Dan Alexe: „Dezbină și stăpânește”: Rusia și Ucraina potrivit lui Putin și de ce româna nu datorează NIMIC limbii ruse (Europa Liberă)

publicat în Actualitate pe 26 Februarie 2020, 08:50

 

Există această idee preconcepută: că rusa ar fi un fel de mamă a limbilor slave.

Vladimir Putin a lansat personal o ofensivă împotriva identității ucrainene, spunând într-un interviu pentru agenţia TASS că ruşii şi ucrainenii sunt acelaşi popor, dar că din cauza polonezilor ar fi apărut diferenţele lingvistice.

A mai zis el că despărţirea de Biserica Ortodoxă Rusă s-a produs din cauza vecinătăţii ucrainenilor cu Biserica Catolică și că Ucraina ca stat trebuie văzută ca un vechi proiect al serviciilor secrete ale Austriei (cf. blogul meu: Ucraina văzută de la Bruxelles).

Înainte de a vedea cât de nefondate sunt afirmațiile lui Putin, care neagă identitatea națională ucraineană, putem răspunde la următoarea interogație:

Care este realitatea influențelor rusești asupra limbii române, despre care au învățat generații întregi?

Ei bine, relațiile lingvistice între română și rusă sunt nule. În primul rând, contactele românilor cu rușii au fost tardive, iar influența limbii ruse asupra Românei - neînsemnată.

În ciuda tuturor ideilor preconcepute, masa de termeni slavi din română nu are nimic de-a face cu rusa, pentru că acei termeni slavi de împrumut vin din limbile balcanice, din sârbă și bulgară.

Sigur, slavii au jucat o importanță enormă în istoria românilor, ba chiar și în formarea limbii române. Este vorbă însă de slavii de la sud de Balcani, cei care, pentru a ajunge acolo unde îi găsim în timpurile istorice, au traversat, lent, Pannonia și România de azi, oprindu-se probabil vreme de secole. Acesta este și motivul pentru care o parte masivă a toponimiei și hidronimiei României este de origine slavă. Slavă veche, sud-balcanică, însă, și nimic de-a face cu rusa.

La fel, limba de cult a creștinilor români a fost, vreme de secole, slavona de biserică, cea care mai este numită de unii lingviști bulgara veche și care nu este câtuși de puțin o matcă proto-rusă, deși ea a influențat la rândul ei formarea limbii ruse, după creștinarea tardivă a slavilor răsăriteni (rușii, ucrainenii și bielorușii de azi). Religia și limba de cult le-a venit însă și rușilor tot din Balcani.

Tot ce credem că sunt influențe rusești (slave) în limbă și altele, de la „da" până la „a iubi" etc. vin de fapt de la sârbi și bulgari, din Evul Mediu (si cu ceva influențe ucrainene prin Maramureș).

Rușii sunt o intruziune recentă în istoria noastră și nu le datorăm mai nimic afară de administrația lui Kiseleff în București și rusificarea forțată a Basarabiei.

Particula „da”, de pildă, este luată de la slavi, într-adevăr, însă de la slavii din sud, de la bulgari și sârbi. E foarte probabil ca românii să fi folosit înainte un „si”, precum italienii si spaniolii.

Nu e însă nici o rușine că am împrumutat „da” de la slavi, e doar o influență culturală. Ca un exemplu contrariu și paralel, slovenii, dintotdeauna sub influență germană (austriacă), deși vorbesc o limbă slavă foarte arhaică l-au pierdut pe „da” și spun astăzi... „Ja”, din germană. De la ruși, însă, lingvistic, limba română a moștenit doar deformarea comunistă a termenului (slavon, dar inițial luat de noi tot din ucraineană) „tovarăș”.

Am mai pus și întrebarea:

Cine-i rus? Cine-i ucrainean?

Am întâlnit oameni care, fără să cunoască realitatea lingvistică, încercau să mă convingă că ucraineana e de fapt doar un dialect rusesc.

Sigur, Rusia țaristă numea Ucraina: Rusia Mică, Малороссия, după cum partea care azi e aproximativ Bielorusia era numită Rusia Albă (Белая Русь), în vreme ce Rusia moscovită se considera Rusia Mare: Великороссия.

Cele trei limbi însă, rusa, ucraineana și bielorusa sunt la fel de diferite pe cât sunt spaniola, portugheza și catalana: ieșite dintr-un trunchi comun, dar care au luat căi diferite.

In realitate, putem vorbi (cf. link mai sus) de o „ucrainizare” a întregii culturi spirituale a Rusiei Mari moscovite la cumpăna veacurilor XVII-XVIII. Cultura rusă pe care ucrainenii „autentici” o prezintă drept străină și impusă cu forța este în realitate ucraineană în originile sale.”

Tensiunile în jurul recuperării Sfântului Vladimir

Am mai scris și despre Identitatea ortodoxă la ruși și ucraineni. Disputa prin statui și revendicarea aceluiași cneaz și sfânt fondator, Vladimir, nu e inocentă. Vladimir a domnit peste poporul numit de atunci „rus" în vremea in care separarea lingvistică de azi între ruși, ucraineni și bieloruși încă nu începuse. Rus (Русь) este numele vechi al Rusiei, inițial al celei de la Kiev, dar folosit și astăzi, poetic, deși învechit, alternativ cu Rusia (Россия), pentru a desemna Rusia (meta)istorică.

În anul 988, Vladimir, prințul, cneazul, voivodul Rusiei kievene, s-a lăsat botezat în Crimeea, trăgând după el spre creștinism întreaga masă a slavilor răsăriteni, pe atunci încă păgâni, cum aveau să rămână păgâni toți balticii încă jumătate de mileniu (de acolo avem expresia „liftele păgâne”, „liftele” sunt litvanii, din care unele triburi au rămas politeiste până în Evul mediu timpuriu).

Slavii au urmat însă calea lui Hristos, iar cel care a introdus printre ei religia Crucii a fost Vladimir al Kievului… care s-a creștinat în Crimeea în rit bizantin, numit fiind apoi Vladimir cel Mare și devenit Sfântul Vladimir. Tot el a unit Kievul cu Novgorodul.

Întreg acest complex de simboluri nu are nimic inocent în atitudinea actuală a lui Putin și a majorității rușilor vizavi de Crimeea, de Ucraina și de Kiev. Pe omul care le-a dat rușilor creștinismul îl chema Vladimir… ca pe Putin, și e revendicat azi și de ruși și de ucraineni.

„Kievul”, a spus Vladimir Putin în discursul său din Crimeea din 2014, „e Mama Rusiei. Crimeea”, a mai zis el, „este pentru Rusia precum Muntele Templului pentru Ierusalim.”

În toată această atmosferă religioasă, Putin stimulează un cult și o adorație în jurul propriei sale persoane și tot de aceea și păstrează el mumia lui Lenin în Mausoleul din Piața Roșie. Putin a spus de altfel că manechinul artificial al lui Lenin echivalează cu moaștele sfinților bisericii pravoslavnice.

Tensiunile în jurul recuperării Sfântului Vladimir se înscriu astfel într-o largă și permanentă sacralizare a lui Putin însuși, dar nu fac însă decât să-i îndepărteze și mai mult pe ucraineni de ruși.

DAN ALEXE
https://moldova.europalibera.org