Internațional

Cutreierând prin bloguri

Nod în papură

Vitalie Branişte 

Manipulatorii cu mâţa-n sac s-au apucat de cătat nod în papură. Eu nereguli în ziua votării n-am văzut. Dar iată cu o zi înainte de alegeri, pe strada N. Grigorescu din Chişinău, băteau în fiecare poartă doi bărbaţi agresivi care cereau numele tuturor persoanelor care locuiesc la fiecare casă şi promisiunea sub semnătură că vor vota candidatul comunist. Ameninţau că celor care nu semnează le va veni pizdeţ-ul luni-marţi-miercuri după alegeri. Mulţi cedau intimidărilor şi semnau.

Războiul interior şi pierderea identităţii
Anca Miraut

Un roman impresionant, dureros şi profund care prezintă într-o manieră sensibilă, simplă, cu o nemărginită gingăşie, rănile adânci săpate de realităţile războiului asupra poporului german.

Julia Franck a creat în cartea sa Femeia din amiază atmosfera războiului ca luptă interioară, fără a pune accentul pe violenţa fizică şi duritatea acestuia. Sentimentul cel mai puternic pe care îl trăieşti citind acest roman este acela al înfrângerii sufleteşti, a traumelor adânci, provocate de un război manifestat cu precădere în interior.

Fericirea de a avea pisică

Simona Tache

Acum vreo cinci ani, îmi intrase în cap să-mi iau pisică. Şi nu m-am lăsat până nu mi-am luat pisică. Am luat legătura cu un prieten bun, pisicar împătimit, şi i-am dat comandă fermă să-mi facă rost de una. Frumoasă, deşteaptă, brunetă (nu-mi plac pisicile blonde sau gri-şobolan) şi cât se poate de junioară, ca să nu mă trezesc cu vreo needucată şi să-mi petrec restul vieţii învăţând-o să facă pipi la lădiţa cu nisip, şi nu în oala cu sarmale, în sticla mea de şampon sau pe desktop, în folderul cu fotografii personale.

Zis şi făcut. Peste două zile, amicul pisicar îmi livra, răvăşit, marfa la mine acasă. Avea vreo trei luni, era de sex feminin, brunetă cu pete albe, şi era genul ăla de mâţă care poate să ţi se pară ori foarte frumoasă, ori foarte urâtă. Mie, atât cât am văzut-o, înainte să dispară sub pat, în dormitor, mi s-a părut foarte frumoasă. Înainte să plece, amicul meu mi-a spus: „Vezi că, vreo două zile, n-o s-o vezi. Până se va obişnui cu noua ei casă, o să stea ascunsă”. Două zile au trecut în vreo… patru-cinci minute.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *