Cum stă treaba cu statul

publicat în Atitudini pe 13 Ianuarie 2012, 05:55

De multe ori mă gândesc că ar trebui să privim lucrurile mai optimist, că nu e dracul chiar atât de negru (echivalentul la „Voronin atât de roşu”), că se întâmplă şi lucruri bune cărora trebuie să le dăm importanţă, pe care să le observăm în primul rând, de care să ne bucurăm.

Dar gândindu-mă la stat, la Statul nostru, Republica Moldova, nu pot pur şi simplu să fiu optimist. Da, mă bucur de multe lucruri frumoase din Moldova. Mă bucur de prieteni, de reviste faine, de unele emisiuni, de cărţi frumoase apărute la noi, de locuri extraordinare - unele mai cunoscute, altele - nu prea, de oameni de cultură remarcabili, de cenacluri şi ateliere profesioniste, de graiul şi chiar de argoul de la noi (chiar dacă nu întotdeauna e cazul). Mă bucur că mama e aproape şi o pot vizita când am timp, mă bucur că la şcoală se predă Limba Română, deşi în Constituţie nu e recunoscută ca limbă de stat… Vedeţi, deja m-am împiedicat de stat?!

Pentru că la noi Statul este sinonim cu a sta. Şi lucrurile stau, din punctul acesta de vedere, foarte prost. Doar oamenii - cu proteste, cu revoluţii - schimbă din când în când câte-un lucru atunci când pur şi simplu nu se mai poate, când le ajunge cuţitul la os.

Dar să vă dau un exemplu concret, ca să nu spuneţi că sunt un anarhist incurabil şi că orice stat m-ar nemulţumi. Un caz banal (pentru Republica Moldova, nu în general). Pe un prieten de-al meu l-a lovit o maşină, când el circula pe şosea regulamentar cu bicicleta. Nu există la noi piste pentru biciclişti ca în statele care nu stau, din cauza asta sunt multe accidente. Dar nu despre asta e vorba. Accidentul a avut loc cu luni bune în urmă şi pentru că părţile nu s-au înţeles, de-abia câteva zile în urmă au fost chemaţi la Procuratură. Ei bine, dacă eşti chemat la Procuratură şi nu te prezinţi, vei fi dus cu forţa. Şi dacă procurorul nu se prezintă, ce faci? Ca să n-o lungesc şi să nu repovestesc, vă dau un citat de pe blogul prietenului lovit de maşină: „Am fost azi la procuratură. Dna procuror a stabilit întâlnirea la ora 11 zero-zero. Am venit eu, a venit, pe de altă parte, băiatul cu soţia sa. Dna procuror n-a venit. Poliţistul de la recepţie a sunat undeva şi a spus că dumneaei va fi „după unu”. Procuratura, ca o instituţie a statului - stă şi ea. Unii dintre cititori ştiu asta, celorlalţi le doresc mai bine să nu ştie.

Cazul prietenului meu mi-a amintit cum am fost chemat şi eu la Procuratură, după 7 aprilie 2009. Cineva de la Procuratură îl dispera cu telefoanele pe Dumitru Crudu, spunându-i că redactorul-şef al revistei Stare de Urgenţă trebuie să se prezinte la Procuratură. Normal că Dumitru mi-a spus, doar că eu nu-s cretin să mă prezint la Procuratură fără vreo chemare. Glumeam, spunând că bine că nu se cheamă prin SMS, că atunci prietenii şi-ar face glume unul altuia, chemându-se la Procuratură…

Mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă şi cetăţenii nu şi-ar face datoria, aşa ca statul. Dacă nimeni n-ar plăti impozite. Dacă nimeni n-ar plăti taxe, dacă nimeni n-ar respecta legile. Ar fi strigător la cer? Încă nu am un răspuns. E doar o întrebare la care mă gândesc.