Frumusețe

Cum asiguri o protecţie optimă tenului în anotimpul rece

Pentru că vine frigul, nu putem să ne gândim că va fi suficientă doar o cremă hidratantă pentru a putea trece cu bine de perioada rece. Gerul şi vântul nu sunt tocmai ceea ce trebuie pentru tenul nostru. În sezonul rece, hidratarea tenului este la fel de importantă ca și hainele groase, cizmele sau mănuşile. O cremă hidratantă pe bază de ulei mult mai grasă şi mai hrănitoare decât cea pe care o foloseşti pe timpul verii este absolut necesară. De asemenea, este foarte important să nu foloseşti produse cosmetice care conţin alcool, pentru că acestea usucă şi mai tare pielea. Pentru a fi complet sigură că tenul tău se va bucura de hidratare şi, automat, de protecţie, ar fi bine să încerci să porţi crema de faţă în poşetă. Astfel, de câte ori pleci de la lucru spre casă poţi să îşi protejezi tenul. Iată ce poţi să mai faci pentru a-ţi proteja tenul iarna:

Consumă lichide

Știi foarte bine că trebuie să consume zilnic doi litri de lichide. Indiferent că sunt ceaiuri, sucuri, de preferat cele naturale, sau poate chiar apă, consumul de lichide este esenţial. Dacă nu vrei să bei atât de multă apă, poţi încerca să bei ceaiuri. Acum este o gamă foarte variată de plante aromate care pot deveni băuturi delicioase în zilele reci. Încearcă ceaiul verde, alb sau negru care conţin foarte mulţi antioxidanţi, atât de benefici pentru sănătatea noastră. Iarna este unul dintre anotimpurile în care trebuie să avem grijă la hidratare.

Renunţă la băile fierbinţi

Apa foarte caldă îndepărtează uleiurile naturale pe care pielea le produce şi care asigură hidratarea atât de necesară. Totuşi, dacă preferi băile fierbinţi, este indicat să foloseşti geluri de duş care conţin uleiuri, care nu îţi vor usca şi mai mult pielea. După ce ai ieşit din baie, foloseşte creme de corp hidratante, chiar dacă gelul de duş a fost unul pe bază de uleiuri.

Nu uita de exfoliere

Exfolierea săptămânală este unul dintre trucurile care vor ajuta pielea să iasă cu o notă bună din sezonul rece. Indicat este să o faci seara! Pielea este mult mai sensibilă după exfoliere şi ar fi bine să nu mai expui tenul intemperiilor.

Măştile de faţă

Măştile puternic hidratante sunt asul din mâneca fiecăreia. Cele mai bune tratamente sunt cele pe care le prepari tu, din ingrediente naturale. În perioada rece poţi folosi cu multă încredere bananele, uleiul de măsline sau cel de migdale, sau mierea de albine pentru a-ţi hidrata şi hrăni tenul.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *