Timpul Liber

Cum curăţăm genţile din piele

Îngrijirea

Geanta de piele poate fi curăţată cu o ceapă: tăiaţi ceapa în două şi, cu partea interioară, curăţaţi bine locul pătat. După aceea, cu ajutorul unei cârpe, lustruiţi pielea.

De asemenea, genţile de piele pot fi curăţate cu ajutorul unei cârpe înmuiate într-un amestec de apă, săpun şi amoniac. După procedura de îndepărtare a petei, prelucraţi locul cu o cârpă înmuiată în ulei de ricin. O altă modalitate de a îndepărta pata de pe o geantă de piele este cu ajutorul unei creme hidratante. Aplicaţi crema pe piele timp de 20-30 minute, apoi îndepărtaţi-o cu ajutorul unei pânze curate.

Geanta albă din piele se va curăţa cu ajutorul unei cepe, apoi se va împrospăta cu nişte lapte în care s-a adăugat un albuş bătut. Geantă de culoare neagră se curăţă cu ajutorul unui tampon de lână, îmbibat uşor cu zaţ de cafea. Când pielea se va usca, ştergeţi-o cu o cârpă uscată.

Dacă aveţi o geantă de lac, aveţi grijă să o ştergeţi periodic cu o cârpă înmuiată în glicerină sau într-o soluţie specială pentru tipul respectiv de genţi.

Se recomandă ca genţile din piele întoarsă să fie curăţate cu o perie specială. Dacă pe suprafaţa genţii au apărut nişte pete lucioase, le puteţi îndepărta cu ajutorul unui amestec din lapte cald şi sodă caustică (o linguriţă de sodă la un pahar de lapte).

Păstrarea

1. Nu păstraţi genţile din piele în pungi de plastic, pielea trebuie să aibă acces la aer.
2. Nu lăsaţi genţile la soare sau la lumină. Culoarea se poate modifica.
3. Nu uscaţi genţile din piele pe calorifer, deoarece acestea îşi pot pierde forma.
4. Nu folosiţi în procesul de curăţare a genţilor acetonă sau alţi solvenţi duri.
5. Nu purtaţi lucruri grele într-o geantă de piele, deoarece se va deforma.
6. Nu pulverizaţi parfum pe geantă.


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *