul ucrainean

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Ianuarie 2019, ora: 11:16

Guvernul a dispus astăzi majorarea numărului buletinelor, dar și a secţiilor de vot pentru alegerile din 24 februarie, destinate moldovenilor de peste hotare. Astfel, numărul buletinelor va crește de la 3 mii la 5 mii la o secție. În total, numărul buletinelor va crește cu peste...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)