Timpul Local

Dascălii de la Purcari

Descendent din această dinastie este şi feciorul lor, actualul director al Liceului teoretic „Gheorghe Asachi” din Chişinău, doctorul în pedagogie Boris Volosatâi.
„Părinţii mei au devenit învăţători la 17 ani, după ce au făcut un an de studii: tata – la Institutul Învăţătoresc din Tiraspol, mama – la cel din Bălţi”, ne povesteşte Boris Volosatâi. S-au cunoscut în satul unde au fost repartizaţi – Caplani, Ştefan-Vodă. Pavel Volosatâi şi-a continuat studiile la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, iar Olga Slobozeanu – la Facultatea de Filologie Română a Universităţii Pedagogice din capitala nordului. După ce s-au căsătorit, au trecut cu traiul la Purcari, baştina Olgăi Slobozeanu. Ambii părinţi ai lui Boris Volosatâi au lucrat în şcoală mai bine de patru decenii. Tata a predat istoria, mama – limba şi literatura română. În acelaşi timp, Pavel Volosatâi a mai fost primar timp de mai bine de zece ani. „Practic, toţi acei care erau cu trei ani mai tineri decât ei au fost instruiţi şi educaţi de către părinţii mei”, ne spune cu mândrie Boris Volosatâi. La alegerea profesiei, el nu a ezitat nicio clipă. Ştia că va deveni învăţător încă din anii de şcoală. 

„Şi bunelul a fost învăţător”

Bunelul lui de pe tată, Boris Volosatâi, a fost şi el învăţător, ca şi doi fraţi ai acestuia – Constantin şi Ilie. El a făcut Şcoala Normală la Cetatea Albă şi Facultatea de Istorie şi Literatură Română la Universitatea din Bucureşti. Cunoştea limbile franceză, germană, spaniolă, poloneză şi ucraineană. Ultimii ani de pedagogie i-a făcut la Şcoala nr.19 din Chişinău, care este Liceul „Miguel de Cervantes” de astăzi. Fratele bunelului, Ilie Volosatâi, a fost învăţător la Cetatea Albă, iar Constantin, fiind deportat, a lucrat în regiunea Tomsk, de unde nu avea dreptul să se întoarcă. În Basarabia i s-a permis să vină o singură dată – în 1961…

„Performanţele mamei n-o să le ating niciodată…”

Nepotul bunelului, Boris Volosatăi, actualul director al Liceului „Gheorghe Asachi”, a urmat şi el Facultatea de Istorie, numai că nu cea din Bucureşti, ci, ca şi tatăl său, cea din Chişinău. A făcut-o din îndemnul inimii, chiar dacă în perioada sovietică învăţătorii erau răsplătiţi pentru munca lor la fel de prost ca şi astăzi. Drept model i-au servit nu numai bunelul şi părinţii, dar şi primul învăţător de istorie, directorul şcolii din Purcari – Grigore Rusnac. După absolvirea facultăţii, a fost repartizat la Institutul Pedagogic din Tiraspol, dar, fiind îndrăgostit de o fată din capitală, a ales Chişinăul. Mai bine zis – Şcoala medie nr.1, Liceul teoretic „Gheorghe Asachi” de azi. Din 1978 încoace, timp de 34 de ani, lucrează în această instituţie, dintre care 21 de ani – în calitate de director. „A fost un noroc al meu să lucrez în această instituţie de învăţământ, care, de altfel, este cea mai veche din republică. De fapt, aici am făcut cea de-a doua facultate – universitatea pedagogică practică, condusă de profesorii mei de istorie mai în vârstă – Bela Hasilev şi Elizaveta Onu”, afirmă Boris Volosatâi, pentru care – voi folosi o expresie şablonizată – liceul i-a devenit a doua casă. Aici şi-a adus o mare parte din biblioteca sa personală. Potrivit lui, pedagogii se împart în trei categorii: învăţători cu har de la Dumnezeu, învăţători – foarte buni meseriaşi şi învăţători care n-ar trebui să lucreze în această sferă. Mama sa, care a decedat acum trei ani, a făcut parte din prima categorie. „Performanţele mamei însă cred că n-o să le ating niciodată, dar întotdeauna am râvnit spre aceasta”, zice directorul liceului. 
Al doilea principiu al lui Boris Volosatâi este următorul: „Nu eu îi învăţ pe elevi, ci ei mă învaţă cum să-i învăţ pe alţii”. Iar cel de-al treilea e că stima, respectul, dragostea faţă de elevi îţi garantează fericirea în şcoală. Directorul îndeamnă şi pe cele 156 de cadre didactice ale liceului, dintre care opt sunt doctori în ştiinţe, să urmeze principiile pe care le-a învăţat de la părinţi. El însuşi şi-a susţinut doctoratul în domeniul managementului educaţional la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. De altfel, Liceul „Gheorghe Asachi” este o şcoală-pilot a Catedrei de management educaţional de la această instituţie.

„Aici au învăţat mai multe personalităţi”

Liceul „Gheorghe Asachi” are înscrişi 2001 elevi, 1100 dintre care studiază toate obiectele din domeniul real în limba franceză, iar ceilalţi – învaţă această limbă aprofundat. „Aici au învăţat Marian Lupu, Dumitru Braghiş, fondatorii şcolii de matematică, fraţii Sibirschi, regretatul actor şi regizor Valeriu Cupcea, Doina Marin (Aldea-Teodorovici), Mihai şi Corina Fusu …”, ne spune directorul. Peste 200 dintre absolvenţii lui au devenit doctori habilitaţi, 400 – doctori în ştiinţe, iar alţii – actori, scriitori, artişti, oameni de stat etc. Mulţi dintre ei studiază sau activează în România, Franţa, Marea Britanie, SUA. Cea mai veche instituţie de învăţământ din republică a fost fondată în 1864 de franţuzoaica Janette de Buboua, care a deschis în casa proprie un gimnaziu de fete pentru fiicele de nobili, mai târziu instituţia fiind cunoscută ca Liceul „Regina Maria”, şcoală medie, iar astăzi – Liceul „Gheorghe Asachi”. Este singura instituţie de învăţământ care are un drapel înregistrat la Comisia de stat pentru heraldică şi care are stema sa, cu inscripţia luată de pe blazonul familiei Asachi – „Salus in virtute decus”, ea fiind tălmăcită de către director în felul următor: „Salvarea ne este în virtute şi în înălţare la Dumnezeu”.

Cu doi ani în urmă, la cea de-a 145-a aniversare a liceului, a apărut istoria instituţiei într-un singur volum. În prezent, directorul, împreună cu profesoara Lucia Argint, scrie istoria liceului în patru volume. „Istoria acestei instituţii coincide cu istoria modernă a Republicii Moldova. „Gheorghe Asachi” este una din puţinele şcoli de la noi care primele s-au declarat zonă liberă de comunism”, mai precizează directorul, urmaş al dinastiei de învăţători de la Purcari…  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *