Anii 2013-2014 vor fi hotărâtori pentru politicienii de la Chişinău. Cum se putea anticipa cu uşurinţă, urmează decizii esenţiale pentru viitorul cetăţenilor R. Moldova. Cu atât mai suspectă şi necugetată pare acum tentativa celor care au desfiinţat Alianţa pentru Integrare Europeană, înlocuită, in extremis, cu o salutară Coaliţie proeurpeană marcată, însă, de timpul pierdut în ultimele şase luni, tensiunile interne acumulate şi majoritate precară în Parlament.
Tabloul arată aşa: În perspectiva asocierii cu UE, R. Moldova are nevoie de semnarea a două acorduri esenţiale: acordul de comerţ liber şi acordul de liberalizare a vizelor. Pentru asta e nevoie însă de securizarea frontierei estice. Condiţia este cunoscută, nenegociabilă, indiferent despre ce guvern ar fi fost la Chişinău. Cu ceva vreme în urmă, se lansase, timid, ideea ca EUBAM, respectiv misiunea europeană de asistenţă la frontiera de est a RM (între regiunea transnistreană şi Ucraina) să preia această sarcină. Ideea a murit înainte de a se naşte cu adevărat. În aceste condiţii, Chişinăului nu îi rămâne decât să securizeze „frontiera” teritoriului pe care îl controlează, respectiv linia de demarcaţie de regiunea separatistă transnistreană. Că se va numi „frontieră administrativă” sau „zonă de frontieră”, contează mai puţin. Şi, tacit, Chişinăul a purces la securizarea acesteia. Tăcut, fără vorbe, sperând, parcă, să treacă totul neobservat, RM încerca să fie şi cu slănina în pod (condiţiile UE) şi cu sufletul în rai (eliminarea suspiciunii de separare de Transnistria).
Era limpede însă că va veni şi momentul adevărului, respectiv al contr-reacţiei. Şi la acesta asistăm acum, iar gesturile „autorităţilor” de la Tiraspol trebuie citite în această grilă. Recenta decizie a liderului regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk – acelaşi care mai ieri era invitat la Chişinău şi pentru care fuseseră acoperite toate simbolurile RM! -, a semnat zilele trecute un document privind „frontiera de stat” a regiunii, în care este inclus satul Varniţa, dar şi opt localităţi aflate sub jurisdicţia R. Moldova. Moscova, via Tiraspol, a simţit că are o cale ieală de atac şi a reacţionat în consecinţă.
Stupoarea autorităţilor de la Chişinău şi a observatorilor externi este, prin urmare, ipocrită. La ce trebuia să ne aşteptăm? La un salut cordial şi prietenesc din partea Rusiei pentru parcursul european al RM? La presiuni din partea Tiraspolului pentru retragerea trupelor ruse? Evident, nu. Iar ceea ce face acum Moscova, via Tiraspol, este ceea ce a făcut cu Transnistria de la război încoace: blochează parcursul occidental al Chişinăului. Problema nu este deci ce face Rusia, ci ce (poate) face Chişinăul în asemenea condiţii. Ce va face în condiţiile în care provocările pe Nistru vor continua, dincolo de reacţii verbale sau apostrofările reprezentanţilor OSCE?
Până la urmă va trebui să ia o decizie. Drumul european, presupune, obligatoriu, o frontieră estică consilidată şi controlată de Chişinău, pentru că, odată semnate acordurile economice, UE va începe de la Oceanul Atlantic şi se va încheia la… frontiera estică a R. Moldova. Prin urmare, orice pudibonderii legate de această temă sunt complet ridicole. Dar discuţiile vor exploda la Chişinău. Între cei care vor „UE şi apoi reîntregire” şi cei care vor „reîntregire, apoi discuţii eventuale cu UE”. Aşa cum va reapare în discuţia publică o hotărâre mai veche a Parlamentului R. Moldova unde Transnistria era considerată „teritoriu ocupat” în urma războiului de pe Nistru…
Cazul Kosovo va intra în joc, inevitabil, şi va inflama unele voci publice. Sigur, pe fond (istorie, genealogia separtismului), Kosovo înseamnă altceva decât Transnistria. Şi totuşi, un precedent se va crea: faptul că Serbia poate ceda teritorii – al doilea caz european după Franţa cu Algeria -, în schimbul beneficiilor din partea UE! Acest aspect nu va putea fi evitat. Aşa cum Serbia va putea ceda teritorii în schimbul integrării în UE, de ce – se vor întreba unii – R. Moldova nu va putea face la fel? Indiferent ce răspuns vom da acestei chestiuni, interogaţia ca atare nu va putea fi ignorată. Va fi asumat sau nu acest punct de vedere, vom vedea.
Şi totuşi, Transnistria nu e Kosovo! Paradox? În niciun ca. Cei care se vituperează la orice comparaţie Kosovo/Transnistria se pot linişti. Dar asta nu e bine deloc! Să nu ajungem în clipa când toţi, inclusiv cei care acum apără integritatea RM cu îndârjire, să regrete că nu este aşa. Căci mai este o posibilă interpretare a gestului intempestiv al lui Evgheni Sevciuk: a semnat documentul în care scrie că „frontiera de stat” a Transnistreie va fi apărată militar tocmai pentru că simte că Chişinăul s-ar putea despărţi de Tiraspol şi va accepta idea de „teritorii contra UE”. Şi de aceea au început presiunile şi provocările. Nu pentru ca Rusia să recunoască Transnistria, nu pentru ca Tiraspolul să se separe de Chişinău, ci pentru ca Chişinăul să nu se separe de Tiraspol!
În acest caz, viitorul este sumbru. Nistrul stă să dea în clocot, pentru că orice semnătură pe un accord cu UE la Chişinău poate deveni, prin recul, o semnătură pe o declaraţie de război la Tiraspol.
Autor: Dan Dungaciu
Sursa: Romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
