Muzică

Dan Bălan lasă America pentru Europa

De câţiva ani încoace, Dan Bălan a lăsat România pentru pieţe mai profitabile, informează ziarulring.com. După ce şi-a încercat norocul în America, cântăreţul vrea să îi cucerească anul acesta pe europeni şi, în special, pe ruşi. Dan s-a apucat de un nou album, care va fi gata într-o lună.

Pe primul loc acum în Rusia

„Anul trecut, am fost foarte puţin prin România, din nefericire. Sper ca anul acesta să vin mult mai des, mai ales că lucrez la un nou album, care va fi lansat în luna aprilie. Pe acesta se vor afla piese dance, pop – şi în engleză, şi în rusă. Voi intra mai mult pe piaţa rusească. Am o piesă care este numărul 1 în Rusia în acest moment”, a declarat artistul pentru ziarul „ring”.

Lasă America pentru Europa

Dan Bălan va împlini 33 de ani pe 6 februarie. Cântăreţul a mărturisit că îşi va serba ziua de naştere undeva prin Europa. „Voi lăsa o anumită o perioadă America pentru Europa. Vreau să mă axez mai mult pe piaţa muzicală de aici. Tocmai de aceea, ziua mea de naştere o voi prinde pe continent”, a spus interpretul.

„Voi face o piesă şi în limba română”

Dan a promis că va compune şi o piesă în limba română pentru publicul lui de aici. „Voi face şi o piesă în limba română. În carieră sunt diferite etape. Nu zic că România reprezintă în acest moment o etapă mai joasă, dar acum m-am orientat mai mult pe piaţa din Rusia şi, fiind vorbitor de limba rusă, am fost primit foarte bine acolo. Am crescut în cultura filmelor ruseşti şi, iniţial, a fost un experiment, dar merge foarte bine şi voi continua aşa”, a mai spus Dan Bălan.

Dan Bălan avea 20 de ani atunci când a pus bazele trupei „O-Zone” în anul 1999. Marele lui succes a venit însă în anul 2001, cu hiturile „Despre tine” şi „Dragostea din tei”.

Sursa: ziarulring.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *