Actualitate

Cum au ajuns românii pe LISTA NEAGRĂ la centrul de transplant din Viena. Fost ministru al Sănătăţii: Este de o iresponsabilitate…

Anunţul a fost făcut marţi chiar de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care susţine că spitalul nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol şi că blocarea transplantului într-un asemenea mod este „puţin în afara legii”. Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu îl contrazice, însă, pe Bodog, arătând că este vorba despre o „scrisoare de intenţie” semnată cu Eurotransplant valabilă până la sfârşitul acestei luni şi care ar fi trebuit înnoită, dar de care autorităţile nu s-au preocupat până acum.  

Contactat de Gândul, Voiculescu a precizat că îi este „foarte greu” să înţeleagă cum s-a ajuns într-o astfel de situaţie. „Nu poţi să te gândeşti la asta cu o săptămână şi jumătate înainte să expire. Este de o iresponsabilitate… ”, a declarat fostul şef de la Sănătate. Explicaţii, totuşi, există. Concret, „atât Eurotransplant, cât şi AKH au fost ţinta unor acuzaţii fără precedent, complet nefondate şi extrem de grave”, spune Voiculescu, „pentru că experţii de la Eurotransplant, printre care şi profesorul Laufer de la Viena, au fost ameninţaţi de o casă de avocatură din România, cea a Spitalului ‘Sfânta Maria’, deci o casă de avocatură plătită din bani publici că se vor lua măsuri legale împotriva lor” şi că un contract al Spitalului AKH din Viena cu România este cercetat de procurori.

Rezolvarea ar fi refacerea colaborării cu instituţiile internaţionale implicate şi măsuri „urgente” împotriva celor care au declanşat această criză, pentru că românii aflaţi pe lista de aşteptare sunt puşi în acest moment în situaţia în care ar putea fi nevoiţi să meargă chiar la 2000 de kilometri distanţă, la doctori pe care nu-i cunosc şi care nu le ştiu istoricul medical, pentru a-şi salva viaţa.

Protocolul despre care actualul ministru al Sănătăţii spune că a fost denunţat unilateral de clinica de la Viena este, de fapt, o scrisoare de intenţie care trebuie înnoită periodic, explică fostul şef al portofoliului de la Sănătate, un document negociat cu Eurotransplant, nu direct cu AKH Viena, şi care permitea României să trimită în continuare pacienţi către Viena şi, teoretic, către alte centre din state semnatare ale unei asemenea înţelegeri pentru transplant pulmonar.

„E important de înţeles aici şi cam care e raportul. Raportul e undeva de 4 la 1. Sunt vreo 40 de pacienţi români care au fost tranplantaţi, deci vorbim despre 40 de plămâni de la străini care au fost folosiţi pentru pacienţi români, în condiţiile în care noi am trimis, şi aici trebuie să mai întrebaţi la ANT, dar noi am trimis vreo zece. Iar asta s-a întâmplat numai în ultimul an, an şi jumătate, în ultimele 12-18 luni”, explică Voiculescu, precizând că balanţa înclina clar în favoarea României.

Problema a intervenit, însă, în momentul în care au început să se arunce acuzaţii extrem de grave referitoare la faptul că fostul ministrul de la Sănătate ar fi încercat să ducă organele românilor în străinătate, dar şi cu ţintă directă la aceste instituţii internaţionale despre care s-a spus că „vezi-Doamne, ar vrea să ne ia nouă organele şi să le ducă în Germania”, îşi aminteşte fostul ministru care spune că îi este extrem de greu să înţeleagă cum s-a ajuns într-o astfel de situaţie.

„Nu poţi să te gândeşti la asta cu o săptămână şi jumătate înainte să expire. Este de o iresponsabilitate… Şi mie mi-e foarte greu să înţeleg. Efectiv mi-e foarte greu să înţeleg. Se poate presupune că nu există un interes pentru colaborarea cu Eurotransplant şi dacă vă uitaţi la modul de funcţionare al Eurotransplant o să vedeţi că principiile de bază sunt cel al transparenţei, ceea ce se cheamă în engleză ‘contributing’. Reguli clare. Or orice apropiere de Eurotransplant este posibilă doar în măsura în care respectăm şi noi aceleaşi principii”, a spus Voiculescu pentru Gândul.

În cei peste zece ani de zile de când funcţionează înţelegerea cu Eurotransplant, toţi cei aproximativ 40 de pacienţi au mers pentru demararea procedurilor la Viena. Brusc, lucrurile nu mai funcţionează, iar o explicaţie ar putea fi acuzaţiile lansate de autorităţile române către experţii de la Eurotransplant şi atitudinea oficialilor şi instituţiilor implicate.

„Ce s-a întâmplat este că atât Eurotransplant, cât şi AKH au fost ţinta unor acuzaţii fără precedent, acuzaţii complet nefondate şi extrem de grave. Practic, experţii de la Eurotransplant, printre care şi profesorul Laufer de la Viena, au fost ameninţaţi de o casă de avocatură din România, casa de avocatură a Spitalului Sfânta Maria, deci o casă de avocatură plătită din bani publici. Aceasta a ameninţat nişte experţi străini invitaţi de ministru spunându-le, printre altele, că se vor lua măsuri legale împotriva lor şi că Spitalul AKH Viena este cercetat, un contract al lor cu România este cercetat de procurori”, a spus fostul ministru.

Or, „nu poţi să arunci acuzaţii împotriva unor instituţii internaţionale demne de tot respectul, cum este AKH şi cum este Eurotransplant şi să te aştepţi ca asta să nu aibă niciun fel de consecinţe. Dacă motivele sunt fix astea sau dacă mai există şi altceva la mijloc, asta probabil că n-o să aflăm niciodată, pentru că niciodată AKH n-o să spună că nu mai vor să trateze pacienţi români pentru că n-au chef să ajungă la procuratură în România, pentru că n-au chef să fie acuzaţi că iau organele românilor. Sunt nişte reguli, nu se judecă totul la tribunal”, a ţinut să lămurească Vlad Voiculescu.

Motivele pentru care s-a ajuns într-o astfel de situaţie critică sunt multe, începând cu investiţia a mai mult de 10 milioane de euro de la Spitalul „Sfânta Maria”, direcţionată către înfiinţarea unui „centru de excelenţă pentru transplant” în care, de fapt, nu s-a făcut nicio operaţie niciodată, scrie Voiculescu pe Facebook. Fostul ministru compară situaţia cu cea a barocamerei de la Floreasca, mai ales în condiţiile în care în tot acest timp nu a fost angajat nici un chirurg care să fi realizat vreodată un transplant pulmonar.

Soluţia? În primul rând refacerea relaţiilor cu instituţiile implicate şi luarea unor măsuri împotriva celor care au determinat apariţia unei asemenea crize, crede Voiculescu. Pentru pacienţi, însă, o rezolvare trebuie găsită rapid, pentru că românii aflaţi pe lista de aşteptare sunt puşi în acest moment în situaţia în care ar putea fi nevoiţi să meargă chiar la 2000 de kilometri distanţă, la doctori pe care nu-i cunosc şi care nu le ştiu istoricul medical, pentru a-şi salva viaţa. „Nu e un lucru banal, e extrem de grav ce se întâmplă”, încheie fostul ministrul al Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii susţine că „protocolul” a fost „denunţat unilateral” de AKH Viena şi că acest lucru este „puţin în afara legii”

Declaraţiile lui Vlad Voiculescu pentru Gândul vin în contextul în care, marţi, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că a fost informat de centrul de transplant din Viena că pacienţii români nu mai pot fi primiţi pentru operaţii, motivul fiind legat de scăderea capacităţii centrului. Potrivit ministrului, instituţia a încălcat protocolul.

„Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunţat că din cauza scăderii capacităţii centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament. Am luat legătura cu preşedintele ANT-ului. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspuns oficial. În mod normal, cei de la ANT trebuia să aibă minim două centre cu care să lucreze, însă această blocare a transplantului unilaterală este puţin în afara legii", a declarat Florian Bodog, Ministrul Sănătăţii.

Ministrul a mai spus că urmează să aibă o întălnire cu reprezentanţii ANT şi cu primarul general al Capitalei pentru a discuta problema legată de centrul de transplant. Florin Bodog a precizat că nu este mulţumit de cum gestionează Agenţia Naţională de Transplant, urmând să evalueze activitatea instituţiei.

„Problemele pentru transplantul de plămâni nu se rezolvă peste noapte. Urmează să avem o întâlnire cu toţi specialiştii şi cu reprezentanţii ANT-ului pe această temă şi voi avea o întâlnire si cu Primarul Capitalei. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant din Praga şi Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânşii. Timpii de aşteptare sunt destul de mare pentru transplant, dar noi vom depune toate eforturile pntru deblocare", a adăugat Bodog.

Scandalul legat de centrul de transplant de la Spitalul „Sfânta Maria” a început anul trecut, în noiembrie, după ce fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis închiderea centrului pentru că nu erau respectate toate procedurile. Actualul ministru al Sănătăţii a explicat că până nu va primi toate explicaţiile cerute de la ANT, centrul nu va funcţiona.

Ulterior au apărut acuzaţii referitoare la faptul că fostul ministru tehnocrat ar trimite organele românilor în străinătate sau i-ar direcţiona special pe pacienţi către AKH Viena pentru că ar deţine acţiuni la clinica respectivă. Ca urmare a acestor declaraţii publice, de curând, Voiculescu,a anunţat că îi va da în judecată pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, şi pe Narcis Copscă, managerul spitalului Sfânta Maria, în legătură cu declaraţiile referitoare la transplantul de plămâni.

„Îi voi da în judecată pe doamna Gabriela Firea şi pe domnul Narcis Copcă. Voi avea plăcerea să prezint întregul fir al evenimentelor foarte curând. Si va fi interesant", a scris Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook, ataşând un clip cu declaraţii ale lui, ale Gabrielei Firea şi ale lui Narcis Copcă, în legătură cu activitatea Spitalului Sfânta Maria, Vlad Voiculescu susţinând că unitatea medicală nu este pregătită de efectuarea unor transplanturi pulmonare.

sursa: gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *