Cutreierând prin bloguri: Mame şi copii

Mamele italiene, moldovence cu feţe mai luminoase, nu ştiu de ce, decât moldovencele-mame din MD cu feţe brăzdate de nevoi, vorbesc cu odraslele lor în italiană. Se înţeleg.

Mamele italiene vorbesc cu părinţii lor moldoveni în română. Se înţeleg.

Nepoţii italieni vorbesc în italiană cu bunicii moldoveni, care încearcă să-i iubească cu vorbe româneşti. Parcă se înţeleg. Parcă nu se înţeleg.

Bărbaţii moldoveni veniţi din Italia repară casele din satele părăsite. Pun gresie, schimbă ferestrele din lemn pe termopane, pun cazane, strică sobe.

Când Republica Moldova va împlini 20 de ani de Independenţă, nepoţii italieni, mamele italiene, taţii italieni, toţi născuţi pe aici, se vor urca în Fiat-urile sau Audi-le lor, îşi vor pune GPS-ul, paşapoartele româneşti, permisul de şedere, apa plată şi seara, pe la şase sau poate pe la opt, se vor îndrepta spre Leuşeni. Ca să treacă noaptea, pe răcoare, toată România de la Albiţa la Oradea (sau Borş). A doua zi seara vor fi acasă, în Italia.

Buneii rămân în satul de bătrâni, singuri, până în august anul viitor. Când vor veni fiicele, feciorii şi nepoţii italieni. Care vor vorbi în italiană. Iar ei vor încerca să-i iubească în română. Sau moldoveneşte.

Atunci Republica Moldova va avea 21 de ani. De suveranitate şi independenţă.

Bonjour Tristesse

de Cristina Burlacu


 
Azi am finisat lectura unei cărţi de buzunar. Dar nu am avut răbdarea s-o las pentru geanta mea, căci că e vorba de Bonjour Tristesse (Françoise Sagan) şi am citit-o în original. Îmi lipseşte mult franceza, de aceea, ca un devorator am savurat plăcerea cărnii. Acest roman micuţ, dar fascinant merită atenţie.

Cecile este o adolescentă burgheză de 17 ani, care a crescut în braţele unui tată fustangiu. De fapt, fenomenul dat n-o deranjează deloc pe Cecile, care se obişnuieşte rapid cu orice nouă pasiune a tatălui… Încântaţi de soarele de vară, Cecile, tatăl său şi Elsa – noua lui iubită – merg în vacanţă pe plaja Coastei de Azur. (…) La un moment dat, viaţa tuturor ia o nouă turnură. Tatăl lui Cecile anunţă sosirea Anei – o prietenă a soţiei sale decedate. (…) În curând, ea îl cucereşte pe Don Juanul văduv ce îşi părăseşte amanta mult mai tânără şi decide să se căsătorească cu Anne, pentru care este gata să-şi schimbe total modul de viaţă. În mica burgheză se trezesc simţăminte, emoţii şi nemulţumiri spontane… Cecile creează un plan de îndepărtare al Annei.

Cum îi reuşeşte acesta, remuşcările simţite şi finalul trist îl aflaţi doar citind cartea. Eu am primit plăcere lecturând romanul, pentru că sunt accentuate viciile şi calităţile umane care pot decide atât de mult cursul vieţii noastre.

Are moldoveanul demnitate?

de Victor Druţă

 

(…) După ce mă supăr şi după ce înjur „veneticii” şi eu, ca moldovean get-beget ce sunt, îmi mai pun şi o întrebare: dar oare de ce în ţara asta a noastră nu se respectă legea? De ce progresiştii de liberali care i-au alungat pe antinaţionalii de comunişti nu fac aşa, ca această lege să fie respectată, fir-ar să fie!? Ia să vedem ce zice nenorocita aia de lege! Descopăr stupefiat că am înjurat degeaba! Că găgăuzii, da, poate că nu ne respectă limba, în schimb, ne respectă legea! Iar cei care se comportă incorect şi anticonstituţional suntem chiar noi, moldovenii. (…) Legea care reglementează funcţionarea limbilor în RM a fost adoptată în 1989, la finele epocii sovietice. (…)

Articolul 2. În localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate găgăuză limba oficială în diferite sfere ale vieţii este limba de stat, limba găgăuză sau cea rusă.

Articolul 3. Limba rusă, ca limbă de comunicare între naţiunile din URSS, se foloseşte pe teritoriul republicii alături de limba moldovenească în calitate de limbă de comunicare între naţiuni, ceea ce asigură un bilingvism naţional-rus şi rus-naţional real.

După cum se vede, Constituţia prevede pentru găgăuzi folosirea a trei limbi oficiale, la alegere. Iar limba rusă are un clar statut de limbă de comunicare. (…) Prin urmare, nu pe rusofoni trebuie să se supere patrioţii noştri. De vină e legea. Legea care la timpul ei a fost foarte bună, dar care nu a fost respectată nici în puţinul pe care îl cerea. Legea care trebuia revăzută imediat după dobândirea independenţei de stat, dar care a rămas neclintită. Legea care astăzi lucrează contra creării naţiunii moldoveneşti unitare, favorizând existenţa mai multor naţiuni în naţiune. Legea care prevede că limba Bibliei de la Bucureşti, a lui Heliade-Rădulescu şi a lui Arghezi se numeşte limba moldovenească. Păi de ce n-aţi schimbat-o până acuma, domnule, legea aia strâmbă? Apoi că aşa suntem noi moldovenii, lăsători…
Are moldoveanul demnitate?

a pierde

de Nicolae Apostu
 
eu la trainingul pe stress management de obicei rog oamenii să scrie pe o foiţă cel mai important element din viaţa lor, nu vă zic pentru ce şi ce urmează ei să facă cu aceste foi (dacă vrei să afli, vino la un training)

e altceva aici, nu m-am uitat niciodată în cele scrise, dar uneori ei îmi zic
familia
copilul
feciorul
mama

cam asta

în acelaşi timp, ce se întâmplă zilnic?
pe ce punem valoare?

cum să fac mai mulţi bani
cum să nu mă cert cu colegul de birou
cum să îmi satisfac mie X, Y şi Z

iar după toate ne aducem aminte de
familie
copil
fecior
mamă