Astăzi 21 Iunie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 17:09
Abonamente

Actualitate 9 Martie 2018, ora 10:58    Din editia print

Cum își duc traiul femeile Moldovei

Marime Font

O bătrână din Nimoreni se mândrește că i-a văzut pe regii Carol al II-lea și Mihai, și că „cel care a furat miliardul” sărbătorește ziua ei de naștere

Pentru că pe 8 martie se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii, TIMPUL a decis să prezinte istoriile cutremurătoare ale unor femei din trei generații diferite, care au reușit să facă față încercărilor vieții. Una dintre ele și-a îngropat copiii, alta a fugit de acasă după ce soțul său o agresa zilnic, iar cealaltă a crescut singură patru feciori. Dar niciodată nici un oficial nu le-a întins mâna, nici măcar în zilele de 8 martie, când toți cei de la conducere le felicită cu mult patos pe toate doamnele, fără să-i intereseze, din păcate, cum își duc traiul în realitate bietele femei ale țării.

Eudochia sau mătușa Dunea, așa cum o numesc consătenii săi, este cea mai în vârstă locuitoare a satului Nimoreni, r-nul Ialoveni. Născută pe 8 martie, ea împlinește astăzi 93 de ani. În aproape un secol de viață, ea a trecut prin multe greutăți, dar a reușit să-și păstreze un dram de optimism și o memorie demnă de invidiat. Odată ce i-am pășit pragul, mătușa Dunea ne-a luat imediat la întrebări, ca să afle ce hram purtăm. Iar după ce s-a convins că suntem oameni buni, a început să-și amintească, cu o seninătate greu de imaginat, toată povestea vieții sale.



Era în clasa a doua, când au venit sovieticii și au pus hotarul la Prut. Astfel a rămas despărțită de singurul său frate. „În timpul războiului, fratele meu a fost rănit și spitalizat în România. Și, dacă s-a închis hotarul, nu s-a mai putut întoarce acasă. Acolo s-a însurat cu o nemțoaică și a trăit foarte bine. Tocmai peste ani ne-am revăzut. A fost și el aici, și noi am plecat într-acolo”, își amintește bătrâna.

Pe atunci însă, din cauza că nu cunoștea limba rusă, Eudochia a renunțat la învățătură. De aceea toată viața a muncit în agricultură, mai întâi în colhoz, iar apoi la o florărie din sat. Cu toate acestea, femeia nu regretă nimic, întrucât, adaugă ea, dacă erai om bun, harnic și liniștit, o duceai bine și cu rușii, și cu românii. Marea sa mândrie este că a avut ocazia să-i cunoască personal pe regele Carol al II-lea și pe moștenitorul său, regele Mihai, dar îi pare rău că n-a reușit să vadă încă niciun politician de la Chișinău. „Eu am învățat pe vremea regelui Carol al II și l-am văzut și pe el, și pe regele Mihai, dar pe politicienii noștri de astăzi îi văd numai la televizor”, se indignează mătușa Dunea.

„Nu există jale mai mare decât să-ți îngropi copiii”

Când s-a căsătorit, credea că a scăpat de nevoi, dar, la scurt timp, soțul i-a plecat la război și ea a fost nevoită să-și ia viața în piept și să aibă grijă de copiii săi. Noroc că omul i s-a întors nevătămat de pe front și au trăit fericiți până în 1992, când el s-a stins din viață. Atunci s-a simțit pentru prima dată singură. „După moartea bărbatului, m-am simțit ca o știrbătură. Noi amândoi eram iuți la lucru și ne înțelegeam foarte bine. Am crescut împreună patru copii, care m-au susținut și m-au ajutat întotdeauna”, precizează femeia.

Dacă peste decesul soțului a reușit să treacă cu ajutorul apropiaților, ea nu poate depăși nici până în prezent durerea provocată de moartea copiilor și a nepoților săi. Acum, câțiva ani, și-a îngropat o fiică, care era în floarea vieții. Puțin mai târziu, și-a petrecut pe ultimul drum nepotul de numai 28 de ani, iar câteva luni în urmă și-a pierdut singurul fiu. „Nu există jale mai mare, decât atunci când îți îngropi copiii. Oare de ce se întâmplă așa, neavoastră nu știți? De ce nu m-au îngropat ei pe mine?”, ne întreabă bătrâna, căutând cu privirea o explicație.
Văzând că nu-i răspundem, mătușa Dunea ne spune că secretul longevității este munca și credința în Dumnezeu. Deși acum, la aproape o sută de ani trăiți, nu mai poate munci ca odinioară, când lua carul cu boi și ara toate pământurile din localitate, ea se mai poate ruga. De aceea doarme cu o carte de rugăciuni la căpătâi. „Eu și acum citesc, fată dragă. Iată aici sunt scrise cuvintele de la slujba din Biserică. Am învățat și doi psalmi pe de rost, dar sunt foarte lungi și nu ți-i mai spun acum, că, voi, tineretul vă plictisiți repede”, se dă ea cu părerea, ridicând de pe pat cartea despre care vorbește.

Pe lângă faptul că citește fără ochelari, bătrâna privește și știrile la televizor. Știe că s-a născut de ziua tuturor femeilor și se mândrește cu aceasta. „Încă din tinerețea mea, 8 martie era o zi văzută, adică era Ziua Femeii. Vezi în ce zi importantă m-am născut, că până și cel care a furat miliardul o serbează”, glumește femeia înainte de ziua sa de naștere.


„Rodeam oasele, după ce mâncau copiii”

O altă femeie cu care am discutat este Tamara din s. Malcoci, același raion. Ea spune că nu-i vine să creadă că tot ce a trăit în ultimele două decenii este adevărat. S-a căsătorit de tânără cu bărbatul, pe care l-a iubit enorm. Căsnicia lor a fost frumoasă, în casă domneau mereu armonia și buna înțelegere. Când primul lor copil s-a născut cu o dizabilitate, soții au decis să meargă înainte. „Din cauza unor medicamente, pe care medicul mi le-a administrat în timpul sarcinii, primul băiat s-a născut cu o problemă locomotorie. Noi nu am cedat în fața încercărilor, l-am iubit așa cum era și ne-am rugat mereu să se facă bine. Iar după multe drumuri pe la diferiți doctori, s-a întâmplat o minune și el a început să meargă”, ne atrage atenția femeia.

După ce primul băiat alerga de-acum prin casă, soții au decis că familia lor ar trebui să se mărească. Prin urmare, în mai puțin de un deceniu, Tamara a născut alți trei băieți. „Ne-am dorit foarte mult și o fată, dar n-a fost să fie”, susține ea.
Familia lor era respectată în sat, creșteau și vindeau flori, își cumpăraseră mai mulți porci, astfel reușind să aibă un trai decent și să nu ducă lipsă de nimic. Dar într-o bună zi, la poartă le-a bătut nenorocul. Capul familiei a nimerit într-un grav accident rutier și și-a pierdut viața. Atunci Tamara a rămas să-și crească singură cei patru băieți. „Am rămas văduvă din 1998, pe când fiul cel mare avea 16 ani, iar mezinul - șase ani”, își deapănă ea amintirile.


Toate economiile familiei le-a cheltuit pentru funeraliile soțului. A respectat toate obiceiurile, de frică să nu ajungă în gura satului. La urmă a rămas fără nici un leu în casă și cu o durere imensă în suflet. „Mezinul trebuia să plece în clasa întâi, iar cel mare era student la Chișinău. Rămăsesem săraci lipiți pământului și nu știam ce să fac... Aveam fel de fel de gânduri necurate. Noroc că frații și surorile mă susțineau, cum puteau și ei”, ne mai spune Tamara.

Chiar dacă soarta a aruncat-o în hăul disperării, această mamă a găsit puteri și s-a ridicat doar pentru copiii săi. Și-a suflecat mânecile și a început să lucreze zi și noapte. Mai întâi a găsit bani și a cumpărat o vacă, apoi a vândut pentru o nimica toată cei 80 de purceluși, pe care-i mai avea, după care s-a angajat ca florăreasă la Chișinău. „La început mi-a fost greu. De multe ori, rodeam oasele, după ce mâncau copiii. Dar peste o anumită perioadă am învins sărăcia și am început a trăi iar în rând cu lumea”, relatează florăreasa.

Acum ea vorbește cu multă mândrie despre cei patru fii ai săi, care au crescut oameni demni și harnici, și și-au întemeiat familii. Totuși, când își amintește de copilăria lor, o podidesc lacrimile. „Băieții mei nu au avut copilărie, ei au fost foarte chinuiți. Eu m-am străduit cum am putut să le dau tot ce-i mai bun. Și pe toți i-am iubit necondiționat”, mărturisește femeia, emoționată.

Astăzi, nici unul dintre cei patru fii ai Tamarei nu este alături de ea. După ce au obținut cetățenia română, ei au plecat cu familiile la muncă în Italia. „Gheorghiță și-a cumpărat acolo casă, iar ceilalți trei speră să se întoarcă înapoi. Am pregătit câțiva ari de pământ pentru doi dintre ei, ca să-și poată construi o casă. Iar Vasilică, mezinul, va rămâne alături de mine”, crede mama. Deocamdată, cel puțin de două ori pe an, ea pleacă în vizită la fii, însă nu se poate obișnui cu viața din Italia, pentru că ar fi foarte plictisitoare. „Eu acasă nu stau locului cât e ziulica de mare. Ba îngrijesc florile, ba le vând la piață, ba am grijă de animale și gospodărie. Dar acolo trebuie să stai toată ziua... Viața m-a învățat că munca vindecă toate rănile”, ne spune Tamara la despărțire.

„Ai să te căsătorești cu câinele de la poartă”

A treia eroină a noastră este cea mai tânără, însă, la cei 24 de ani, a simțit pe propria piele atâta suferință și umilință, cât alții n-au văzut nici în filme. Ana locuiește tot în raionul Ialoveni, dar în satul Ulmu, și a învățat să lupte cu viața din fragedă copilărie. La vârsta de cinci ani, a rămas fără mamă, după care tatăl ei s-a recăsătorit și a adus în casă o femeie străină. Cu mama vitregă, Ana nu s-a înțeles niciodată, deoarece aceasta s-ar fi convertit la altă religie și impunea în familia lor noi reguli. „Mă obliga să umblu îmbrăcată numai în fustă lungă, nu-mi permitea să merg nici la serate, nici în excursii. Într-un cuvânt, mi-a furat copilăria, iar, pentru asta, eu am început s-o urăsc”, își amintește tânăra.

Pentru a scăpa de sub controlul excesiv al mamei vitrege, dar și pentru a deprinde o meserie, Ana a hotărât să-și continue studiile la o școală profesională din Chișinău. Acolo l-a cunoscut pe tatăl fetiței sale și s-a îndrăgostit iremediabil. O perioadă, au stat împreună, închiriind o locuință, și s-au împăcat de minune. Apoi ea a terminat școala, s-a concediat de la serviciu și a acceptat să plece în satul iubitului, pentru a locui împreună cu părinții lui. Avea doar 18 ani și, fiind îndrăgostită lulea, i se părea că, în sfârșit, fericirea s-a cuibărit și în viața ei. Dar, din păcate, destinul îi pregătea încă multe surprize neplăcute...

Îndată ce au ajuns în satul promis, rudele băiatului au început să-i facă viața amară, iar, după ce s-a aflat că va aduce pe lume un copil, atacurile la adresa ei nu mai conteneau. Pentru că iubitul său tăcea mâlc și nu-i păsa de starea ei, Ana și-a strâns bagajele și s-a întors acasă. „Eu eram însărcinată în trei luni și nu puteam mânca nimic, pentru că rudele lui mă insultau și mă înjurau mereu. Îmi spuneau că am să mă căsătoresc cu câinele de la poartă, nu cu băiatul lor, și multe alte vorbe urâte. N-am putut îndura atâta batjocoră și am plecat. De atunci au trecut șase ani, dar el nu a venit nici măcar să-și vadă fetița. Am văzut pe rețele de socializare că e căsătorit și are doi feciori. Să fie sănătoși...”, spune cu ochii plecați tânăra mamă.

Mai bine de doi ani, a trăit singură și și-a crescut fiica în casa tatălui său. Iar când copila avea deja un an și câteva luni, Ana s-a gândit să mai încerce o dată gustul fericirii și s-a căsătorit, de această dată legitim, cu un prieten de-al fratelui său mai mare. Dar, ca într-un ceas rău, norocul i-a jucat o nouă farsă.

„M-a strâns de gât și m-a trântit cu capul de pereți”

După căsătorie, bărbatul venea deseori acasă beat, făcea scandaluri și-i trăgea câteva palme. Nu l-a liniștit nici faptul că soția i-a adus pe lume un moștenitor. În timp ce Ana era iarăși însărcinată, tatăl său se prăpădise din cauza unei boli incurabile și ea a rămas fără niciun sprijin. Lucrurile au continuat astfel până într-o seară, în care biata mamă a înțeles că atât ea, cât și copiii ei, merită o viață mult mai bună. „N-am să uit niciodată acea seară. Eram la limita sărăciei, eu nu lucram pentru că aveam copil mic, nici el nu lucra. Copiii cereau de mâncare, iar eu nu aveam ce să le dau. Noroc de frații mei, că veneau și mă mai ajutau. El a venit acasă, ca de obicei, beat criță, s-a dezbrăcat și s-a culcat în mijlocul casei. Eu i-am spus să se ridice, fiindcă sperie copiii. Atunci el a sărit brusc și m-a lovit, apoi m-a strâns de gât și m-a trântit cu capul de pereți. Toate astea sub privirile și țipetele copiilor. Cu greu am scăpat din mâinile lui și am fugit la o vecină. Mi-am sunat frații și i-am rugat să vină să mă scape din acel calvar. Îmi era frică să nu bată și copiii”, povestește tânăra mamă.

Ana are și un sfat pentru victimele abuzului în familie – să aibă curajul și puterea să fugă de la agresor, întrucât ele pot fi fericite și pe cont propriu. „Când o femeie este lovită, ea se simte umilită, neputincioasă și părăsită”, ne explică ea, cea care, de doi ani, își crește copiii singură și nu regretă, nici pentru o secundă, că a plecat de lângă cel care-i făcea viața infern.

Un articol de: Ana Marchitan
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Opinii & Editoriale 21 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Totul se poate împărtăși

Igor Dodon ne face în continuare de rușine cu medaliile aruncate cui se nimerește (dinspre Est), cu fotografii total deplasate pentru un președinte, cu comentarii agramate în rețelele de socializare.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 20 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Păcate mari și mici

Am vorbit despre păcate veniale, de moarte, strigătoare la cer, capitale - despre toate posibilele clasificări ale lor, însă există o clasificare, din punctul meu de vedere, mai importantă decât toate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Iunie 2018, de Răzvan Munteanu

Simona Halep, un model pentru românii de pretutindeni

Inițial, tentația redactării titlului ar fi făcut ca acesta să apară sub forma: Simona Halep, un model pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, însă nu ar fi fost suficient de relevant pentru mesajul acestui editorial, căci așa cum, probabil, e ușor de dedus, Halep este un model pentru...

() Citeşte tot articolul

Editorial 19 Iunie 2018, de Constantin Tănase

De câte ori ascult Imnul de Stat, mi se face rușine

(Cuvântarea președintelui N. Timofti pe care (nu) știm cine i-a interzis să o rostească la Televiziune. Am intrat în posesia textului alocuțiunii președintelui R. Moldova, N. Timofti, pe care urma să o rostească la televiziune săptămâna viitoare, între 29 aprilie și 2 mai)

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Sport pentru trup sau sport pentru minte

Obișnuim să spunem că lectura este sportul minții. Din această sintagmă înțelegem că sportul e un lucru bun, sănătos, recomandabil. Care sunt însă părerile noastre despre sportul de performanță?

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 18 Iunie 2018, de George Simion

Cine nu are bătrâni să își cumpere

Mare panică, mare, pe scena politică din Republica Moldova. Nu cumva să se întâmple ceva și să se trezească peste noapte fără graniță la Prut.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Cum arătăm din afară

A trecut și duminica în care Chișinăul și-a susținut direcția aleasă deja de mulți ani. Evident că m-am bucurat. Atâta vreme cât rămânem în vest, mai sunt speranțe. Când și Chișinăul, în care locuiește o treime din populația țării, va ceda propagandei...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Iunie 2018, de Constantin Tănase

Ce fel de școală vor rușii din Moldova

În contextul ultimelor evoluții politice de la Moscova minoritatea rusă din Moldova devine tot mai agresivă, având, de altfel, toate șansele să redevină ceea ce a fost: un frate mai mare, arogant și privilegiat, o castă elitară cu apucături șovine, neintegrată cultural și lingvistic în...

() Citeşte tot articolul

Editorial 12 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Locul nostru în biserică

În continuarea (la fel de concentrată) a ceea ce spuneam săptămâna trecută, trebuie să analizăm seriozitatea noastră față de Biserică. Cuvântul biserică vine de la basilia, care în greacă înseamnă împărăție. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Iunie 2018, de Răzvan Munteanu

Alegerile de la Chișinău și statul captiv

Am citit câteva articole scrise în presa moldovenească, în care se vehicula ideea că victoria lui Andrei Năstase la alegerile pentru Primăria Chișinăului este o dovadă certă a faptului că R. Moldova nu este un stat captiv. 

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Iunie 2018, de Dan Nicu

Socialiștii au pierdut încă o dată Capitala

La prima vedere, ceea ce s-a întâmplat duminică, 3 iunie, la Chişinău, pare a fi o victorie a forţelor proeuropene în faţa celor proruse.  

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 7 Iunie 2018, de Moni Stănilă

Un bun creștin

De-a lungul anilor am scris despre dogme, morală, spiritualitate, patristică, evanghelii, liturgică - despre câte ar trebui, în primul rând, să cunoască un creștin. Aproape că am putea spune că am făcut rezumate ale anilor de studiu în facultate.

() Citeşte tot articolul


 

 


Cele mai citite articole Timpul.md