Actualitate

Cum au apărut „Balcanii“, povestea unei denumiri inventate. Occidentalii vedeau această zonă ca pe un pol al sălbăticiei şi violenţei

”Balcanii” este o sintagmă folosită astăzi la discreţie pentru a descrie fie o realitate geo-politică, fie o anumită realitate socio-culturală. Mulţi nici măcar nu ştiu la ce se referă cu exactitate când folosesc cu uşurinţă expresii de genul ”mix balcanic”, cultură balcanică”, ”balcanisme” sau ”stil balcanic”. De altfel, ”Balcanii” sunt recenţi şi aşa cum arată o serie de specialişti nici nu descriu cu totul realităţile de la sud de Dunăre.

Este pur şi simplu o expresie inventată de occidentali pentru a descrie o regiune ambiguă pe care o considerau primitivă, ciudată şi mai ales violentă. Pentru oamenii de acum 150 de ani, balcanic însemna agresiv, necivilizat. Odată inventată şi impusă, sintagma de balcanic şi Balcanii a devenit o etichetă greu de schimbat, care a ajuns să definească o regiune multietnică şi multiculturală, care şi astăzi încearcă să-şi impună propria identitate.

De la ”Turcia Europeană” la ”Balcani”, o eroare geografică valabilă şi astăzi

Aşa cum arată specialistul Mark Mazower, ”Balcanii” nici măcar nu existau acum 200 de ani. Nimeni nu cunoştea această denumire. Zona de la sud de Dunăre, aferentă Bulgariei, Serbiei, Macedoniei, Muntenegrului, Bosniei, Albaniei şi Greciei de astăzi, purta numele de ”Turcia europeană”, fiind o zonă integrată Imperiului Otoman. De altfel, otomanii îi spuneau simplu Rumelia unei părţi din aceasta. Pentru occidentalii erudiţi, Balcanii de astăzi erau fie Moesia, Tracia, Macedonia sau Epir, denumiri consacrate din antichitate şi până în secolul al XIX lea. Abia în secolul al XIX-lea apare din neant ”balcanul”. Este un cuvânt care apare pentru prima dată în notările unui călător din 1854 care traversa zona Bulgariei de astăzi. Acesta spune la un moment dat că ”urma să traversăm un balcan”. Iar mai departe acelaşi călător spune că în limba localnicilor ”balcan” însemna, de fapt, o creastă muntoasă.

”Aşteptările mele au crescut auzind că urma să traversăm un balcan. Dar am descoperit în scurt timp că acest nume pompos se referea doar la o creastă care despărţea apele sau o trecătoare montană fără să dea naştere unui peisaj măreţ sau romantic”, preciza acesta.

În scurt timp denumirea de ”Balcani” a ajuns să desemeneze întregul lanţ muntos care străbătea regiunea, cunoscut în Antichitate drept Munţii Haemus. Mai apoi, aşa cum arată Mazower, geografii occidentali, în mod eronat, au extins denumirea întregii regiuni, incluzând aici chiar şi Principatele Române, la acea vreme vasale ale Imperiului Otoman. ”Până la acel moment( n.r. sf sec XIX) o mână de geografi extinseseră deja termenul la întreaga regiune, mai mult dintr-o supoziţie greşită şi anume că lanţul balcanic se întindea de-a lungul Peninsulei din sud-estul Europei”, precizează Mark Mazower în lucrarea ”Balcanii”.

Această regiune ajunsese în atenţia opiniei publice din Europa de Vest cu ocazia Războaielor ruso-turce din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, dar şi anterior, cu ocazia revoltelor populaţiilor din această zonă împotriva stăpânirii otomane. Până la acea dată, ”Balcanii” erau doar ”Turcia europeană” sau Rumelia, o regiune puţin cunoscută şi puţin vizitată de locuitorii regiunilor considerate civilizate. În cele din urmă, la începutul secolului XX, regiunea a fost numită oficial ”Balcanii” sau Peninsula Balcanică şi cuprindea toate naţiunile care au făcut parte din ”Turcia europeană”, inclusiv Regatul României. ”Pământurile pe care ultima generaţie de geografi le descriseseră drept ”Turcia europeană”, dar pe care noile schimbări politice ne-au obligat să le redenumim. Termenul folosit este ”Penisula Balcanică” sau pur şi simplu ”Balcanii”, se arăta într-o lucrare din 1917 care tratat ”Chestiunea Orientală”.

O zonă obscură scoasă din anonimat de războaie şi revolte

Populaţiile din ”Turcia Europeană” erau practic necunoscute occidentalilor. Nimeni nu-şi imagina, nici măcar în secolul al XIX-lea că în regiunea proaspăt botezată, la acea vreme, ”Balcanii”, existau mai multe popoare cu propriile lor vise de independenţă şi autodeterminare. De altfel, simpla idee că există popoare care-şi doreau independenţa în Balcani stârnea hohote de râs în saloanele aristocratice sau cercurile politice europene. ”Până şi în zilele noastre nu auzim adesea oameni întrebând cui aparţin populaţiile creştine din Turcia? Să fie vorba de Rusia, Austria, Franţa? Şi atunci când un visător răspunde ”Aceste populaţii îşi aparţin lor înseşi”, cât amuzament şi câtă milă nu încap într-o asemenea utopie”, scria un intelectual francez de la jumătatea secolului al XIX-lea. Singurul lucru care se ştia despre aceste populaţii era religia lor comună şi majoritară. Occidentalii ştiau că este vorba despre populaţii ortodoxe. În consecinţă, din punctul de vedere al central şi vest-europenilor, trebuiau să fie fie slavi, fie greci.

Despre alte populaţii cu denumiri şi culturi distincte, nu se ştia mai nimic. Nici măcar despre Principatele Române, intrate doar în atenţia celor care călătoreau în zonă sau a militarilor care participau la diferitele conflicte disputate între ruşi, turci şi austrieci în această regiune. ”Până destul de târziu toţi ortodocşii de sub turci apăreau în ochii majorităţii europenilor drept greci”, scria istoricul britanic Freeman în 1877.

De altfel, şi Karl Ritter, un cunoscut intelectual german, propunea ca regiunea să se numeasă ”Peninsula Grecească”. Pentru alţi savanţii ai perioadei, dar şi pentru mulţi oameni politici, Balcanii erau o mare slavă de religie ortodoxă. Tocmai de aceea mulţi politici ai vremii îşi imaginau că la un moment dat ”Turcia Europeană” se va împărţi într-o confederaţie a slavilor şi într-una a grecilor. ”Mult după apariţia naţionalismului slav, era dificil de intuit ce tipuri de state şi naţiuni vor urma turcilor. Unii comentatori îşi imaginau o multitudine de state creştine autonome, aflate sub suzeranitate otomană, în timp ce alţii preconizau împărţirea regiunii într-o federaţie a slavilor de sud şi un stat grec. Aproape nimeni nu a anticipat fragmentarea care a avut loc în realitate”, scrie Mazower.

De altfel, revoltele populaţiilor din ”Turcia europeană” şi interesul rusesc în zonă, cel care, de altfel, a şi provocat ultimul război ruso-turc, a atras atenţia asupra acestui teritoriu obscur şi foarte puţin cunoscut. Scuturarea jugului turcesc şi formarea de naţiuni independente precum Grecia, Bulgaria, Serbia, Muntenegru sau Regatul României au atras atenţia opiniei publice europene şi au stârnit curiozitatea. Zona a devenit şi mai interesantă odată cu luptele pentru putere între noile naţiuni balcanice.

Odată cu dispariţia ”Turciei Europene” pentru intelectualii, dar şi oamenii de stat europeni apărea ca o necesitate redefinirea şi mai ales redenumirea acestei zone.Aşa a fost impusă noţiunea de Peninsulă Balcanică sau Balcani. Evident, a existat şi o opoziţie a unor geografi ai vremii. ”Această regiune este numită în mod greşit Peninsula Balcanică”, scria un intelectual bulgar de la sfârşitul secolului al XIX lea. De aceeşi părere era şi un contemporan armean care spunea că de fapt zona poartă numele de Penisula Sud-Est Europeană şi în niciun caz Peninsula Balcanică.

O zonă violentă şi primitivă

Această regiune necunoscută şi abia descoperită pentru restul europenilor a devenit un adevărat generator de subiecte bune pentru scriitori, regizori, dar şi pentru bârfitori sau amatori de senzaţional. Imediat, în jurul ”Balcanilor” s-a creat o adevărată mitologie şi o încărcătură mare de prejudecăţi şi păreri preconcepute. În ciuda faptului că în regiune se aflau mai multe naţiuni independente cu tradiţiile şi obiceiurile lor, zona balcanică a fost percepută de restul europenilor din secolul XIX şi începutul secolului XX ca un tot unitar cultural şi social. Pentru aceştia, ”Balcanii” erau o regiune violentă, primitivă, dominată de o patimă aparte pentru sânge şi revoltă.

”De la bun început, noţiunea de Balcani a fost mai mult decât un concept geografic. Termenul, spre deosebire de precursorii săi, era încărcat de conotaţii negative – violenţă, sălbăticie, primitivism – într-o măsură pentru care e greu de găsit un echivalent.”, preciza Mazower în ”Balcanii”. În secolul al XIX-lea, regiunea balcanilor căpătase denumirea peiorativă de ”Europa sălbatică”,despre care europenii îşi imaginau că era populată cu haiduci, regicizi şi revoluţionari sângeroşi şi sălbatici. ”De ce Europa Sălbatică? Pentru că…termenul descrie cu acurateţe ţările sălbatice lipsite de legi dintre Adriatica şi Marea Neagră”, preciza Harry de Windt în anul 1907. De altfel, aceeaşi viziune asupra Balcanilor a fost reflectată pe parcursul secolului XX şi în literatură sau cinematografie. ”Violenţa era singurul lucru pe care îl ştiam despre Balcani”, scria Rebecca West în jurnalul său de călătorie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *