Astăzi 26 August 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 08:42
Abonamente

Comentariu 5 Iunie 2016, ora 07:34    Din editia print

Marime Font

Cum recunoaștem dragostea

Foarte multe învățături sunt cuprinse în cele douăsprezece volume ale Filocaliei.  

O antologie ce cuprinde, prin strădania părintelui Dumitru Stăniloae, esența învățăturii a treizeci de sfinți părinți, în decurs de un mileniu.

Un cuvânt despre dragoste, de o frumusețe deosebită, a aceluiași Talasie Libianul despre care vorbeam săptămâna trecută, ne spune: „Dragoste deopotrivă față de toți a câștigat acela care nu pizmuiește pe cei strădalnici, iar de cei răi are milă” (Filocalia, IV, Talasia Libianul, suta întâi, 78).
De multe ori am încercat să înțelegem ce este dragostea pentru aproapele, cum putem iubi toți oamenii, cum se manifestă această dragoste. Și de fiecare dată ne-am răspuns după pricepere. Sau am căutat răspuns la cei mai învățați decât noi. Însă Avva Talasie ne dă acest răspuns lămuritor și cât se poate de simplu.


Ce înseamnă să nu pizmuim pe cei strădalnici? În primul rând, lămurim că pizma îmbracă de multe ori haina judecății. Spunem: lasă că nici cutare nu e ușă de biserică, am auzit eu că a făcut un anumit lucru! Vedem virtutea la aproapele nostru și ne deranjează că e mai „cuvios” decât noi. Atunci începem să îi căutăm nod în papură: la vârsta lui puteam și eu face totul de ochii lumii, am auzit eu ce păcate are etc. Când avem astfel de gânduri, înseamnă că nu avem dragoste, că îi pizmuim pe cei care se străduiesc să fie buni creștini.

Cuvintele „iar de cei răi să avem milă” știm foarte bine ce înseamnă. Aici e necesar doar să spun că mila trebuie să se manifeste într-un fel sau altul. Nu poți spune că ai milă, când în tine nu se schimbă nimic la necazul sau la căderea aproapelui. Te doare sau nu când vezi că cel rău își riscă sufletul? Te rogi pentru el? Încerci să nu îi răspunzi cu asprime?

Din păcate, mulți dintre noi confundăm mila cu disprețul. Însă în timp ce mila e dovada iubirii, disprețul e exact lipsa iubirii. Dacă mila noastră se traduce prin sentimente exprimate astfel: dă-l în vai de el de amărât, uite, săracul, ce a ajuns, ce a făcut băutura din el, păi nu se gândea el la bătrânețe când era tânăr etc., înseamnă că avem dispreț, nu milă.

Cum foarte bine știm, mila se manifestă prin sprijin real și prin rugăciune. Dacă în inima noastră e loc de milă pentru păcătos, ne învață Talasie, și bucurie pentru cel mai virtuos decât noi, înseamnă că am dobândit dragostea. Să urmărim cu atenție mișcarea inimilor noastre ca să ne cunoaștem măsura dragostei și să nu încetăm să devenim din zi în zi mai buni, mai iubitori.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:42

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

 Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:04

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

La doar câteva ore după ce președintele Donald Trump a spus duminică că are îndoieli legate de războiul comercial pe care SUA îl poartă cu China, Casa Albă a insistat să explice comentariul liderului, deoarece acesta a fost "interpretate greșit", scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:01

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) anunţă că membrii săi vor participa alături de cei din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) în cadrul alegerilor locale generale şi celor parlamentare parţiale din 20 octombrie.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 August 2019, ora: 07:55

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

Horoscopul zilei de 26 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 26 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 26 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 07:24

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 26 August 2019, ora: 00:42

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii Din editia print

Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe. Mai jos găsiți o listă cu fructele de sezon care au nenumărate beneficii asupra...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 00:22

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Maia Sandu: Soluția politică pentru conflictul Transnistrean se va găsi mai ușor atunci când cei implicați în scheme vor face mai puțini bani în acest teritoriu

Premierul Maia Sandu își dorește o relație bună cu Federația Rusă, iar parteneriatele strategice cu România,  Ucraina, și Statele Unite. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru postul de radio Europa Eliberă. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 00:14

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

În cadrul „vizitei private” în Moldova, Ministrul rus al Apărării Șoigu a inspectat trupele de ocupație rusești din Transnistria și a distribuit medalii militarilor ruși

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a vizitat teritoriile ocupate din regiunea transnistreană, după ce s-a întâlnit sâmbătă, la Chişinău, cu președintele Igor Dodon și a participat la evenimentele organizate de Partidul Socialiștilor pentru sărbătorirea a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 14:40

Google a închis 210 de canale YouTube

Google a închis 210 de canale YouTube

Compania Google a anunţat că a dezactivat 210 canale YouTube care acţionau într-o manieră coordonată în încercarea de a răspândi informaţii false despre protestele pro-democraţie de la Hong Kong, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 11:05

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Despre o posibilă paralizie geopolitică

Fiecare zi care trece demonstrează că “înțelegerea politică temporară” dintre blocul „pro-european” ACUM și Partidul Socialiștilor din R. Moldova, pe baza căreia liderii pro-europeni “împart butoanele de putere” cu rușii mobilizați...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:29

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu pentru a nu-i supăra pe ruși

Năstase se teme să rostească numele lui Dodon și Șoigu pentru a nu-i supăra pe ruși

Cred sincer că niciun om de pe acest Pământ, printr-o vizită la Chișinău, nu poate schimba istoria poporului nostru, anunță Ministrul de Interne Andrei Năstase.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:13

Rușii aruncă bani în vânt / Piața goală la concertul organizat de Igor Dodon

Rușii aruncă bani în vânt / Piața goală la concertul organizat de Igor Dodon

Piața Marii Adunări Naționale a fost aseară goală la concertul organizat de președintele țării, iar Igor Dodon s-a “părafinat” în fața ministrului rus Serghei Șoigu. Despre aceasta a scris Mihai Ghimpu pe pagina sa de Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 10:09

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Patru evrei din România care au trăit momentul 23 August 1944. De la „rușii au adus democrația”, la „au venit soldați care nu văzuseră niciodată un ceas”

Cum se raportează evreii dintr-un cămin de bătrâni din București la evenimentele din 23 august 1944? În această dimineață am ascultat punctele de vedere ale mai multor rezidenți din căminul de bătrâni al comunității evreiești „Moses Rosen” cu ocazia...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 25 August 2019, ora: 08:18

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 25 AUGUST 2019. SCORPIONII SE POT ÎNTÂLNI CU CINEVA DIN TRECUT

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 25 AUGUST 2019. SCORPIONII SE POT ÎNTÂLNI CU CINEVA DIN TRECUT

Horoscopul zilei de 25 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 25 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 25 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:56

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord

Două avioane din R. Moldova, la un pas de tragedie. Erau cât pe ce să se CIOCNEASCĂ în aer / Ar fi vorba de o aeronavă a companiei FlyOne cu 140 de pasageri la bord Foto: Aeronava EK32002

Un angajat al MoldAtsa, spune că două avioane erau cât pe ce să se ciocnească, iar responsabilii au ascuns acest fapt. Eugen Sajin a scris pe pagină să de Facebook că au trecut 60 de zile de la un grav incident aeronautic în spațiul Republicii Moldova cu urmări tragice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:27

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

RUȘINOS! Lașitate MAXIMĂ - Ministerul de Externe și cel al Apărării de la București îi dau UNDĂ VERDE lui Șoigu să zboare deasupra României pentru a SĂRBĂTORI ocuparea României de către bolșevici

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, nu va zbura direct prin Ucraina pentru a ajunge la noi. Odată ce are interdicție prin această țară, el este nevoit să ocolească prin statele UE. Va zbura deasupra Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României, după care va ajunge în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 07:05

În timp ce România taie finanțarea pentru presă românească - Igor Dodon lansează nou fals propagandistic finanțat și realizat de agentura rusească

În timp ce România taie finanțarea pentru presă românească - Igor Dodon lansează nou fals propagandistic finanțat și realizat de agentura rusească

În timp ce liderii blocului ACUM, în cârdășie cu artizanii națiunii civice moldovenești, aburesc societatea cu tot felul de tâmpenii despre deconectarea „butonului geopolitic”, Igor Dodon merge consecvent pe propria agenda. Astăzi a lansat la lansarea unui...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 00:10 de George Mârzencu

exclusiv URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ!

URSS a jefuit Basarabia, cărând din ea zeci de mii de vagoane. Premiera unor documente din ARHIVĂ! Foto: foto simbol

Propaganda sovietică a bârfit zeci de ani la rând, precum că, Administrația Românească, în retragere din Basarabia, de două ori, în 1940 și 1944, ar fi luat cu sine și multe bunuri de ale basarabenilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 25 August 2019, ora: 00:01

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

Monitorul Oficial al R. Moldova - Sărbătoarea națională LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

În contextul mișcării de renaștere națională de la sfârșitul anilor '80 din RSSM, la Chișinău are loc Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, o întrunire la care participă aproximativ 750.000 de oameni (circa 1/6 din populația de atunci a republicii). În...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 23:16

Şoigu, alături de Dodon şi Greceanîi au sărbătorit 75 de ani de la atacarea României de către URSS

Şoigu, alături de Dodon şi Greceanîi au sărbătorit 75 de ani de la atacarea României de către URSS

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a ajuns la Chişinău. Alături de preşedintele Igor Dodon, speakerul Parlamentului Zinaida Greceanîi şi omologul de la Chişinău Pavel Voicu, participă la Ceremonia de Comemorare „Dincolo de tăcere...” de la Complexul Memorial...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 12:41

Persoana care-i scrie discursurile Maiei Sandu este criticată de un analist politic

Persoana care-i scrie discursurile Maiei Sandu este criticată de un analist politic

Nu stiu cine ii scrie Premierului cuvantarile, dar chiar rog aceasta persoana sa fie mai specifica si sa duca gandurile pana la capat, opinează analistul politic Dionis Cenușă

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 10:26

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

Atenție! Cozi de KILOMETRI la punctele de trecere Palanca și Tudora

(update) Se menține trafic intensiv și un flux continuu în punctele de trecere Palanca și Tudora. Totodată, rândul mașinilor format de dimineață în punctul de trecere Criva-Mamaliga a fost redus la circa 30 de autovehicule. În continuare se lucrează la capacitate maximă. De la ora...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 09:34

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-rus Igor Dodon pretinde că are monopol pe instituirea zilelor de doliu și are „întrebări” la Guvern

Președintele pro-moscovit, socialistul Igor Dodon nu a participat ieri la „Ziua comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare” instituită de către Guvern, din motivul că „astfel de zile sunt instituite de către președintele țării prin decret...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 24 August 2019, ora: 09:14

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 AUGUST 2019. CAPRICORNII AU NEVOIE DE ODIHNĂ

 Horoscopul zilei de 24 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 24...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 August 2019, ora: 08:23

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

România, Polonia și țările baltice au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov

 În timp ce guvernarea de la Chișinău „deconectează butonul geopolitic” România, Polonia și țările baltice, au adoptat o declarație comună prin care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov: „Împreună putem combate campaniile de dezinformare și...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)