Actualitate

Cum să previi durerile de spate

Și pentru că prevenția este cel mai bun medicament, iată câteva moduri simple prin care le previi:

Exerciții fizice

Nu trebuie să mergi la sală pentru a le face, o simplă alergare în parc sau câteva exerciții speciale pentru spate sunt suficiente. Dacă nu știi care sunt cele potrivite, inspiră-te din zecile de tutoriale de pe Youtube.
Mănâncă sănătos

Da, știm, să mănânci foarte sănătos în zilele noastre este aproape imposibil. Însă obiceiurile proaste repetate îți afectează nu doar greutatea corporală, dar și sănătate în general, iar durerile de spate sunt un efect nedorit al acestora. De exemplu, dacă îți place să mănânci picant mai mult ca sigur te vei confrunta cu dureri de spate din cauză că aceste mâncăruri creează o presiune mare asupra sistemului nervos, ceea ce are repercusiuni asupra spatelui.

În plus, medicii spun că persoanele care se plâng de dureri de spate au de regulă probleme intestinale.

Nu dormi numai pe spate

Dacă obișnuiești să dormi doar în această poziție, află că este greșit pentru că pui o presiune mai mare pe coloana vertebrală. E de preferat să dormi fie pe o parte, fie pe burtă pentru a preveni apariția durerilor.

Încearcă să reduci stresul

Când suntem foarte stresați este foarte probabil să avem și dureri de spate. Pare imposibil, dar trebuie să găsești o metodă de a reduce stresul pentru că, în fond, sănătatea este cea mai importantă.

romaniatv.net 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *