Drept urmare, s-au grăbit să-i transmită, prin staţia radio, unui colonel din armata moldovenească aceste informaţii mai preţioase ca aurul pe care le-au aflat fortuit şi mare le-a fost mirarea să descopere că galonatul din Chişinău nu numai că nu s-a bucurat, dar i-a luat şi la porcăit că şi-au schimbat dislocarea şi le-a cerut urgent noile coordonate unde se aflau în acele clipe. După care i-a somat „să stea locului şi să aştepte ordinul”. Nu peste mult, proiectilele au început să cadă exact în acel perimetru, de unde, totuşi, cercetaşii fugiseră pe cont propriu un pic mai înainte. Şi atunci şi-au dat seama că au fost trădaţi şi au înţeles şi de către cine. În cel mai scurt timp, soldaţii Armatei a XIV-a, flancaţi de cazaci şi gardişti, i-au împresurat din toate părţile, declanşând un tir neîntrerupt asupra lor. În acelaşi timp, în timpul tratativelor dintre comandantul detaşamentului, Matei Arnăut, şi comandantul soldaţilor ruşi, Hodalev, nitam-nisam, cel din urmă îi comunică cu o voce şoptită să nu se predea în niciun caz pentru că vor fi distruşi până la unul. Şi tot în timpul unui alt moment de acalmie, un sanitar al Armatei a XIV-a îl scoate pe targă de pe câmpul de luptă pe un cercetaş moldovean agonizând şi-l duce la spitalul din Dubăsari. Aşadar, iată cât de complicate sunt lucrurile: pentru că unul de-al tău te trădează, iar unul de-al lor îţi salvează viaţa şi asemenea paradoxuri Vlad Grecu le mai consemnează şi în alte părţi din această nuvelă remarcabilă în care este redată extrem de verosimil atmosfera absurdă şi terifiantă a războiului. Fără niciun fel de dubii, „Călăuza” este una dintre cele mai bune, dacă nu chiar cel mai puternic text despre războiul ruso-moldovenesc din 1992, a cărui răsuflare pârjolitoare o mai simţim şi acum în ceafă. Pe când, domnule Vlad Grecu, un roman despre acele vremuri de restrişte?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
