Politică

Cum foloseşte Guvernul de la Chişinău sprijinul financiar din partea Uniunii Europene

 Oficiali europeni au spus că este o recompensă pentru reformele începute și un semn de încurajare pentru continuarea lor. Valentina Ursu l-a întrebat pe expertul Asociației de Politică Externă de la Chișinău, Eugen Revenco cât de bine sunt folosite ajutoarele europene de zeci de milioane de euro pe an primite de guvern.

Europa Liberă: Comisia Europeană a aprobat majorarea cu 30 la sută a fondurilor alocate anul acesta pentru Republica Moldova. Pentru ce dau europenii aceşti bani?

Eugen Revenco: „Comisarul european pentru dezvoltare a anunţat majorarea cu 28 de milioane de euro asistenţa pentru ajutoarele directe care se acordă din partea Uniunii Europene, suportul pentru reformarea sistemului energetic şi al doilea pentru dezvoltarea regională. Aceşti bani vin din fondurile, care erau preconizate în cadrul acestor facilităţi – mai mult pentru mai mult. Uniunea Europeană este încurajată de dinamica implementării angajamentelor asumate de Republica Moldova şi vine pentru a sprijini vorbele cu faptele, adică promisiunea de a acorda mai mult pentru cei care implementează mai mult. Şi este vorba nu în general de oricare domenii, pentru că domeniul de Interne este o catastrofă, iar ceea ce ţine de sectorul energetic dinamica este pozitivă şi aici vine suportul respectiv.”

Europa Liberă: Asistenţa din exterior, care a venit până acum, a putut fi gestionată aşa cum o cer cei din UE?

Eugen Revenco: „Eu înţeleg că nu au existat delapidări de fonduri, cel puţin nu există nici un indice în acest sens. Şi a doua: în ce măsură Moldova a fost capabilă să implementeze angajamentele asumate şi să valorifice asistenţa care a fost acordată. Iată aici, la încheierea condiţionalităţilor care au fost, Moldova avansează bine în dinamica care este, dar cu o capacitate de absorbţie, nu este Moldova o excepţie, şi nu este poate ţara cu cele mai mari dificultăţi, dar dificultăţi în capacităţile de absorbţie sunt. Şi aici trebuie să vorbim cu bună credinţă, pentru că sistemul de absorbţie nu este un sistem care depinde doar de o voinţă politică. Este nevoie şi de capacităţi, atitudini în Guvern şi nu doar în Guvern.”

Europa Liberă: Absorbţia ar trebui să fie făcută de către Ministerul Finanţelor? Pentru că recent chiar domnul Veaceslav Negruţi spunea că nu a reuşit Moldova să absoarbă fondurile oferite de UE. Şi pare-se că fac şi nişte rectificări la buget.

Eugen Revenco: „Nu este Ministerul Finanţelor unica autoritate recipientă a asistenţei. Ministerul Finanţelor duce evidenţa mai mare, împreună cu Cancelaria de stat în ce măsură această asistenţă este valorificată, dar beneficiari sunt mult mai multe instituţii – una de a atrage, doi – de a implementa.”

Europa Liberă: Am reţinut o declaraţie, pe care o făcea comisarul european pentru dezvoltare, el spunea că Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova pentru a o ajuta să îmbunătăţească condiţiile de trai a cetăţenilor moldoveni. Pe de altă parte totuşi după o criză financiară şi economică să se găsească resurse pentru Moldova din exterior nu e chiar atât de uşor, nu?

Eugen Revenco: „Noi vorbim despre câteva zeci de milioane de euro. În al doilea rând acţiunea externă a Uniunii Europene, şi în special instrumentul de finanţare nu este altceva decât crearea unei dezvoltări durabile în jurul Uniunii Europene în aşa fel încât economia europeană să poată funcţiona inclusiv în exporturile, importurile şi favoarea economică în exterior nu este o contribuţie de binefacere în caz de urgenţă sau de alte nevoi. Deci, oricum este o politică de susţinere a vecinătăţii, în lipsa căreia ar risca să se creeze anumite tensiuni.”

Europa Liberă: Şi totuşi asistenţa financiară, care vine din exterior nu se cifrează la nivelul zecilor de milioane, e cu mult mai mare acest ajutor. Bani au fost trimişi şi sunt destinaţi şi pentru susţinerea mediului de afaceri, pentru crearea de noi locuri de muncă la sate, asigurarea aprovizionării cu apă potabilă şi canalizare, modernizarea transportului, multe, multe altele. Europenii dau bani pentru reforme, promovarea reformelor se face aşa cum o cere Uniunea Europeană?

Eugen Revenco: „Uniunea Europeană tot are nevoie de o istorie de succes, de aceea ei sunt susţinătorii acestei guvernări. Având exemple bune, avem exemple regretabile. Bunăoară reforma în sistemul Afacerilor Interne şi catastrofa în acest sector în anul 2009, de atunci şi până acum nu este nimic, nici o schimbare vizibilă. Dacă vorbim despre performanţele Guvernului în modificarea sistemului energetic, bunăoară, aici trebuie să recunoaştem că Guvernul a adoptat decizii foarte grele şi foarte costisitoare din punct de vedere social şi implementarea consecventă a reformelor , inclusiv conectarea treptată la sistemele energetice europene. Să vedem în anul viitor reforma sistemului justiţiei, dacă va beneficia şi ea. Pentru că în anul viitor vor veni banii pentru suportul direct al sectorului justiţiei.”

Europa Liberă: Cum să înţelegem – percepţia cetăţeanului simplu e că Republica Moldova se îndatorează din ce în ce mai mult, iar viaţa lui rămâne aşa cum a fost, nu cea mai prosperă.

Eugen Revenco: „Da, într-adevăr, Republica Moldova, deşi este o ţară care se spune că este o istorie de succes, ea rămâne a fi cea mai săracă ţară în Europa şi din păcate nici această guvernare nu a reuşit să schimbe clasamentul. Apoi trebuie să distingem între granturi, care nu sunt rambursabile şi asistenţa care este contractată ca şi credite, dar care are la baze calcule economice şi capacitate de rambursare. În cazul acesta noi vorbim despre asistenţa nerambursabilă care este un ajutor financiar direct care se acordă Republicii Moldova şi nu va trebui rambursat. Apoi trebuie să recunosc şi eu că există o discrepanţă între optimismul rapoartelor şi încurajator care vine din Bruxelles şi din clădirea Guvernului, care vorbeşte despre dinamica proceselor, nu neapărat despre calitatea finală. Este altceva că acest Guvern, sau oricare alt guvern va trebui să răspundă în faţa cetăţenilor deja atunci când vor fi alegerile, nu în baza rapoartelor venite de la Bruxelles, dar în baza performanţelor înregistrate pe teren.”

Sursa: EUROPALIBERA.ORG

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *